Capitolul 1: O dimineață altfel decât toate
Radu se trezi buimac, cu părul vâlvoi și ochii încă lipiți de somn. Se întinse cât era de lung în pat, ba chiar încercă să se rostogolească, dar ceva moale îi bloca mișcarea. Ridică ușor capul de pe pernă și oftă: motanul său, Gogoșar, dormea tolănit fix pe pieptul lui.
— Gogoșar, dă-te la o parte, mormăi Radu.
Spre surprinderea lui, motanul nu doar că nu se mișcă, dar, cu o voce pițigăiată și ușor ironică, îi răspunse:
— N-ai vrea să-mi faci și micul dejun la pat, domnule Radu?
Radu sări ca ars. Se frecă la ochi, convins că visează. Își ciupi brațul. Durerea era reală, la fel și motanul care-l privea amuzat.
— Gogoșar… ai… ai vorbit?
Motanul se lăsă pe spate, își aranjă mustățile și spuse cu un aer de mare șef:
— Da, și să știi că am de mult timp ceva de spus! Începând de azi, mă declar șeful casei!
Radu izbucni în râs.
— Sigur, șefule, dar poate vrei să-ți aduc și o coroană?
— Nu te ironiza, pui de om, azi e o zi specială, simt asta în mustăți! Azi mergem în parc și facem ceva nemaivăzut!
— Și ce anume, mă rog?
— O să vezi! Dar să nu uiți să iei și mingea aia roșie cu puncte albastre. Am niște planuri grozave.
Radu dădu din umeri, încă neconvins, dar și curios. Oare ce idei îi mai treceau prin cap motanului său vorbăreț?
Capitolul 2: Mingea cu puncte și planul secret
După ce mâncară rapid niște cereale (Gogoșar prefera brânza topită, dar acceptă laptele doar pentru că era „în trend”), Radu își băgă mingea în ghiozdan și ieși grăbit pe ușă, cu motanul tolănit tacticos în gluga hanoracului.
Pe drum, Gogoșar începu să turuie:
— Ascultă-mă bine, Radu! Azi, în parc, vom organiza un concurs de sărituri cu mingea. Dar nu orice concurs! O să-i invităm pe toți câinii din cartier. Să vezi ce față or să facă oamenii când văd un motan arbitru!
— Să-i invităm pe toți câinii? Dar... tu nu te temi de câini?
Gogoșar făcu o grimasă de mare erou.
— Eu? Să mă tem? Râde lumea! Am niște strategii secrete. Plus că dacă fac glume bune, îi țin ocupați și uită să mă fugărească.
Radu chicoti.
— Bine, șefu', să vedem cum decurge planul tău.
Ajunseră în parc, unde deja se strânseseră câțiva copii și vreo două mătuși cu cățeluși. Gogoșar, ca un adevărat lider, își suflecă… coada, se urcă pe o bancă și începu să „dicteze”:
— Toată lumea la mingea cu puncte! Începem concursul de sărituri! Câștigătorul primește… o conservă de ton și o minge de tenis!
Copiii izbucniră în râs, iar cățeii lătrau veseli. Un cățel pe nume Max, cu urechi mari și ochi rotunzi, veni primul la start.
— Gogoșar, sigur nu vrei să participi și tu? întrebă Radu.
— Nu, eu sunt arbitru. Dar dacă nu sari bine, s-ar putea să-ți dau o penalizare… cu gâdilat la burtă!
Radu râse în hohote. Deja ziua se anunța a fi una nebună.
Capitolul 3: Cursa nebună a animalelor vorbitoare
Concursul începu oficial. Max sări primul, dar în loc să sară peste mingea cu puncte, se împiedică și se rostogoli direct într-un tufis. Un pudel alb ca zăpada, pe nume Lulu, încercă și ea, dar doar se învârti în cerc, confuză.
Între timp, Gogoșar comenta ca un adevărat prezentator de televiziune:
— Public minunat, ce săritură artistică! Max demonstrează cum nu se face! Iar Lulu… cred că s-a gândit la prăjituri, nu la sărituri!
Radu încerca să nu râdă prea tare, căci îi era teamă să nu creadă cineva că a înnebunit râzând la glumele unui motan.
A venit rândul lui Radu. Cu toată seriozitatea, alergă și sări cât putu de sus… dar exact înainte să aterizeze, Gogoșar strigă:
— Ai grijă la aterizare! E o muscă pe minge!
Radu tresări, se dezechilibră și ateriză într-o poziție caraghioasă, cu picioarele în sus și capul în iarbă. Toată lumea râse, iar Gogoșar aplaudă cu lăbuțele:
— Acum, asta da săritură… artistică!
