Capitolul 1: O seară agitată în Zoo
Într-un colț foarte colorat al grădinii zoologice „Jungla Veselă”, tocmai când soarele apunea și vizitatorii se îndreptau spre ieșire, un mic zgomot ciudat răsuna sub banca de lângă cușca papagalilor: „Cric-cric, cric-cric!”. Aceasta era Miri, o șoricică mică, ușor dolofană și nespus de curioasă. Miri avea ochi rotunzi ca două bobițe de cafea și, pe bune, era cea mai creativă rozătoare pe care ai fi putut-o întâlni vreodată într-un zoo.
Miri nu era deloc genul care să doarmă toată noaptea. Nu, nu. Pentru ea, aventura începea atunci când paznicul, domnul Ursu, pornea lanterna și verifica dacă leii chiar sforăiau și dacă maimuțele nu complotau ceva năstrușnic. Miri avea un secret: știa fiecare colțișor al grădinii zoologice, fiecare crăpătură din pereți și chiar și locul exact unde domnul Ursu își ascundea mereu turta dulce.
În acea seară, Miri îi spiona pe babuinii din țarcul vecin. Aceștia stăteau ciorchine și își spuneau bancuri. La un moment dat, Piti Babuinul a început să imite un struț nervos, iar Miri nici nu mai putea de râs, încât i-a scăpat un „hi-hi-hi!” sonor. Babuinii au sărit ca arși. Noroc că Miri s-a furișat repede sub o mască de plastic a unui flamingo și a scăpat nebăgată de seamă.
„Ce-ar fi să încerc ceva nou în seara asta?” și-a spus șoricica, privind la luna luminoasă care strălucea peste cușca girafelor. Știa că animalele aveau obiceiul de a ieși noaptea la „șiestă” secretă, dar în seara aceea Miri voia ceva magnific, ceva care să lase toți prietenii ei cu gura căscată.
Din colțul trompei, Elefantul Dodo vorbea cu pisica servală Sisi despre cea mai bună rețetă de popcorn. Dintr-o dată, Miri s-a târât pe sub gard și și-a făcut apariția, salutând cu lăbuța:
— Bunăăăă, gașcă veselă! Cine vrea să participe la primul Mare Maraton din Zoo? Cu premii delicioase!
Toate animalele și-au ciulit urechile. Chiar și domnul Croco, crocodilul flegmatic, a ridicat o sprânceană. Sisi a miaunat:
— Ce premiu delicios? Dacă e vorba de pești, mă bag!
— Sau banane! a strigat Piti Babuinul.
— Sau… turta dulce secretă a domnului Ursu, a șoptit complice Miri, făcând cu ochiul.
Nimeni nu mai respirase atât de încet. Să jefuiești turta domnului Ursu părea o nebunie, dar tocmai asta făcea lucrurile atât de tentante.
Capitolul 2: Planuri, dezbateri și provocări trăsnite
Miri bătu din lăbuțe și, ca la semnal, animalele din jumătate de zoo se strânseră în cerc, sub copacul cu liană preferat al maimuțelor. Babuinii stăteau pe crengi, Gogu Pelicanul încerca să nu-și scape ciocul între crengi, iar Dodo era grăsan și nu încăpea pe nicio buturugă, așa că se așeză pe fund direct în iarbă, lăsând o adâncitură zdravănă.
— Maratonul constă în trei probe! spuse Miri, cu o voce importantă. Prima: v-ați pitit și nu v-ați văzut! Cine se ascunde cel mai bine de domnul Ursu? A doua: cine face cel mai gălăgios strigăt de animal... dar fără să trezească leii! Și a treia: cine aduce un obiect amuzant de la secțiunea reptilelor!
Toți izbucniră în râs. Sisi deja găsea că va câștiga ușor la ascuns. Gogu era sigur că va câștiga la gălăgie. Iar Croco... Croco nu zicea nimic, dar avea un zâmbet verde-misterios.
— Primiți și spectatorii? întrebă un porcușor de Guineea mic cât o minge de ping-pong.
— Sigur! Dar să nu fluierați să ne dați de gol, răspunse Miri.
Deodată, toți începură să schițeze strategii. Gogu și-a umplut ciocul cu apă să stropiască pe oricine îl urmărea. Babuinii și-au făcut bandane din frunze, iar Dodo și-a pus o tufă pe cap, convins că-l face invizibil. Sisi își ascuțea ghearele pe un trunchi, doar-doar va putea să se cațere și să dispară cât ai clipi.
