Capitolul 1: Porcușorul Roz și Planul Trăsnit
Într-o dimineață cu soare rotund ca o gogoașă, Porcușorul Roz se trezi cu o idee care-i gâdilă urechile: voia să stabilească un record nemaivăzut în Pădurea Zglobie! Se ridică în două lăbuțe, scuturându-și coada cârlionțată și își zise cu glas tare:
„Azi voi încerca să rostogolesc cea mai mare grămadă de mere din lume!“
Prin fereastra căsuței sale, razele jucăușe dansau pe podea, iar Roz se gândea deja la cine l-ar putea ajuta să organizeze evenimentul. Îi veni în minte Ariciul Ghiocel, cel mai timid maestru de ceremonii din pădure, care se rușina și când saluta frunzele.
Porcușorul Roz se grăbi să-l caute pe Ghiocel, care trăia sub rădăcina unui stejar. Ghiocel tocmai încerca să-i vorbească unei furnici, dar căsca gura fără să scoată niciun sunet.
„Bună, Ghiocel! Vrei să fii maestrul meu de ceremonii la un record nemaipomenit?“ îl întrebă Roz, entuziasmat.
Ariciul roși până la vârful țepilor. „E-eu? Să vorbesc... în fața tuturor?“
„Nu-ți face griji! O să fie distractiv. Și dacă te pierzi cu firea, eu te ajut!“
Ghiocel oftă, dar ochii lui micuți sclipiră a curiozitate. „Bine... dar numai dacă îmi promiți că, dacă mă încurc, tu o să dansezi cu mine!“
„Promit!“ râse Roz și făcu o piruetă, de parcă deja dansa.
Astfel, cei doi porniră să anunțe evenimentul, adunând animalele din pădure, fiecare cu propria gălăgie și curiozitate.
Capitolul 2: Pregătiri Haioase și Oaspeți Zgomotoși
În ziua cea mare, tot Pădurea Zglobie fremăta de emoție. Iepurele Sprințar sărea de colo-colo, strigând: „Să vină cine are mere! Să vină cine vrea să vadă!“ Veverițele alergau cu pancarte colorate pe care scria cu alune: „Record de mere!“
Porcușorul Roz și Ghiocel pregăteau locul de concurs. Roz așeză o masă lungă din scoarță de copac, iar Ghiocel încerca să strângă microfonul improvizat dintr-o ghindă și o ață.
„Ești sigur că merge?“ șopti Ghiocel, trăgând de fir.
„Mergem noi și fără microfon, dacă e! Strig eu cât de tare pot!“ chicoti Roz.
Animalele se adunau rând pe rând: Bufnița Violeta își adusese ochelarii speciali de privit recorduri, broscuțele țopăiau cu pancarte minuscule, iar bursucul Bubu venise cu două roșii la subraț, că nu știa dacă sunt mere sau nu, dar nu voia să rateze petrecerea.
În mijlocul forfotei, Ghiocel începu să bâiguie la microfon:
„S-stimați... adică... stimați animăluțe, începe... adică, urmează... cel mai...“
Porcușorul Roz sări prompt în ajutor: „Urmează cel mai haios record de mere din pădure! Cine are mere, să le aducă!“
Iar animalele se grăbiră să aducă mere de toate culorile și dimensiunile. Un șoricel aduse un măr cât o ghindă, iar o vulpe aduse un măr uriaș, pe care-l târa de coadă.
Roz începu să aranjeze merele într-o grămadă, dar merele, obraznice, se rostogoleau pe toate părțile. Broscuțele chicoteau, iar veverițele săreau să le prindă, ca să nu fugă merele înapoi în copaci.
Capitolul 3: Încercarea Recordului și Întâmplări Amuzante
Porcușorul Roz își suflecă urechile, își frecă lăbuțele și se pregăti de marea rostogolire. Ghiocel, emoționat, ridică microfonul:
„Acum, Porcușorul Roz va încerca... va încerca să rostogolească... cea mai mare grămadă de mere din pădure!“
Roz împinse cu forță grămada, dar merele se rostogoliră vesel în toate direcțiile, ca niște mingi năzdrăvane. Un măr verde sări direct în pălăria bufniței, iar un altul se opri pe coada vulpii.
„Ajutor! Merele au scăpat la plimbare!“ râse Roz.
Animalele izbucniră în râs și se luară la întrecere care prinde mai repede merele fugare. Iepurele reuși să prindă un măr cu urechea, iar bursucul Bubu se împiedică de un măr și căzu pe spate, râzând cu gura până la urechi.
„Roz, ai făcut cel mai vesel record din pădure! Merele nu s-au mai oprit din rostogolit!“ chicoti Ghiocel, uitând că trebuie să fie timid.
Porcușorul Roz se scărpină după ureche: „Poate ar trebui să rostogolim merele împreună! O grămadă de prieteni e mereu mai bună decât o grămadă de mere!“
Toate animalele se adunară, fiecare cu un măr în lăbuță, și începură să le rostogolească spre mijlocul poieniței, râzând și țopăind, de parcă și merele se distrau odată cu ei.
Capitolul 4: Surpriza Generoasă și Dansul Vesel
Când merele au ajuns grămadă în mijloc, Roz ridică un steag improvizat dintr-o frunză și strigă: „Am reușit! Avem cea mai zglobie grămadă de mere din lume! Și e a tuturor!“
Bufnița Violeta s-a uitat prin ochelarii ei și a declarat solemn: „Este, într-adevăr, cea mai haioasă grămadă de mere pe care am văzut-o!“
Ghiocel, curajos acum, a spus cu glas tare: „Să împărțim merele tuturor!“
„Ce idee bună!“ au strigat animalele într-un glas.
Așa că fiecare animal și-a ales un măr, iar Roz le-a dat și broscuțelor cele mai mici mere, ca să le poată duce la ele acasă. Veverițele au împărțit alune, iar bursucul Bubu a împărțit roșiile, deși nu erau mere, dar toată lumea s-a bucurat.
Porcușorul Roz și Ghiocel au început un dans caraghios în mijlocul poieniței, sărind și învârtindu-se ca două mingi roz și țepoase.
„Așa am promis, Ghiocel! Hai la dans!“ râse Roz.
Animalele li s-au alăturat, și poienița s-a umplut de chicoteli, sărituri și mere care zburau prin aer, fiecare prins în joacă.
Capitolul 5: Final cu Chicote și „Încă o dată!”
Soarele cobora încet peste Pădurea Zglobie, dar veselia nu se termina. Animalele, cu obrajii roșii de la atâta râs, strigau:
„Încă o dată! Încă o dată!“
Porcușorul Roz s-a aplecat spre Ghiocel. „Ce zici, mai încercăm un record? Dar de data asta, cine rostogolește cele mai multe prune?“
Ghiocel a râs cu poftă, uitând de orice timiditate: „Doar să nu fugă și prunele după mere!“
Toți au izbucnit în râs și, pe când stelele începeau să se aprindă pe cer, animalele erau deja gata să pună la cale o nouă aventură zglobie, cu prietenie, generozitate și mult chef de joacă.
Și, până la urmă, în Pădurea Zglobie, niciun record nu era mai important decât bucuria de a fi împreună.
„Încă o dată, Roz! Încă o dată!“ se auzea veselie peste tot, iar poienița răsuna de râsete și chiote până târziu în noapte.
