Capitolul 1: Tabela de puncte a Inei
În curtea centrului de agrement „Ariciul Vesel”, Ina ținea o planșetă ca pe un trofeu. Avea 11 ani, o coadă prinsă strâns și o privire de detectiv care tocmai a găsit o amprentă pe un biscuite.
— Azi avem „Ziua Cooperării”! a anunțat doamna Mara, animatoarea, fluturând un fluier. Se câștigă… ei bine, se câștigă distracție.
Ina a ridicat imediat planșeta.
— Distracție, da. Dar și puncte, a completat ea, serios.
Lângă ea, prietenii ei se aliniau ca o echipă de supereroi… doar că fără pelerine și cu mult mai multe firimituri.
Daria, cu râsul ei ca un clopoțel și o șapcă mereu pusă pe dos, a șoptit:
— Ina, iar ai adus „Tabelul de Puncte Al Vieții”?
— Se numește „Sistem de încurajare prin cuantificare”, a zis Ina, notând ceva. Pentru fiecare ajutor: 2 puncte. Pentru fiecare idee bună: 3. Pentru fiecare… îmbrățișare, dacă e necesară: 1.
Matei, înalt și mereu cu un plasture undeva, s-a uitat la ea cu respect amuzat.
— Dacă mă împiedic intenționat și cineva mă ridică, se pune?
— Nu facem fraude, a răspuns Ina, ca un arbitru.
Radu, care putea transforma orice obiect într-un instrument muzical (inclusiv o sticlă goală), a bătut ritmul pe genunchi.
— Eu propun să câștigăm prin… vibrație pozitivă.
— Asta e 0 puncte, a zis Ina fără să ridice ochii. Dar e simpatic.
Doamna Mara a împărțit plicuri colorate.
— În fiecare plic e o misiune. Trebuie să o îndepliniți în echipă. Fără să vă certați. Și fără să vă mâncați indiciile.
Daria a ridicat sprânceana.
— Cine m-a pârât?
Ina a desfăcut plicul lor, a citit și a încremenit.
— „Construiți un… ‘Turn al Recunoștinței'… din obiecte găsite în curte. La final, fiecare spune trei mulțumiri.” Simplu.
— Turn? a zis Matei. Eu sunt bun la turnuri. Am făcut un turn din perne. A căzut doar de patru ori.
— Perfect, a zis Ina. Avem un plan. Și un tabel. Și… mult praf.
Radu a ridicat mâna:
— Întrebare: turnul trebuie să stea în picioare sau e acceptat și un turn… meditativ, culcat?
Ina a scris: „umor = 1 punct”.
— Un singur punct. Nu te obișnui.
Capitolul 2: Vânătoarea de obiecte și prima confuzie
Au pornit prin curte ca niște exploratori, doar că în loc de busolă aveau o listă și în loc de junglă aveau… un colț cu ghivece.
— Avem nevoie de bază solidă, a zis Ina. Găsiți ceva lat. O scândură, o cutie, un… capac de tomberon curat.
— „Curat” e un cuvânt curajos, a murmurat Matei.
Daria a descoperit o ladă de plastic.
— Uite! Lat, solid, și miroase a… pepene de anul trecut.
— Acceptat, a decis Ina. 2 puncte pentru găsire.
Radu a găsit un teanc de reviste vechi din sala de lectură.
— Sunt despre natură. Poate turnul nostru devine… educativ.
— Dacă se udă, devine terci, a zis Ina. Dar e bine. 3 puncte pentru idee.
Matei s-a întors triumfător cu un obiect misterios: un con de semnalizare portocaliu.
— L-am găsit lângă teren. E ca o pălărie pentru turn.
Ina s-a apropiat, îl a studiat ca pe un specimen.
— Conul e bun. Dar nu e prea… „șantier”?
Daria a râs:
— Turnul Recunoștinței în variantă „Lucrări în desfășurare”. E perfect pentru noi.
Ina a notat. Apoi, pe aleea de pietriș, au apărut niște copii de la altă grupă, conduși de un băiat cu un megafon de jucărie.
— Hei! a strigat băiatul. Noi construim „Turnul Curajului”! Voi ce faceți?