După câteva runde, Gogoșar anunță decizia:
— Toată lumea e câștigătoare! Premiul: o porție de râsete și, pentru mine, o felie de salam… dacă se găsește!
Toți aplaudară, iar Radu se simți de parcă ar fi câștigat cu adevărat ceva special.
Capitolul 4: O plimbare cu bicicleta și un plan de evadare
După atâta alergătură, Radu hotărî să se plimbe cu bicicleta prin parc. Motanul, bineînțeles, nu voia să rămână pe loc, așa că se cocoță în coșul bicicletei, cu lăbuțele pe margine.
— Radu, azi trebuie să facem ceva ce nu a mai reușit niciun om: să mergem cu bicicleta pe aleea interzisă pisicilor!
— Aleea interzisă? Nu există așa ceva!
— Ba da! E aleea unde toate vrăbiile fac consiliu de război împotriva pisicilor. Dacă trecem pe acolo fără să ne atace, primești titlul de „Cavalerul Păsărilor”.
Radu râse, dar, curios, o porni spre aleea cu pricina. O mulțime de vrăbii ciripeau pe crengi, păreau într-adevăr într-o ședință secretă.
— Gogoșar, dacă pățești ceva, să știi că nu-ți împart brânza topită!
— Lasă, eu am un plan! strigă motanul și, dintr-o dată, începu să cânte… cucuriguuu!
Vrăbiile se opriră din ciripit și, uimit, priviră spre bicicleta cu motanul cântăreț. Una dintre ele, probabil șefa, veni pe ghidon.
— Asta-i nouă! Un motan care se crede cocoș! De ce faci gălăgie?
— Fac repetiții pentru spectacolul de talente, răspunse Gogoșar grav. Poate vreți să participați și voi! Premiul e o râmă uscată și o sămânță de floarea-soarelui.
Vrăbiile chicotiră, iar Radu nu mai putu de râs.
— Ești nebun, Gogoșar! Dar ai adus pacea între pisici și păsări!
— Îți zic eu, cu puțin umor, rezolvi orice problemă!
Capitolul 5: Seara farsei supreme
Spre seară, Radu și Gogoșar se întoarseră acasă, obosiți, dar încă plini de chef de șotii.
— Azi am chef de o farsă epocală, spuse Gogoșar, dându-și ochii peste cap. Ce zici să umplem cada cu spumă și să facem concurs de bărcuțe?
— Dar mama o să se supere!
— Nu dacă-i spui că vrei să studiezi „fizica plutirii obiectelor în medii spumoase”.
Radu izbucni în râs, dar totuși se lăsă convins. În cinci minute, baia era plină de spumă, bărcuțe făcute din dopuri și linguri de plastic pluteau pe valuri, iar Gogoșar, cu o pălărie de hârtie pe cap, comanda de pe marginea căzii:
— Avante, corăbii! Să câștige cea mai spumoasă ambarcațiune!
La un moment dat, mama băgă capul în baie și rămase cu gura căscată.
— Radu, ce faci aici?
— Experimente… la fizică! răspunse băiatul, încercând să pară serios.
— Și motanul de ce are pălărie?
— E… profesorul de chimie!
Mama se uită la amândoi, apoi izbucni în râs. Nu avu puterea să se supere.
— Bine, dar la final, faceți curățenie!
— Promit, zise Gogoșar, și mă ocup eu de șters oglinzile… cu coada!
Capitolul 6: Noaptea gândurilor trăsnite
După atâtea aventuri, Radu se băgă în pat, iar Gogoșar se tolăni la capătul patului, lăsându-și coada să-i atârne peste picioarele băiatului.
— Azi a fost cea mai nebună zi, șopti Radu.
— Și mâine va fi și mai trăsnită! Am deja patru idei pentru micul dejun, două pentru farse și una pentru cucerirea universului… începem cu frigiderul!
— Gogoșar, dacă ai putea schimba ceva la lumea asta, ce ai face?
Motanul își răsuci mustățile gânditor.
— Aș inventa o zi pe săptămână doar pentru glume și râsete. Fără teme, fără griji, doar jocuri și prostii. Și-aș face ca animalele să poată vorbi mereu, să nu se mai simtă nimeni singur.
Radu zâmbi larg.
— Cred că ai dreptate. Ar fi o lume mai bună dacă ne-am juca și am râde mai mult.
— Și dacă am avea mai multă brânză topită, adăugă motanul, făcându-l pe Radu să izbucnească în râs.
— Noapte bună, Gogoșar!
— Noapte bună, Cavalerul Păsărilor! Să visezi cu mingea cu puncte și câini care fac sărituri!
Radu adormi, cu zâmbetul pe buze, visând la aventuri și la următoarea zi plină de năzbâtii și idei trăsnite, alături de motanul său vorbăreț și mereu pus pe șotii.
