Partea 1: Rândul prietenilor
Într-o după-amiază plină de soare, un băiețel pe nume Darius se juca în curte. Avea șase ani, părul castaniu și ochi mari, curioși. El era foarte prietenos și îi plăcea să afle numele tuturor celor din jur. Azi, vroia să facă un joc nou: o rundă în care fiecare să spună cum se numește.
- Să strig și pe bunica, și pe motanul Motănel, râse el vesel. Poate vine și vrabia din copac!
Așa că Darius a așezat scăunele mici în cerc, chiar lângă șoproanele de lângă casa bunicii. Motănel s-a tolănit primul pe un scăunel și s-a uitat la Darius.
- Motănel! a zis băiețelul, arătând spre pisică. Acesta a dat din coadă.
Bunica a venit și ea cu un zâmbet larg.
- Eu sunt bunica, a spus ea, luând loc.
- Dar tu, Darius, cum te numești? întrebă bunica șugubăț.
- Eu sunt Darius! Și vreau să îi cunosc pe toți! a spus băiatul.
Păreau că erau toți. Dar, deodată, s-a auzit un ciudat "plesc-pleosc", ca o ploaie mică pe acoperișul etajului din șopron. Darius s-a ridicat repede. Ce să fie?
Partea 2: Oaspeții ciudați
Darius a deschis larg ușa șopronului. Înăuntru, printre baloți de paie proaspăt așezați, se vedeau luminițe colorate, ca niște steluțe de Crăciun.
- Bunico, vezi și tu? șopti el.
Bunica a venit, curioasă. Dintr-o dată, luminițele s-au grupat una lângă alta și... s-au transformat în două făpturi mici, verzi, cu ochi mari și zâmbete strălucitoare. Unul purta o pălărie ciudată, ca o ciupercă, iar celălalt avea degetele foarte lungi.
- Salut! Noi suntem Zup și Luto, au spus ei tare și clar.
Motănel s-a ascuns, dar Darius a rămas cu gura căscată de mirare.
- Zup și Luto? Sunteți... extratereștri?
- Da! am venit cu nava noastră să vedem ce e pe Pământ! Noi nu știm ce e un "motănel", dar pare pufos! a chicotit Zup.
Bunica a zâmbit cald și i-a întrebat:
- Ați vrea să intrați la rândul nostru cu nume?
Luto s-a ridicat în vârful degetelor:
- Da, vrem!
Așa că, în mijlocul șopronului curat, Darius, bunica, Motănel, Zup și Luto au făcut o nouă rundă.
- Numele meu e Darius!
- Eu sunt bunica!
- Eu sunt Motănel! (toți au râs când Motănel a tors în semn de aprobare).
- Eu sunt Zup!
- Eu sunt Luto!
Apoi, Luto a spus:
- Pe planeta noastră, facem și noi runde de nume, dar uneori numele se schimbă când cineva se urcă pe capul tău din greșeală!
Toți au râs în hohote. Darius s-a simțit foarte curajos. Nu era deloc speriat de extratereștri, ba chiar îi plăcea să îi cunoască.
Partea 3: Descoperiri și râsete
Zup și Luto au scos din buzunarele lor mici niște mingi strălucitoare, ca niște bomboane care plutesc. Le-au aruncat în aer și acestea au început să danseze, schimbând culorile și sunând "piu-piu" ca niște păsărele.
- Ce jucării grozave! a strigat Darius.
- Le-am adus ca să ne jucăm împreună, a spus Zup. Pe planeta noastră, când cunoaștem pe cineva nou, facem o joacă de bun venit.
Au început să arunce mingile, dar una a căzut în găleata cu apă.
- Ups! a spus Luto, mirat. La noi pe planetă, mingile plutesc pe apă, aici s-a scufundat!
Bunica a zâmbit:
- Poate Pământul are secretele lui. Hai să încercăm altceva!
Așa că au început să construiască un mic adăpost din paie, cu ajutorul Motănelului, care trăgea cu lăbuța fânul cel mai moale.
- La noi, cutiile sunt rotunde, râse Zup. Niciodată nu reușim să facem o cutie pătrată.
Darius a spus vesel:
- Aici, dacă vrei să aibă acoperiș, trebuie să fie triunghiular! Ca șopronul.
Extratereștrii și-au încercat norocul, dar paiele au căzut, făcând toți să râdă și mai tare. Luto a încercat să le lipească cu niște pastilute violet, dar acestea au început să cânte "La mulți ani" în limba lor, făcând șopronul să vibreze de veselie.
Partea 4: O noapte cu speranță
Soarele cobora încet după dealuri. Darius a simțit o liniște bună, ca o păturică moale. Zup a privit cerul.
- Trebuie să pornim înapoi acasă, dar nu știm cum să aprindem din nou nava. Are un întrerupător special, dar nu-l găsim!
Au căutat peste tot: printre paie, sub găleți, chiar și în buzunarul Motănelului (care a sforăit liniștit). Nimic!
Darius s-a gândit:
- Poate să fie ca întrerupătorul de la becul din șopron! Vreți să vă arăt cum merge?
A atins comutatorul de pe perete și lumina s-a stins. În acel moment, un mic bec violet, chiar lângă ușa șopronului, a început să pâlpâie.
Zup și Luto au rămas uimiți:
- Asta era! Nava noastră reacționează doar când e întuneric! E întrerupătorul de plecare!
Au râs toți și s-au îmbrățișat. Zup a spus:
- Îți mulțumim, Darius! Acum știm să pornim acasă!
Darius i-a pupat cu blândețe pe obraji:
- Să reveniți oricând! Am și alte jocuri de nume!
Extratereștrii au ieșit afară ținându-se de mână. Nava lor, ascunsă după șopron, avea acum o lumină mare mov și sclipitoare. S-au urcat, făcând cu mâna.
- Pa, prieteni! Pa, Motănel! Pa, bunico! Pa, Darius!
Băiețelul a rămas lângă șopron, uitându-se la stele. Simțea că lumea e mare, dar oriunde ai merge, poți găsi prieteni dacă spui: "Hai să ne spunem numele!"
În șopron, Motănel s-a întins și a tors de fericire. Darius a tras aer în piept, a închis întrerupătorul și s-a gândit: "Azi a fost cea mai luminoasă zi, chiar dacă s-a terminat cu lumina stinsă."
Știa sigur că Zup și Luto vor reveni. Pentru că, atunci când cunoști pe cineva, speranța rămâne și după ce pleacă.