Radu a auzit „Turnul Cârnațului”, evident.
— Noi construim Turnul Cârnațului, a răspuns el cu seriozitate.
Matei a scuipat aerul de râs.
— Cârnațului?!
Ina s-a înroșit până la urechi.
— NU! Recunoștinței! Radu, auzi prea creativ.
Băiatul cu megafonul a clipit.
— …Aha. Interesant.
Daria a făcut cu mâna:
— E un turn foarte… apreciativ. La final mulțumim că nu e chiar cârnat.
Când ceilalți au plecat, Ina a oftat.
— Dacă mai spui „cârnat”, scad puncte.
Radu și-a pus mâna la inimă.
— Jur că nu mai… câr… nu mai zic.
— Ai zis aproape, a avertizat Ina.
Matei a ridicat conul portocaliu.
— Hai să-l punem sus. Sus, Ina. Sus, Daria. Sus, Radu. Sus punctele!
— Nu e cântec, Matei.
— Atunci e poezie.
Ina a zâmbit fără să vrea. Asta era periculos: când zâmbea, era mai greu să rămână strictă.
Capitolul 3: Turnul care vrea să fie clovn
Au ales un loc lângă un copac bătrân, unde umbra era răcoroasă și furnicile păreau foarte interesate de proiect.
— Bază: lada, a zis Ina. Apoi revistele. Apoi… ce mai avem?
Daria a adus câteva pietre plate.
— Pentru echilibru. Și pentru un aer de „arhitectură antică”.
Matei a pus pietrele, dar una a scăpat și a făcut „ploc” într-o băltoacă mică.
— Ups.
Radu a început să bată ritmul cu un băț.
— Turnul cere muzică. Dacă se clatină, îi cântăm să se liniștească.
Ina l-a ignorat cu metoda ei preferată: „mă prefac că nu ești un dj de grădini”.
Au ridicat revistele, apoi au pus o cutie de carton găsită la depozit, iar deasupra au încercat să așeze conul portocaliu ca o coroană.
Conul a alunecat. Turnul s-a înclinat. Toți au înghețat.
— Nu respirați! a șoptit Ina.
— Nu pot, a șoptit Matei. Am plămâni.
Turnul s-a oprit la limită, ca și cum ar fi făcut o plecăciune în fața lor.
Daria a izbucnit:
— Turnul nostru salută publicul!
Radu a făcut o reverență înapoi.
— Bună seara, domnule Turn.
Ina a scos un creion de rezervă și l-a înfipt ca sprijin între ladă și cutia de carton.
— Stabilizare prin triangulație. 4 puncte pentru… știință.
Matei a întins mâna să pună conul din nou.
— Dacă îl lipim?
— Nu avem lipici.
Radu a scotocit în buzunar și a scos… o gumă de mestecat, încă în ambalaj.
— Am „adeziv personal”.
Ina a făcut o față de om care tocmai a văzut o ploaie de spaghete.
— Nu. Nu lipim cu gumă.
— Dar e cu mentă. Turnul va mirosi proaspăt, a insistat Radu.
Daria a clătinat din cap.
— Imaginează-ți furnicile. „Ah, ce turn parfumat.” Și apoi: invazie.
Matei a avut o idee.
— Putem fixa conul cu șnur! Am un șnur la rucsac.
Ina a aprins ochii.
— Asta e idee bună. 3 puncte. Du șnurul.
Matei a fugit și s-a întors cu un șnur albastru, cam prea lung.
Au legat conul de copac, discret, ca o marionetă. Conul stătea sus, ca un moț de clovn. Turnul arăta… surprinzător de mândru.
— Perfect, a zis Ina. Turnul stă. Echipa stă. Punctele cresc.
Radu a cântat încet:
— „Staai, turnule, staai…”
Daria l-a completat:
— „…că Ina numără… vai!”
Ina s-a prefăcut supărată, dar și-a mușcat zâmbetul.
— Pentru rimă bună, 2 puncte. Dar doar dacă nu mai faceți cântece despre numărat.
Matei a ridicat două degete.
— Dacă facem cântece despre… scăzut?
— Nu.