Totuși, cel mai agitat era Croco. De obicei era cam leneș, dar gândul la turta dulce îi aprinse pofta de glume.
— Dacă pierd, promit să fac giumbușlucuri în mijlocul lacului! a zis Croco, încercând să pară relaxat, deși coada lui se zvârcolea de emoție.
Miri se simțea ca o generală de armată. Dădea semne, făcea planul prin șoapte, desenase pe nisip traseul de maraton. Ba chiar și-a pus o eșarfă roșie pe cap, ca să pară și mai serioasă. Unii cred că părea mai degrabă o „șoricioaică-pirat”, dar pe nimeni nu deranja.
Capitolul 3: Proba de ascuns și domnul Ursu păcălit
Noaptea coborâse în zoo, iar domnul Ursu făcea turul de seară cu lanterna lui veche, scârțâitoare. Era cunoscut pentru mirosul său fin — putea simți miros de banană de la 20 de metri și de brânză de la 50!
— Maratonul începe... ACUM! a strigat încet Miri.
Toți s-au împrăștiat ca potârnichile. Sisi s-a furișat între două butuci, Gogu s-a băgat sub un nufăr, Dodo s-a ascuns… sau cel puțin așa credea el, după un tufiș minuscul, lăsând fundul afară. Croco s-a pus drept „trunchi de copac” lângă lac, nemișcat, cu ochii închiși.
Miri? Miri avea un plan genial. A sărit direct în cutia de poștă a zoo-ului, printre reviste vechi și pliante cu „Cel mai rapid struț”. De acolo, vedea totul fără să fie zărită.
Domnul Ursu se apropia de lac, murmurând ceva despre „animaluțe năzdrăvane”. Întâi a văzut fundul lui Dodo. Apoi, privirea i-a picat pe Croco, care era atât de nemișcat încât un porumbel se așezase pe botul lui.
— Hm, ce trunchi caraghios... și ce fund de elefant ciudat! a mormăit domnul Ursu, râzând cu barbă.
În timp ce domnul Ursu cerceta tufele, Gogu a strănutat sub nufăr: „Apciu!” și a ieșit la suprafață, stropind pe toată lumea. Paznicul nu s-a prins de nimic. S-a îndreptat spre cutia poștală, dar, din fericire pentru Miri, s-a oprit să-și verifice telefonul, iar șoricica a scăpat.
Câștigătoarea probei de ascuns? Fără îndoială, Miri! Nimeni nu găsise ascunzătoare mai bună.
— Bravooo, Miri! au aplaudat cei ieșiți deja din ascunzători, uitând că leii încă dormeau.
Dodo s-a ridicat, scuturând tufa de pe cap:
— Ce? S-a terminat? Eu încă eram ascuns. Se pare că am nevoie de un tufiș mai mare...
Piti Babuinul râdea zgomotos:
— Sau de un fund mai mic, Dodo!
Capitolul 4: Gălăgia... dar nu prea!
— Următoarea probă! a strigat Miri, ridicând lăbuța în aer. Cine face cel mai gălăgios zgomot, dar fără să trezească leii! Mare atenție: leii au fost hrăniți cu supă de somn, așa că s-ar putea să fie greu de trezit, dar totuși... grijă mare!
Primul s-a aventurat Gogu. Și-a umplut ciocul cu apă din lac și-a început să scoată tot felul de sunete ciudate: „Glu-glu-ga-ga, piu-piu-plop!” Suntele se auzeau până la casa țestoaselor, care s-au oprit din dansul lent ca să asculte acest recital acvatic. Leii? Nicio reacție.
A urmat Sisi, care a început să toarcă și să miaune ca un tractor stricat: „Mrrr-miau-miau, vruuuum!” A reușit să-l facă pe Croco să tresară, dar leii tot dormeau.
Croco, motivat de eșecurile anterioare, a scos un sunet atât de grav din gât încât broaștele au sărit în apă de frică: „Gruuuuuhhh-mmmmm!” Nici măcar o ureche de leu nu s-a mișcat.
A venit rândul lui Miri. Ea nu era puternică, dar avea o idee: a găsit două nuci goale, le-a pus pe lângă lăbuțele ei mici și a început să bată ritmul Morse: „Cli-clac, cli-clac, cli-clac!” În scurt timp, toți animalele băteau din lăbuțe, cozi sau ciocuri, imitând o orchestră de percuție. Zoo-ul răsuna de ritmuri, dar... leii tot dormeau.
