Într-o zi însorită, o femeie curajoasă, pe nume Ana, purta uniforma ei roșie de pompier. „Bună ziua, micuțule!” a zis ea, zâmbind. „Eu sunt pompier. Ce crezi că fac eu?”
„Sting focul!” a răspuns copilul, entuziasmat.
„Exact!” a spus Ana. „Când focul este mare, eu și colegii mei venim să ajutăm. Avem apă multă și un mare furtun!”
„Ce este un furtun?” a întrebat copilul.
„Uite, acesta este furtunul meu!” a arătat Ana. „Se leagă la o mașină mare, care pompează apă. Apoi, apă curge prin furtun și stingem focul!”
„Wow! Și ce mai ai?” a întrebat copilul, cu ochii mari.
„Am și o cască!” a zis Ana. „Este foarte importantă. Mă protejează. Uite, este galbenă și strălucitoare!”
„Ce mai folosești?” a întrebat curioasă.
„Am o lanternă!” a spus Ana, luminați-o. „Când este întuneric, o folosesc să văd. Focul poate fi periculos, dar noi suntem pregătiți!”
„Și de ce îți place să fii pompier?” a întrebat copilul.
„Îmi place să ajut oamenii!” a răspuns Ana. „Când stingem focul, oamenii sunt fericiți. Și eu sunt fericită! E o echipă mare, lucrăm împreună!”
„Ești foarte curajoasă!” a spus copilul admirativ.
„Mulțumesc! Toți pompierii sunt curajoși. Împreună facem lucruri grozave!” a zis Ana, zâmbind larg.
„Vreau să fiu pompier când voi fi mare!” a spus copilul, entuziasmat.
„Poți să fii, cu siguranță! Trebuie să înveți, să fii bun și să îți placă să ajuți!” a spus Ana.
„Voi învăța! Voi fi cel mai bun!” a promis copilul.
Ana a râs și a spus: „Și eu voi fi aici să te ajut! Pompierii sunt o mare familie!”
„Mulțumesc, Ana!” a spus copilul, zâmbind.
„Cu plăcere! Acum, să mergem să ajutăm pe alții!” a spus Ana, pornind la drum, cu inima plină de bucurie.