Capitolul 4: Quiproquo-ul cu „trusa secretă”
Doamna Mara a trecut pe lângă ei și a privit turnul.
— Foarte frumos! Dar… de ce e legat de copac?
Ina a răspuns rapid:
— E un element de siguranță. Învățăm despre responsabilitate.
Daria a șoptit:
— Și despre frică de prăbușire.
Doamna Mara a zâmbit.
— Bun. Următoarea parte: decorați turnul cu ceva care vă reprezintă ca echipă. Aveți cinci minute.
— Ce ne reprezintă? a întrebat Matei. Vânătăile mele?
— Râsul nostru, a zis Daria. Și faptul că Ina e ca o… aplicație de puncte în formă de om.
Ina a ridicat stiloul ca pe un microfon:
— Mulțumesc pentru comparația… ciudat de exactă.
Radu a scos o pungă mică din rucsac.
— Eu am „trusa secretă”.
Ina s-a îndreptat imediat, suspicioasă.
— Ce fel de trusă?
Radu a deschis punga: erau ochi mobili (din aceia care se lipesc), câteva abțibilduri și… un mic elastic.
Daria a râs:
— Radu, tu cari ochi mobili?
— Orice obiect devine mai prietenos cu ochi, a spus el, ca un filozof.
Matei a luat doi ochi mobili și i-a lipit pe conul portocaliu. Deodată, turnul părea că se uită la ei cu o uimire permanentă.
Ina a încercat să rămână serioasă, dar a cedat.
— Bine. E… adorabil și puțin înspăimântător. 2 puncte pentru creativitate.
În timp ce lipeau abțibilduri, o altă echipă a trecut pe lângă ei. Băiatul cu megafonul a văzut ochii mobili și a strigat:
— Uau! Voi ați făcut un turn-spion!
Radu, fără să se gândească, a șoptit dramatic:
— Șșșt! Trusa secretă!
În două secunde, „trusa secretă” a devenit „operațiune secretă”, iar prin curte s-a răspândit zvonul că Ina și echipa ei construiesc un turn care… „înregistrează recunoștințe”.
O fetiță mică a venit alergând:
— E adevărat că turnul vă ascultă mulțumirile și le trimite în spațiu?
Ina a clipit des, ca să-și adune gândurile.
— Nu. Turnul… nu are Wi-Fi.
Matei a ridicat conul cu ochi și a făcut o voce groasă:
— „Eu sunt Turnul. Îmi place când spui mulțumesc.”
Fetița a țipat de râs și a fugit.
Daria și Radu au izbucnit și ei. Ina și-a pus palma pe frunte.
— Gata, a zis ea. Controlăm situația. Vreau ordine. Vreau calm. Vreau… să nu mai vorbiți cu voce de turn.
Radu a ridicat mâna.
— Dacă turnul vorbește singur?
— Atunci îi tăiem punctele, a zis Ina, serioasă.
Matei a șoptit:
— Turnul are puncte?
Ina s-a oprit.
— Nu. Nu are. Și nici nu va avea.
Turnul, cu ochii lui mobili, părea să fie foarte dezamăgit.
Capitolul 5: Cercurile mulțumirii și râsul care încetinește
Spre seară, doamna Mara a chemat toate echipele în semicerc, în fața turnurilor construite. Soarele cobora încet, iar curtea se colora în portocaliu, ca și cum cineva ar fi vărsat ceai de piersici peste lume.
— Acum, partea mea preferată, a spus doamna Mara. Fiecare echipă își prezintă turnul și spune trei mulțumiri. Simplu. Sincer. Din inimă.
Ina și-a strâns planșeta. Pentru prima dată în ziua aceea, a simțit că nu mai contează chiar atât de mult câte puncte erau.
Când le-a venit rândul, Daria a împins ușor turnul (foarte ușor) ca să-l arate. Turnul a clipit din ochi mobili, pentru că… așa părea.
Matei a început:
— Mulțumesc că avem curtea asta, unde pot să alerg fără să mă lovească un… dulap. Mulțumesc că Ina ne ține împreună ca un… șnur albastru. Mulțumesc că Radu are truse secrete care nu explodează.
