Capitolul 1: O dimineață cu miros de scorțișoară
În micul oraș acoperit de zăpadă, casele păreau niște prăjituri pudrate, iar geamurile licăreau ca niște ochi jucăuși. Într-un colț vesel de cartier, Mara, Vlad și Ilinca își frecau mâinile de nerăbdare. Era Ajunul Crăciunului, iar aroma de cozonac scăpată pe sub uși le gâdila nasurile, făcându-i să chițăie de încântare.
Mara, cu nasul roșu și obrajii ca doi mărțișori, era prima care s-a furișat afară. "Veniți, ce mai așteptați? Mai avem atâtea de făcut!", strigă ea, bătând din palme. Vlad s-a împiedicat pe scări, ținând în brațe un caiet gros, cu copertă albastră. Ilinca, învelită într-un fular imens, abia se vedea de sub căciula fermecată cu doi ciucuri.
"Nu uitați de lista de mulțumiri!", zise Vlad, ridicând caietul ca pe un trofeu. "Nu e Crăciun fără ea. Bunica zice că trebuie să-i mulțumim fiecăruia care ne-a făcut anul mai bun."
"Așa e," adăugă Mara, "și eu vreau să-i spun mamei că sunt recunoscătoare pentru clătitele cu dulceață!"
Ilinca ofta amuzată. "Sper că nu uiți să treci și pe mine pe listă, pentru că ți-am dat ultima felie!"
Afară, zăpada scârțâia sub bocanci, iar crengile brazilor păreau aplecate de atâta mister. Prichindeii se opriră sub felinarul aprins, fiecare cu gândul la lista magică.
Capitolul 2: Lista de mulțumiri și o idee trăsnită
Mara ținea un creion, Vlad era cu caietul, iar Ilinca, portavocea grupului, dicta cu aplomb: "Pe cine trecem primul?"
"Pe doamna Mia, vecina care ne-a reparat săniuța", propuse Vlad.
"Și pe domnul Radu, care ne-a lăsat să facem oameni de zăpadă în grădina lui", spuse Mara.
"Și pe Moș Nicolae, că fără el, nici nu începeam luna decembrie cum se cuvine!" râse Ilinca, făcând un dans amuzant pe loc.
Rând cu rând, lista se tot lungea: mama, tata, bunica, prietenii, chiar și pisica Miti care îi încălzea la picioare seara. Fiecare nume era scris cu un fel de respect și veselie, ca și cum ar fi pus o mică stea lângă fiecare.
Deodată, Ilinca ridică ochii sclipitori: "Nu ar fi minunat să le facem o surpriză tuturor celor de pe listă? Ceva ce să-i facă să zâmbească în seara asta magică!"
Vlad făcu ochii mari: "Să le scriem mesaje și să le lăsăm la ușă, ca pe niște cadouri invizibile!"
Mara bătea din palme: "Și să desenăm fiecare felicitare cu ce ne-a făcut fericiți!"
Hei-rup! Copiii s-au apucat de desenat cu creioane colorate, lipind abțibilduri, inimioare și steluțe. Pe fiecare felicitare scriau câteva cuvinte calde, născute din inimă.
Capitolul 3: Colindând cu inima plină
Seara coborâse ca o pătură moale, iar luminițele din ferestre jucau ca licuricii în întuneric. Înfășurați în fulare și cu obrajii strălucitori, copiii au pornit în micul lor turneu de ajun. Sub fiecare ușă strecura fiecare câte o felicitare, râzând și șoptind:
"La doamna Mia, multă sănătate și săniuțe care nu se strică!"
"Domnule Radu, mulțumim pentru zăpada din grădină, sperăm să nu vă supărați că am făcut patinoar în fața porții!"
"Pisica Miti, meriți toate conservele din lume pentru torsul tău plin de magie!"
Ajunși la casa bunicii, Mara a bătut ușor, ținând felicitarea ca pe o floare de gheață. Bunica deschise larg ușa și îi cuprinse pe toți în brațe.
"Ce suflete frumoase aveți, dragii mei! Crăciunul e mai bogat când îl împărtășim."
Copiii au colindat, glasurile lor amestecându-se cu aroma cozonacului și cu clinchetul vesel al zurgălăilor. Fiecare zâmbet primit era ca un strop de lumină în noaptea geroasă.
Capitolul 4: O surpriză la căsuța mică și o stea căzătoare
După ce au împărțit toate felicitările, copiii se opriră lângă căsuța mică de la marginea străzii, acolo unde locuia bunicul Petru, tâmplarul blând al cartierului. Ușa abia dacă mai stătea în balamale, dar dinăuntru ieșea mereu miros de scorțișoară și povești.
"Ce-ar fi să-i cântăm un colind și lui bunicul Petru?" șopti Vlad.
"Și să-i lăsăm o felicitare specială, cu o stea desenată! El ne-a făcut atâtea jucării frumoase anul acesta", adăugă Mara.
Ilinca bătu la ușă cu mănușa ei lățoasă, și când bunicul Petru deschise, copiii au început să cânte. Din ochii bunicului licăreau lacrimi mici, ca niște steluțe.
"Voi sunteți cel mai frumos cadou de Crăciun," le șopti el.
După ce au plecat, s-au așezat pe băncuța de la colț, privind cum ninge ușor. Deodată, o stea căzătoare brăzdă cerul. Mara își puse o dorință în gând, iar ceilalți făcură la fel, fără să scoată un cuvânt.
"Ce v-ați dorit?" întrebă pe șoptite Vlad.
"Să fim mereu împreună, să ne bucurăm și anul viitor tot așa," răspunse Mara, iar Ilinca dădu din cap bucuroasă.
Capitolul 5: Căldura Crăciunului și lista încheiată
Întorși acasă, copiii s-au ghemuit la fereastră, sorbind ciocolată caldă și privindu-și lista lungă, plină de nume, de steluțe și desene. Fiecare nume era ca un mic foc de tabără în inima lor.
"Am mulțumit tuturor?" întrebă Vlad, răsfoind paginile.
"Nu, mai e cineva," spuse Ilinca. "Nouă înșine! Pentru că am împărțit și am primit iubire."
Așa că au scris la finalul listei: "Mulțumim că suntem împreună. Crăciun fericit!"
Mara, cu ochii strălucind în lumina bradului, oftă fericită: "Ce bine e că avem o listă atât de lungă... Înseamnă că avem pentru cine fi recunoscători."
Ilinca îi îmbrățișă pe amândoi, iar Vlad trase pătura peste ei.
În timp ce fulgii dansau în noapte și liniștea cuprindea orașul, copiii adormiră cu zâmbetul pe buze și cu sufletele pline de căldura Crăciunului.
Și, la capătul unei zile magice, un oftat fericit se ridică, ușor, ca un abur de poveste.
