Primă dimineață de Paști
Mara se trezi cu soarele care bătea prin perdea ca o mână caldă. În fața ferestrei, florile de ghiveci păreau mici steaguri colorate. Era ziua în care toată casa mirosea a cozonac și portocale. Mara avea șase ani și o cutiuță de amintiri în buzunar: obiceiul ei era să memoreze toate ascunzișurile. Îi plăcea să-și amintească locurile mici, ca pe niște comori tăinuite.
„Să vedem…”, șopti ea, încă în pijama cu iepurași. Mama îi întinse un coș mic, vopsit în verde. „Iepurașul a lăsat indicii”, zise mama cu ochii strălucind. Tatăl ascunse o hartă desenată cu carioca și inimioare. Mara zâmbi larg: o vânătoare de ouă era ca o poveste în care ea era curajoasa căutătoare.
„Nu uita să asculți sunetele”, îi spuse bunica. „Uneori iepurașul linge cu urechea aerul.” Mara râse și puse coșul pe braț. Afară, curtea era plină de pitici de zăpadă care se topiseră în pete de iarbă verde. Un iepuraș din lemn, cu ochi de nasturi, păzea ușa.
Urcușul printre flori
Primul indiciu fu sub un ghiveci cu lalea galbenă. Mara îngenunche și găsi un ou albastru. Erau pete mici de vopsea pe mâna ei. „Altul!”, chemă ea. Câteva găini din ograda vecinilor clocoteau ca niște clopoței. Copiii satului veneau pe alee, cu găletușe și șoapte vesele.
Ajunse la liliacul ce mirosea a miere. Pe o ramură atârna o panglică roz. În spatele panglicii, un plic mic cu o poezie scurtă: „Urmează unde somnul face clipe bune.” Mara oftă ușor, gândindu-se la camera ei.
Pe drum o întâlni pe Ana, prietena ei. Ana avea părul împletit cu fire verzi. „Pot veni cu tine?”, întrebă ea. „Bineînțeles!”, răspunse Mara. Prietenia lor era ca două picioare care alergau împreună: întotdeauna se potriveau.
Caută prin casă, sub pernă și între jucării. Sub o păpușă mică găsiră un ou portocaliu strălucitor. „Uau!”, zise Ana. Mara simți o bucurie caldă — nu doar din ou, ci pentru că-l găsiseră amândouă.
O mică surpriză cu iepurașul
Următorul indiciu ducea la pod. Treptat, airul devenea mai rece și prafuit. Mara urcă cu grijă și Ana chicoti la fiecare scândură care scârțâia. În pod, lumina pătrundea prinin găuri mici de acoperiș, făcând prafurile să danseze ca niște stele.
Pe o cutie veche, un iepuraș de pluș ținea o hartă. Dar nu orice hartă: era desenată cu linii curbe ce se transformau în fluturi. Iepurașul părea să clipească. Mara îl privi cu atenție. „Crezi că e… magic?”, murmură Ana. „Poate doar puțin”, spuse Mara și îi mângâie boticul de pluș. Plușul scotoci o buză mică și scoase o banană de ciocolată, apoi un bilet: „Unde se adună prietenii, găsești lumina.”
Coborâră râzând. În curte, prietenii lor se strânseseră lângă masa mare de lemn. Toți aveau coșuri pline de ouă în culori aprinse. Mara își aminti de toate ascunzișurile: sub ghiveci, sub pernă, în pod — fiecare loc era ca o pagină dintr-o carte. Îi plăcea să le memoreze, nu pentru a le păstra doar pentru ea, ci pentru a le povesti celorlalți.
„Hai să le punem pe toate pe masă!”, propuse Ana. Erau ouă roșii, verzi, albe cu mâzgălituri aurii. Copiii începură un joc: fiecare spunea o scurtă amintire legată de Paște. Râsetele erau ca niște clopoței mici.
Seara cu lumină blândă
Soarele coborî încet și lampa casei aprinse o lumină caldă. Bunica așeză pe masă o lumânare mică în formă de miel. „E momentul să mulțumim”, zise ea. Mara își aminti de fiecare ajutor primit: de la Ana care a găsit oul portocaliu, până la tatăl care desenă harta. Prietenia și ajutorul erau cele mai bune daruri.
După desert, copiii se alinieră la geam și priviră cum se aprinde, una după alta, o mulțime de luminițe în casele din sat. Mara scoase din buzunar cutiuța cu memorie: notase locurile ascunse cu un băț înșelător de paie. În suflet i se făcu o căldură plăcută.
Noaptea, când rămase doar foșnetul liliacilor, Mara se pregăti de culcare. Mama îi trase pătura până la bărbie. „Ai fost curajoasă azi”, zise mama. „Și darnică”, adăugă bunica. Mara își strânse prietenii aproape: iepurașul de pluș, o inimioară de lemn și un ou albastru. Se simțea mică, dar puternică.
Înainte de a închide ochii, apăsă pe butonul mic al veiozei în formă de floare. O lumină blândă, galbenă, umplu camera. Lângă veioză, iepurașul de jucărie părea să zâmbească. Mara oftă fericită. Prietenii erau aproape, casa era caldă, iar lumea era plină de culori.
„Noapte bună, iepurașule”, șopti ea. Veioza o veghea ca un mic soare. În somn, Mara zburdă prin curte, urmărind urme colorate de ouă care se transformau în stele. Și astfel Paștele ei se încheie cu o lumină blândă și cu promisiunea unei dimineți noi, plină de prieteni și de povești.