Radu a continuat:
— Mulțumesc pentru că Daria râde și atunci când nu e glumă, și gluma devine glumă. Mulțumesc pentru că am găsit obiecte care, puse împreună, arată ca un clovn serios. Mulțumesc pentru că azi n-am folosit guma ca lipici, deși… am suferit.
Daria a făcut o mică plecăciune:
— Mulțumesc pentru că ne iese chiar și când nu ne iese din prima. Mulțumesc pentru că avem voie să fim caraghioși fără să ne fie rușine. Mulțumesc pentru că, seara, când obosim, tot ne mai rămâne un pic de râs de împărțit.
Toți s-au uitat la Ina. Ea a simțit că obrajii i se încălzesc, dar nu de jenă, ci de ceva mai moale.
— Eu… a zis Ina, și și-a coborât planșeta. Mulțumesc că sunteți o echipă care nu se sperie de tabelele mele. Mulțumesc că m-ați făcut să râd când voiam să fiu prea serioasă. Și mulțumesc pentru ziua asta, pentru că… acum, când se face seară, simt că e mai ușor să spun „a fost bine”.
Doamna Mara a dat din cap, mulțumită.
— A fost foarte bine.
În drum spre sala de mese, Ina a deschis tabelul. Apoi l-a închis la loc.
— Nu mai număr? a întrebat Daria, pe un ton șugubăț.
Ina a ridicat din umeri.
— Doar… o ultimă dată. Pentru azi.
Matei a sărit:
— Câte puncte are echipa?
Ina a zâmbit.
— Are destule. Și oricum, cele mai bune nu încap în căsuțe.
Radu a făcut ochii mari.
— Asta a fost… poetic. 5 puncte?
— Nu, a spus Ina. Dar… mulțumesc.
Au mâncat, au strâns masa împreună, și afară s-a lăsat un aer liniștit. Râsul lor nu mai era în valuri mari, ci în scântei mici, ca atunci când stingi un foc de tabără și încă mai pâlpâie o lumină.
Capitolul 6: Gluma de final și punctul care fuge
La plecare, fiecare copil a trebuit să-și ia lucrurile. Ina și prietenii ei au trecut pe lângă turnul lor. Conul cu ochi mobili era încă acolo, legat de copac, privind curtea ca un paznic amuzat.
Radu s-a apropiat și a șoptit:
— Mulțumesc, Turnule, că ai stat drept.
Matei a adăugat:
— Mulțumesc că n-ai căzut pe mine. Apreciez.
Daria a lipit un ultim abțibild mic: o stea.
— Pentru seară. Să nu uite turnul că a fost o zi bună.
Ina a inspirat adânc și a zis, încet:
— Mulțumesc că… am avut cu cine.
Apoi și-a amintit de planșetă, a deschis tabelul și a mormăit:
— Bine, ultimul calcul. Ajutor, idei, râs…
O adiere ușoară a mișcat conul. Un ochi mobil, lipit cam strâmb, s-a dezlipit și a căzut. A țopăit pe pietriș ca o bilă mică și s-a oprit chiar lângă pantoful Inei, uitându-se la ea… dintr-o parte.
Matei a arătat spre el:
— Uite! Un punct a fugit din tabel!
Radu a făcut o voce subțire:
— „Sunt punctul liber! Nu mă mai număraaați!”
Daria a izbucnit în râs, iar Ina a încercat să se țină, dar a râs și ea, scurt, apoi din ce în ce mai mult, până când a trebuit să se sprijine de Matei.
— Bine, a zis Ina, ștergându-și o lacrimă de râs. Punctul liber câștigă.
— Cu câte puncte? a întrebat Radu.
Ina a ridicat ochiul mobil și l-a pus în palmă.
— Cu unul. Singurul punct care nu intră în tabel… pentru că are picioare.
Au mers spre poartă, vorbind mai încet, ca să nu spargă liniștea serii. În spatele lor, turnul cu ochi părea să le facă cu ochiul. Sau poate doar… îi ținea minte. Mulțumirile, râsul, prietenia. Și punctul liber, care, în mod clar, nu se lăsa prins.
