Capitolul 1
Mihai avea cinci ani și ochii plini de pistrui, iar părul îi stătea mereu în toate direcțiile. Era un băiețel jucăuș care iubea să facă farse blânde. Într-o zi de vară cu cerul limpede ca sticlă, a decis să facă o mini-petrecere de rămas-bun, dar una tăcută. Nu voia gălăgie, doar zâmbete.
A mers pe poteca din spatele casei, o potecă îngustă care se așeza ca un balcon deasupra mării de flori. Poteca era numită de vecini "sentier en balcon" pentru că se întindea ca o panglică de piatră de-a lungul dealului. Mihai a aranjat trei pernuțe colorate, a pus biscuiți cu miere pe o farfurie și a aprins o luminiță mică care scânteia ca o stea de hârtie. Apoi a așezat un album cu poze — albumul era plin de desene și amintiri de familie.
Voia să-și ia la revedere de la o prietenie invizibilă: în curând, prietenii de joacă ai mamei plecau într-o călătorie lungă și toți îi spuneau "la revedere". Mihai credea că și extratereștrii care vizitaseră uneori grădina îi vor duce gândurile mai departe. A invitat tăcerea să fie oaspetele principal.
Capitolul 2
În timp ce Mihai sorbea mirosul florilor, o lumină blândă a apărut deasupra potecii. Nu era tare, doar o lumină verde-azurie ca o albină de neon. O bobiță mică, rotundă, plutitoare, a coborât lângă farfurie și a scuturat o frunză. Mijlocul bobiței se lumina ca un zâmbet. Mihai a chicotit fără sunet, știind că farsele lui pot avea uneori o audiență neobișnuită.
Extratereștrii erau mici, ca niște lămpi care pot cânta fără voce. Când se apropiau, pământul vibra ușor sub pașii lui. Unul dintre ei, cu ochi ca steluțe turcoaz, a întins o antenă care strălucea și a atins albumul. În pagini au început să se proiecteze imagini: mări care clipeau în albastru, copaci care vorbeau în șoapte, oameni care împărțeau prăjituri. Mihai a înțeles că aceștia colectau povești ca pe niște semințe.
Mihai a închis ochii. A vrut ca petrecerea lui tăcută să fie specială, așa că a împărtășit cu extratereștri ideea de a da câte-un biscuite fiecăruia. Extratereștrii au gustat plăcut și au scos un sunet care suna ca o clopoțică. Era un mic ritual de prietenie. Apoi, unul dintre ei a scos din buzunarul său o pulbere de lumină. A presărat-o pe potecă și în jurul pernuțelor s-au aprins puncte care păreau stele căzătoare. Toată lumea s-a așezat în linie, privind cum lumina se juca.
Mihai a arătat apoi albumul. A deschis o pagină cu o poză în care el și bunica plantaseră un copac. Extratereștrii au privit și au proiectat în aer o hartă de linii argintii. Pe hartă erau locuri unde poveștile mergeau mai departe: un luminiș, o cascadă mică, o pădure cu frunze care susurau. Aceasta era harta lor de plecare. Mihai a simțit un mic fior: ar fi vrut să le spună "rămâneți", dar a știut că prietenii plecau să adune povești pentru alți copii.
Capitolul 3
Pe poteca balcon, vântul aducea miros de mare și sunetul albinelor. Farsele lui Mihai au înflorit în curiozitate: un extraterestru a început să imite felul în care Mihai suflă aburii din ceaiul cald. Un altul a încercat să se furișeze sub pernuță, iar Mihai l-a lăsat, râzând cu ochii. Totul era tăcut, dar plin de veselie.
Când una dintre lămpi a început să se stingă, Mihai a luat o bucată mică de hârtie din album și a lipit-o pe antena ei. Hârtia era un desen cu toți prietenii: mama, bunica, câinele zamislit, și chiar florile din grădină. Extratereștrii au privit desenele cu atenție și au băgat desenul într-un buzunar mic din corpul lor, ca pe o comoară. Mihai a înțeles acum ce însemna împărțirea: dăruise ceva mic, dar prețios, și primise la rândul lui amintiri oprite în lumină.
Pe măsură ce luminile extratereștrilor se pregăteau de plecare, unul dintre ei a scos o mică piatră care schimba culoarea. A pus-o pe album și piatra a început să strălucească împreună cu pozele. În paginile albumului, imaginile s-au mișcat ușor, ca într-un film blând. Mihai a văzut din nou toate momentele frumoase: când a învățat să meargă de-a bușilea, când a împărțit ultima felie de tort cu vecinul. A înțeles că tot ce pui în album poate fi împărțit cu ceilalți.
Înainte de a pleca, extratereștrii i-au dăruit lui Mihai o stea mică din hârtie care nu se rupea niciodată. "Să ai grijă de ea", au spune... sau cel puțin așa a simțit el. A dat înapoi un biscuite și a strâns în inimă tăcerea plină de prietenie.
Capitolul 4
Noaptea a căzut blând pe poteca balcon. Luminile orașului erau mici ca niște pietricele. Extratereștrii s-au îmbarcat într-un curcubeu mic care a urcat încet spre cer. Înainte de plecare, unul dintre ei și-a atins fruntea cu gestul unei sărutări, apoi a proiectat din antenă o fotografie a lui Mihai și a pernuțelor. Fotografia s-a lipit în ultima pagină a albumului.
Mihai a rămas singur, dar nu singur. Albumul se deschisese la pagina cu fotografia aceasta. A privit-o și a simțit că rămasul bun nu e un sfârșit, ci un "ne vedem curând". A luat steaua de hârtie și a pus-o între pagini. Apoi a închis albumul cu grijă.
S-a ridicat și a luat farfuria cu biscuiți. A lăsat ultimul biscuite pe potecă, pentru oricine ar mai trece — un semn de împărțire. Apoi a coborât încet pe scări, cu pași mici, cu suflet mare. Când a ajuns acasă, a pus albumul pe raft, lângă fereastra prin care se vedea sentier en balcon. Și-a întins puțin pătura, a zâmbit cu ochii obosiți și a închis ochii.
În timp ce închidea albumul, a auzit în minte un șoaptă blândă: "Mulțumim pentru povești." Mihai a atins coperta și a simțit că inima-i era plină. Își făcuse o petrecere tăcută, făcuse prieteni, și învățase că a împărți înseamnă a păstra mai multe lumini în lume. Albumul rămase închis, dar plin de drumuri, până la următoarea poveste.
