Un tânăr se numea Dan. Dan iubea cerul. El lucra la o navă mică. Navă avea o ușă rotundă. Navă avea o fereastră mare. Dan spuse: «Vrem să plecăm». Prietena lui, robo Emi, zâmbi. «Hai», zise Emi.
Dan puse casca. Casca era blândă. Casca cânta sunet mic. Navă porni. Motorul făcea un zumz, nu tare. Cerul era plin de stele ca puncte lucioase. Dan privi fereastra. El arată o stea. «Uite», spuse el. Emi arătă o hartă simplă. Harta avea un punct mare. Punct era o planetă albastră.
Navă trecu printre norii gri. Un bec stinse. Dan apăsa un buton. Becul aprinse imediat. Nimeni nu s-a speriat. Dan râse. Emi râse. Au mâncat biscuiți mici. Biscuiții erau tari, dar buni.
Navă ajunse la planeta albastră. Aerul era cald și moale. Un mic robot de la sol ieși la întâmpinare. «Bun venit», zise robotul. Dan dădu mâna. Robotul era blând. Toți se jucă cu bile luminoase. Stelele străluceau de sus. Navă sta la sol să doarmă. Dan privi cerul. El spuse: «E frumos». Emi răspunse: «Suntem bine».
Morala: Când călătorești cu grijă și cu prieteni, lumea mare pare mare doar cât un joc.
