Într-o zi senină, trei fetițe drăguțe, Ana, Lili și Clara, se jucau în poienița fermecată, unde florile șopteau.
„Uite!”, zise Ana, arătând spre un fluture albastru, „Vreau să zbor ca el!”
„Dar cum să zbori?”, întrebă Lili, rotindu-și cercelul colorat.
„Să închidem ochii și să visăm!”, spuse Clara, zâmbind larg.
Fetițele închiseră ochii și visară la zbor.
„Simt vântul!”, chicoti Ana.
„Eu aud cântecul norilor!”, zise Lili.
„Suntem libere!”, adăugă Clara.
Când deschiseră ochii, totul era la fel. Dar inimile lor erau mai ușoare.
„Nu avem aripi, dar putem visa”, zise Ana.
„Și visul este zborul nostru”, adăugă Lili.
„Suntem fericite împreună”, spuse Clara, strângându-le mâinile.
Fetițele râseră și se bucurară de ziua frumoasă, știind că visul le poate duce departe.
