Mihai este un tânăr. El poartă un costum alb. În fața lui e o navă mică. Nava se numește Pufi.
În cabină sunt trei butoane mari: verde, galben, roșu. Mihai le atinge pe rând. „Verde, pornim”, zice el. Lumini mici clipesc ca niște steluțe. Un ecran arată un cerc albastru: Pământul.
Mihai își pune centura. „Centura, gata”, spune el. Apoi apasă pe galben. „Uși, închideți”, zice. Ușile fac „clic”. Totul e liniștit.
„Trei… doi… unu… sus!”, spune Mihai și apasă pe roșu. Pufi vibrează ușor. Apoi urcă. Pe geam se vede cerul. Albastru. Apoi negru, ca noaptea.
„Suntem în spațiu”, zice Mihai. El râde încet. Un creion plutește. „Hei, creion!”, spune el și îl prinde. „În spațiu, lucrurile plutesc.”
Pufi merge spre Luna mică, o lună de jucărie, pentru antrenament. Mihai citește un panou simplu: BATERIE: PLIN. AER: BUN. APĂ: BUNĂ. El dă din cap. „Totul e bine.”
Dintr-o dată, pe ecran apare un bec mic, portocaliu. Mihai se oprește. „Ce e asta?”, zice el. O voce blândă din navă răspunde: „Praf pe senzor. Curățăm.”
Mihai ia o cârpă moale. Deschide un capac mic. Șterge ușor. „Gata”, spune el. Becușorul se stinge. „Bravo”, răspunde vocea.
Nava se apropie de Luna de jucărie. Mihai apasă pe verde. „Încet”, zice el. Pufi merge încet, încet. Apoi se oprește lin. Mihai pune un steag mic cu un zâmbet. „Salut, Lună!”
Apoi pornește spre casă. Pământul crește în geam, rotund și frumos. Mihai spune: „Acasă e bine.”
Morala: Când ești calm și atent, găsești mereu o soluție bună.