Dintr-o dată, din cușca leilor s-a auzit un sforăit atât de puternic, încât Sisi a leșinat de râs. „Nu i-am trezit, ba chiar ne-au făcut și acompaniament!” a chicotit Miri.
Babuinii au decis: toți erau câștigători! Și cum altfel, când toată grădina zoologică bătea ritmuri de junglă modernă?
Capitolul 5: Misiunea Obiectului Amuzant și Operațiunea „Reptila”
Era momentul pentru cea mai trăsnită probă: aducerea unui obiect amuzant de la secțiunea reptilelor. Toți știau că domnul Ursu ținea acolo, dintr-o glumă, o pălărie de soare imensă, roz, cu buline albastre, pe care nimeni n-o purta în afară de... nimeni, pentru că reptilele nu au chef de modă.
Toți concurenții au pornit tiptil spre secțiunea reptilelor. Dodo încerca să meargă ușor, dar fiecare pas făcea ca podeaua să scârțâie ca o ușă de pivniță. Croco se strecura, în stilul lui, ca un buștean cu roți invizibile, iar Gogu plutea deasupra capetelor, cu gâtul lung întins ca o pisică la vânătoare.
Ajunși la reptile, au dat nas în nas cu șopârla Gina, care citea o revistă de modă pentru iguane.
— Ssssalut, șoricoaso! Ce caută toți comedianții ăștia la orele astea? a sâsâit Gina, privindu-i amuzată.
— Avem nevoie de un obiect amuzant, Gina, te rugăm nu spune nimic domnului Ursu! a șoptit Miri.
— Numai dacă fac și eu parte din gașcă! a râs Gina, dând cu coada peste revistă.
Așa că au acceptat-o pe Gina și fiecare a început să caute în jur. Sisi a găsit un pantof vechi, Croco a găsit o ochelarie de scufundări, Gogu o perie de păr pentru... pene, iar Dodo, desigur, a pus pe cap pălăria roz, care-i venea perfect ca un cort.
Babuinii au venit cu o coadă de balon umflat pe care au lipit-o de spatele lui Croco, făcându-l să arate ca un balon verde cu dinți.
Plecând de acolo, arătau cu toții ca niște actori într-un carnaval al nebuniei. Când au ajuns din nou în mijlocul zoo-ului, toți animalele râdeau de nu mai puteau:
— Ia uite-l pe Croco, e pregătit să zboare! — Și Dodo, cu pălăria lui, seamănă cu o umbrelă rătăcită!
Până și domnul Ursu, care venise să vadă ce agitație e, s-a așezat pe banca lui, și-a scos pălăria și a râs cu poftă:
— Așa animăluțe mai zic și eu! Ia să văd cine a câștigat pe bune?
— Toți! a strigat Miri, făcând o plecăciune comică. Pentru că zoo-ul ăsta n-a fost niciodată mai vesel!
Capitolul 6: Marele Festin cu Turta Dulce
Domnul Ursu, fermecat de ideile năstrușnice ale Miriței, a scos cutia magică de turte dulci. Toate animalele au făcut cerc, așteptând cu lăbuțe, cozi sau gheare ridicate.
Miri a primit prima bucățică de turtă dulce. S-a uitat la prietenii ei și a spus cu zâmbetul ei de șoricică:
— Dacă nu erați așa de amuzanți, n-am fi avut parte de cel mai haios maraton din istoria zoo-ului!
Toți au început să povestească fiecare moment trăsnit: cum Dodo se ascundea după tufișuri, cum Croco a ajuns balon cu dinți, cum Gogu a cântat sub apă, iar Sisi și-a ascuțit ghearele de teamă că doar așa o să câștige la ascuns.
Pe măsură ce stelele luminau cerul, animalele s-au cuibărit pe iarbă, cu burțile pline de turte dulci și cu inimile încălzite de prietenie și râsete.
Gina a promis ca, data viitoare, va aduce și șerpii la carnaval. Dodo și-a pus pălăria pe ochi și a sforăit cu un zâmbet larg. Gogu se balansa în vânt, iar Croco... Croco zâmbea ștrengărește, pregătit de noi și noi șotii.
Iar Miri, mica șoricică năstrușnică, a tras concluzia, privind la grupul vesel:
— Cât timp suntem împreună, niciodată nu va fi plictiseală în zoo!
Așa a trecut noaptea. Iar dacă vreun vizitator s-ar fi uitat pe camerele de supraveghere, ar fi văzut cea mai trăsnită petrecere din istoria junglei... orchestrată, desigur, de o șoricică mică, plină de idei mari.
