Într-o seară luminoasă, Circul „Bum-Bum” s-a așezat pe o pajiște verde. Cortul era mare, roșu cu buline galbene, ca o bomboană uriașă. Lanternele clipeau blând. Se auzea muzică veselă: „pam-pam, țin-țin!”
Personajul nostru era un pinguin mic, pe nume Pufi. Pufi locuia la circ și avea un vis: să fie cel mai „serios” artist dintre toți. Dar era un serios… de jucărie. Își exersa fața de „nu râd deloc” în oglinda din culise.
Pufi își strânse ciocul, își ridică sprâncenele și spuse încet:
„Sunt foarte, foarte serios.”
Apoi… îi scăpă un chicot mic.
„Hîc! Nu! Serios!”
În culise era plin de viață. O maimuțică își căuta pălăria. O focă lucioasă își lustruia mingea. Un iepuraș ținea o cutie cu confetti și o scutura puțin cam mult.
„Atenție, explodează veselie!” chicoti iepurașul.
Pufi își puse papionul albastru și își luă agenda de antrenament. Da, avea o agendă! În ea scria, cu litere mari:
1. Salut frumos.
2. Respir adânc.
3. Merg drept, drept, drept.
4. NU râd (dar doar puțin).
„Disciplina e ca o înghețată,” spuse Pufi. „Dacă o ții bine, nu curge.”
Nimeni nu știa exact ce voia să spună, dar suna serios, deci toți dădură din cap.
A venit și Bibi, o zebră cu dungi ca niște pijamale. Ea era șefa de culise și ținea un clopoțel mic.
„Ding-ding! Începe repetiția! Pufi, azi ai numărul cu… mersul serios pe sfoară joasă.”
Pufi înghiți. Sfoara era joasă, aproape de pământ, dar el voia să arate ca un maestru.
Pufi se urcă pe sfoară. Își ținu aripioarele întinse și puse fața lui cea mai serioasă. Un pas. Încă un pas. Încă un pas.
Din spate, iepurașul scutură cutia.
„Pufi, ai un puf pe cap,” șopti maimuțica.
Pufi nu se uită. Era serios. Foarte serios.
Dar fix atunci, o pană de porumbel (un porumbel de circ, desigur) pluti încet și i se așeză pe cioc. Pufi simți un „pff!” și ochii i se încrucișară puțin.
„Nu râd. Nu râd. Nu râd,” își spuse.
Foca începu să bată din lăbuțe, ca o tobă:
„Bum-bum! Bum-bum!”
Zebra Bibi făcu semn:
„Continuă, Pufi. Ca un campion serios!”
Pufi făcu încă un pas. Și încă unul. Și încă unul. Se vedea că se străduiește. Se vedea că repetase. Asta era disciplina lui: pas cu pas, fără grabă.
Dar atunci… iepurașul, din prea mult entuziasm, strănută.
„Aaa… ciu!”
Cutia cu confetti se deschise singură: PAF!
Confetti colorat pluti peste tot: roșu, verde, albastru. Un fulg de confetti i se lipi lui Pufi pe frunte, exact ca un punct.
Pufi rămase țepos ca un stâlp.
„Sunt… serios,” spuse el.
Maimuțica se prăpădi de râs.
„Arăți ca un semafor mic!”
Pufi încercă să nu râdă. Își mușcă ușor buza (adică… marginea ciocului). Respiră adânc, cum scria în agenda lui. Un pas. Încă un pas.
„Bravo!” spuse Bibi. „Nu te oprești!”
Pufi ajunse la capătul sforii. Coborî. Era mândru. Chiar dacă avea confetti pe cap, chiar dacă porumbelul îi făcuse cu ochiul, el terminase.
În aceeași seară, spectacolul începu. În arenă, lumina era caldă, ca mierea. Animăluțele din public (veverițe, arici, rațe și chiar o broască în papuci) aplaudau.
„Țin-țin! Bum-bum!” cânta orchestra de greieri.
Bibi anunță:
„Acum, marele număr al pinguinului Pufi: mersul foarte, foarte serios!”
Pufi intră pe pistă. Pașii lui făceau „tac-tac” pe rumeguș. Își ținu capul sus și papionul drept.
„Sunt serios,” șopti el. „Serios ca o… morcovă!”
Nu era sigur ce înseamnă, dar suna amuzant.
Urcă pe sfoara joasă. Publicul tăcu. Pufi făcu primul pas. Apoi al doilea. Apoi al treilea. Și, deodată, dintr-un butoi de recuzită, ieși un cățeluș de mare (un pui de focă), care purta pe cap o găleată mică, ca o cască.
„Plim-plim!” făcu puiul și se învârti.
Pufi se uită în jos. Găleata era strâmbă. Puiul încerca să fie și el serios, dar îi tremura mustața de râs.
Pufi simți cum îi sare un chicot în piept.
„Nu râd,” își spuse.
Publicul aștepta.
Atunci, Pufi își aminti agenda: respir adânc, merg drept, termin numărul.
Respiră. Își strânse aripioarele. Făcu pași mici, siguri. Ajunse la mijlocul sforii și se opri. Asta nu era în plan, dar era… magie.
Pufi ridică o aripioară, ca un dirijor serios, și spuse tare:
„Acum… momentul de super-seriozitate!”
Și, ca prin minune, confetti de dimineață, rămas într-un buzunar secret al papionului, se scutură singur: PUF!
Un nor mic de confetti îi înconjură capul, ca o coroană de culori.
Publicul izbucni în râs și aplauze.
„Hahaha! Bravo, Pufi!”
Pufi încercă să rămână serios… dar un zâmbet îi scăpă, apoi încă unul, apoi un râs mic.
„Hihihi… dar am fost serios până la confetti!”
Bibi dădu din cap, mulțumită.
„Asta înseamnă disciplină,” spuse ea. „Ai repetat. Ai mers pas cu pas. Și ai făcut și un strop de magie.”
Maimuțica strigă:
„Magie cu papion!”
După spectacol, în culise, toți îl înconjurară pe Pufi. Iepurașul îi întinse o măturică mică.
„Îți curăț confetti-ul de pe cap?”
Pufi se uită la oglindă. Avea încă un punct colorat pe frunte.
„Nu,” spuse el. „Îl păstrez. E semnul meu de artist serios… cu surprize.”
Puiul de focă își ridică găleata-cască și spuse:
„Pufi, mă înveți și pe mine să merg serios?”
Pufi își deschise agenda și zise, blând:
„Sigur. Începem cu pasul unu: salut frumos.”
Apoi salută, foarte drept:
„Bună seara!”
Toți repetară:
„Bună seara!”
Și, deși râdeau, repetau. Și, repetând, deveneau mai buni.
În noaptea aceea, când lanternele clipeau încet și cortul mirosea a rumeguș curat și floricele calde, Pufi se cuibări pe perna lui moale.
„Azi am fost serios,” șopti el. „Și am fost și amuzant.”
Închise ochii liniștit. Afară se auzea un ultim „ding-ding” al clopoțelului.
Și circul adormi fericit, pregătit pentru o nouă zi plină de pași mici, repetiții și confetti cuminți.
