Un urs mic se trezește la soare. Se întinde ca o papadie. Respiră adânc. Zâmbeste. Vrea să știe de ce e vesel răsăritul. Merge încet prin pădure. Frunzele foșnesc. Pădurea îi pare o carte mare.
Ursul găsește un pârâu. Apa cântă cu glas mic. Ursul stă și ascultă. „De ce curgi, apă?” întreabă el. Apa răspunde cu clipiri. „Curge ca inima ta. Îmi place să fac drum.” Ursul zâmbește. Îi place ideea de drum.
Ursul vede un copac bătrân. Copacul are brațe groase. Ursul pune mâna pe scoarță. Copacul îi spune cu voce blândă. „Eu țin păsări. Eu țin umbra. Eu cresc cu vremea.” Ursul întreabă: „De ce crești?” Copacul spune: „Ca să fii bun pentru alții.” Ursul gândește. Ce frumoasă treabă.
Pe potecă ursul întâlnește o floare mică. Floarea are o față curioasă. Ursul îi cântă o melodie. Floarea tresare. „Eu sunt mică, dar eu zâmbesc soarelui.” zice floarea. Ursul învață că și lucrurile mici pot fi lumina.
Soarele coboară încet. Ursul se așază pe o stâncă caldă. Privește culorile. Se întreabă din nou: „Care e rostul meu?” Un gând blând îi vine în minte. Poate rostul e să fii bun. Poate rostul e să iubești puțin, zi de zi. Poate rostul e să asculți.
Noaptea vine cu stele mici. Ursul nu are frică. Stelele îi sunt prietene. El știe că dimineața va fi iar. Se gândește la pârâu, copac și floare. Se simte parte dintr-un cor tăcut. Inima lui bate ca un tobe micuț. Se odihnește.
Ursul adoarme ușor. Visează la drumuri bune. Știe că fiecare pas contează. Știe că zâmbetul lui ajută lumea să fie mai caldă.
Morală: Un pas bun și o inima blândă fac lumea mai luminoasă.
