Capitolul 1
Era dimineață de Paște când Flori cel mic dragon cu solzi ca niște confetti a deschis ochii. În aer plutea miros de cozonac și de ciocolată topită. Flori a suspinat de bucurie: „Astăzi e ziua cea mare!” și a început să-și aranjeze căsuța din grădină, ca pe un magazin de sărbătoare.
A pus pe o masă colorată ouă vopsite, panglici și mulți iepurași de ciocolată. „Vine lumea?”, se întreba, dar nu era neliniștit. Era mândru de standul lui mic și vesel. A pus o tablă cu litere mari: TÂRG DE PAȘTE — SURPRIZE ȘI ZÂMBETE.
Vecinii au început să apară. „Ce-ai pus aici, Flori?” a întrebat măgarul Pufi, care purta o coroniță de flori pe cap. „Emslina-a mea!” a strigat o pisicuță cu șosete de dantelă. Flori le-a râs în față și le-a arătat o cutie mică pe care scria: TICKET MAGIC — UN SINGUR CÂȘTIGĂTOR PE ZI.
„Ce este ticketul ăsta?” a întrebat Pufi curios. Flori a oftat misterios: „E un bilet care duce la un ou special. Dar doar unul îl poate găsi.” Toți au început să chicotească. Atmosfera era plină de culori și de muzică; o pasăre cânta cu o voce ca de clopoțel.
Capitolul 2
La amiază, o adiere caldă a adus un copil cu părul plin de iarbă. Semăna cu un mic explorator, cu buzunare pline de pietricele strălucitoare. „Vreau un ticket!” a spus el cu ochii mari. Flori i-a zâmbit: „Regulile sunt simple: o mică muncă în schimbul unui bilet.” Copilul a promis, „O să vă ajut pe toți.”
A început o horă veselă: copiii și animalele au vopsit ouă, au legat panglici și au făcut torturi de hârtie. „Uau!” a exclamat măgarul Pufi, rupând un strop de hârtie colorată. Flori le-a dat un ticket fiecăruia care a muncit cu zâmbet. „Să păstrăm biletul aproape — e mic, dar cu putere mare”, a glumit el.
Când soarele a coborât puțin, din cutia lui Flori a scăpat un fâlfâit mic: o lumină sclipitoare care a zburdat printre tăvi. „Ce-ai făcut?” a strigat Emslina, pisicuța. Flori a ridicat din umeri: „Probabil magie de Paște!” Un bătrân înțelept, broscuța Zori, s-a aplecat să vadă biletul. „Acest ticket arată drumul către un ou rar, dar trebuie găsit cu inima”, a spus ea.
„Cu inima?” a întrebat copilul. „Da, nu cu picioarele!” a râs Zori. „Trebuie să-l căutați împreună, să vă ajutați unul pe altul.” O liniște plăcută s-a așternut: toți priveau biletul ca pe o hartă secretă.
Capitolul 3
A doua zi, Flori a pornit în căutarea oului special împreună cu grupul vesel. „Să mergem pe drumul cu flori galbene!” a spus copilul, apoi toți au pornit cântând. Pe drum au găsit indicii: o panglică prinsă într-un tufis, niște urme de lăbuțe care străluceau, o poșetă mică cu bomboane.
„Cred că trebuie să ne uităm după culori”, a spus Emslina. „Ouăle iubesc culorile, mai ales cele care zâmbesc.” Flori a luat fiecare indiciu și l-a analizat ca un detectiv. „Aici e un fir de iarbă care-mi amintește de primăvară. Acolo e o umbră care pare a râde.”
La un moment dat, copilul s-a împiedicat. „Of! Mă doare piciorul.” Toți s-au oprit. „Nu te lăsăm singur”, a spus Flori. I-a pus o pătură, Pufi a adus un coș cu mere, iar Zori a făcut o băutură caldă. „Găsim oul împreună, dar mai întâi trebuie să fii bine”, a adăugat Flori.
După ce copilul s-a simțit mai bine, au pornit din nou. Obișnuitele pași s-au schimbat în pași de prietenie. „Uită-te!” a strigat Emslina—un ou care sclipea stătea sub un copac bătrân, acoperit de petale. Era decorat cu hărți mici și cu litere care spunea: PENTRU CEL CARE DĂ, NU DOAR CEL CARE PRIMEȘTE.
„E oul!” au spus toți în cor. Flori a ținut ticketul în mână și a zâmbit. „Acest ou nu e ca celelalte. E făcut din dorințe bune.” Dar oul era strălucitor și tremura puțin, parcă avea nevoie de ceva.
Capitolul 4
„Ce-i de făcut?” a întrebat copilul emoționat. Broscuța Zori a spus încet: „Trebuie să-și împartă lumina.” Atunci Flori a înțeles: oul cere un gest de dăruire. „Vom împărți ce găsim la târg”, a spus el hotărât.
S-au întors la stand și au făcut o petrecere mică. Au scos bomboanele, au făcut ouă de hârtie pentru toți copiii din sat și au împărțit panglici și zâmbete. Flori a luat oul special, l-a lăsat în centrul mesei și l-a deschis ușor. Din el a ieșit o lumină blândă care s-a preschimbat în multe mini-ouă de lumină, fiecare potrivit pentru un copil sau un vecin.
„Luați!” a strigat Flori. Mini-ouăle s-au așezat în palmele tuturor. Fiecare ou strălucea după bucuria celui care îl ținea: unul avea culoarea râsului, altul mirosul bunătății, altul darul curajului. Copiii au tresărit de fericire și au început să cânte: „Împreună e mai bun, împreună e mai mult!”
Un bătrânel care stătea pe o bancă a oftat. „N-am mai primit un dar de mult.” Flori s-a apropiat și i-a pus un ou de lumină în palmă. „Pentru dumneata”, a spus el. Bătrânelul a zâmbit, și în ochii lui au apărut mici flori de bucurie.
Seara, când stelele au început să clipocescă, Flori și prietenii săi s-au aşezat împreună. „A fost o vânătoare grozavă”, a spus Pufi. „Și am învățat ceva”, a adăugat copilul: „Că a căuta singur nu e la fel ca a căuta cu prieteni și a dărui altora.”
Flori s-a așezat, cu solzii lui strălucind ca un curcubeu mic. „Astăzi am avut un stand, un ticket și un ou special”, a murmurit el. „Dar cel mai prețios lucru e să dăruiești. Când împărți bucuria, ea crește.” Toți au acordat unui ultim cântec și au aprins o luminiță mică pentru fiecare dorință bună.
Și așa s-a încheiat Paștele lor: cu miros de cozonac, cu povestiri spuse la lumina lunii și cu convingerea că inima împărțită este un ou care nu se strică niciodată. Flori a adormit lejer, știind că mâine va avea din nou un stand, și poate un alt ticket, dar cel mai important va fi să mai împartă o fărâmă de bucurie.
