Capitolul 1 – Dimineața cu miros de scorțișoară
Gerul strălucea pe geamuri și fulgii de nea dansau, jucăuși, de parcă voiau să-i salute pe toți cei care încă mai stăteau sub plapumă. Mara, o fetiță cu ochi de ciocolată și obraji mereu calzi, s-a trezit cu zâmbetul pe buze. În aer mirosea a cozonac și a scorțișoară, iar camera ei era încă luminată de beculețele colorate care se reflectau în globurile din bradul de Crăciun.
„Astăzi e ziua cea mare!” a șoptit Mara cu entuziasm și și-a tras șosetele pufoase, să nu calce frigul direct pe podea. Pisica Titi, curioasă și somnoroasă, s-a întins pe covor și a început să toarcă, ca și cum ar fi fredonat un colind doar pentru Mara.
Pe masa din sufragerie, mama îi lăsase o cană cu lapte cald și biscuiți în formă de stea. Dar Mara avea deja altceva în minte. Știa că trebuie să pună, în sfârșit, steaua de aur în vârful bradului. Era tradiția familiei ei, iar anul acesta îi revenise misiunea. Iar misiunea părea mai palpitantă ca niciodată. Doar că, de fiecare dată când încercase să prindă steaua, o pățise: ba alunecase, ba pisica o fugărise tocmai când să urce pe scaun, ba se stinseseră luminile exact în clipa decisivă.
Dar astăzi Mara era hotărâtă. Avea să găsească cea mai veselă cale de a duce steaua până sus, cu cântec și cu zâmbete, pentru ca toată casa să râdă și să vibreze de bucurie.
Capitolul 2 – Misiunea stelei râzătoare
După ce a băut laptele în timp record și a gustat dintr-un biscuit (doar unul, promite!), Mara s-a apropiat cu pași mici de brad. Steaua, lucitoare și ușor cam ghidușă, stătea pe masă, lângă cutia cu podoabe. „Gata, a venit momentul nostru magic,” i-a șoptit Mara.
Pisica Titi se uita deja cu interes la panglicile care atârnau și, cu o privire complice, Mara i-a spus: „Titi, azi nu te urci în brad, da? E treabă serioasă!” Titi a tors și a dat din coadă, ceea ce putea să însemne orice, dar Mara a luat-o ca pe un „de acord”.
A scos scaunul, l-a tras aproape și, cu steaua în mână, a început să cânte un colind vesel:
„Steaua sus răsare,
Bradul se-nfioară,
Moșul vine iar,
Cu drag și colindar!”
Vocea ei umplea camera, iar din colțurile bucătăriei, și mama și tata au început să-i țină isonul. Mara s-a simțit ca dirijoarea unui cor de Crăciun. A început să urce pe scaun, atentă, încercând să nu se legene prea tare. Dar exact atunci, Titi a sărit pe scaunul vecin, trimițându-l puțin la stânga. Mara s-a clătinat și s-a prins cu o mână de creanga bradului, râzând.
„Titi, tu vrei să-ți pui și tu dorințe, nu-i așa?” a chicotit ea. Într-un final, cu ajutorul tatei, scaunul a revenit la loc, iar Mara a coborât, cu promisiunea că va încerca altă cale.
Capitolul 3 – Corul de prieteni și ideea luminoasă
În timp ce Mara se gândea la un plan nou, la ușă s-au auzit bătăi vesele. Erau prietenii ei: Andrei, cu fularul roșu, și Lia, cu urechi de ren puse pe cap. Își aduseseră fiecare câte un instrument: o tobă mică și un clopoțel.
„Vrem să cântăm cu tine colinde!” a spus Lia, făcând o reverență festivă.
„Și să te ajutăm cu steaua, dacă ne lași!” a adăugat Andrei, în timp ce Titi îi dădea târcoale, ușor intrigat de clopoțel.
Mara a acceptat fără să stea pe gânduri. S-au așezat toți lângă brad, și, după câteva încercări amuzante de a cânta „O, brad frumos”, în care Lia a greșit versurile și Andrei a bătut toba prea tare, le-a venit ideea: să facă un trenuleț uman! Fiecare urma să-l țină pe următorul, iar Mara, în frunte, cu steaua în mână, avea să ajungă la vârf.
Au încercat de două ori. Prima dată, toba lui Andrei s-a rostogolit sub brad, iar a doua oară, s-au prăbușit toți în râsete, ca niște fulgi pufoși. Dar nimeni nu s-a supărat. Veselia era la ea acasă.
Capitolul 4 – Călătorie printre povești și cântece
Mara a privit spre brad și a oftat, dar nu de supărare, ci de bucurie. Se simțea ca într-o poveste în care magia era făcută din prietenie și cântec. Mama a intrat atunci în cameră cu o idee strălucită: „Ce-ar fi să încercăm împreună? Fiecare să spună un vers de colind sau o dorință de Crăciun, iar la final, Mara va pune steaua!”
Entuziasmul a crescut ca un cozonac în cuptor. Pe rând, fiecare a spus ceva: Andrei a dorit să ningă „cât să facem cel mai mare om de zăpadă”, Lia și-a dorit „să găsească Moșul o pălărie pentru pisici”, mama și tata au dorit „zâmbete toată iarna”, iar Mara a închis ochii și a șoptit: „Sper ca toți să simtă căldura și lumina Crăciunului.”
Au cântat încă un colind, iar Mara, cu inima bătând ca un clopoțel, a urcat pe scaun, de data aceasta ținut de toți ceilalți. Cu grijă, a ridicat steaua și, cu un gest lin, a pus-o pe vârful bradului. Steaua a strălucit, de parcă ar fi râs în lumină.
Titi a miaunat de parcă ar fi spus: „Bravo, Mara!” Iar prietenii au bătut din palme, veseli.
Capitolul 5 – O stea, un râs și sfârșitul unei aventuri
Camera era plină de lumină caldă, râsete și miros de cozonac. Steaua de pe brad strălucea ca un gând frumos, iar Mara se simțea ușoară și fericită. Împreună, toți au mai cântat un colind, iar la fiecare refren, steaua părea să lumineze și mai tare.
Mama a adus cacao fierbinte și prăjituri, iar Andrei a început să povestească despre cum s-a împiedicat de fiecare dată când a încercat să meargă pe gheață. Lia a inventat un cântecel pentru pisici, pe care l-a cântat pentru Titi, stârnind hohote de râs.
Când seara a cuprins casa cu umbre moi, Mara s-a așezat pe canapea și a privit bradul. A simțit că nu există magie mai mare decât timpul petrecut împreună, cu cântec, cu lumină, cu bunătate.
A deschis o carte frumoasă cu povești de iarnă, a citit un fragment cu voce tare, iar apoi a închis cartea încet, ca și cum ar fi lăsat între pagini toată magia acelei zile.
Steaua strălucea încă, iar casa era plină de liniște, de bucurie și de promisiunea unui Crăciun mereu cald, cu sufletul luminos ca o poveste încheiată cu o carte bine închisă.
