Capitolul 1: Operațiunea „Somn cu Plan”
Mihai avea 12 ani și o față de om care își face temele fără dramă, adică rar și legendar. În seara asta, însă, era hotărât: voia să adoarmă repede, ca un telefon care intră singur pe „mod avion”.
Și-a scos caietul cu coperți albastre și a scris mare: „RITUALUL MEU BLÂND (FĂRĂ VRĂJITORII)”. Apoi a numerotat:
1) pijama.
2) dinți.
3) apă.
4) lumină mică.
5) un lucru amuzant.
6) somn.
— Simplu, a zis el, punând pixul jos. Dacă era o rețetă, se numea „Clătite de liniște”.
Din camera alăturată s-a auzit un „miau” scurt, ca o întrebare. Motanul familiei, Cico, a intrat cu pasul lui de inspector: coada sus, ochii îngustați, aer de „ce mai pui la cale, copilule?”.
— Nu te băga, Cico. E ritual, nu ședință de bloc, i-a șoptit Mihai.
Cico a clipit rar, ca un semafor obosit, apoi s-a așezat fix pe caiet. Evident.
— Bine, am înțeles. Ești punctul 5: „un lucru amuzant”, a decretat Mihai, încercând să tragă caietul de sub motan fără să-l supere. Motanul a alunecat un centimetru, triumfător.
Mihai și-a pus pijamaua cu dinozauri. Un dinozaur îi stătea pe burtă și părea că râde. Mihai i-a făcut cu ochiul.
— În seara asta dormim ca niște prăjituri la cuptor: cald, liniștit și fără să explodăm, a anunțat el.
Exact atunci, în telefon a apărut o notificare: „Mesaj de la Daria”. Daria era cea mai bună prietenă a lui și avea talentul să scrie ceva scurt care să-ți pună creierul pe role.
Mesajul spunea: „Ai auzit de PERNA care vorbește? :))”
Mihai s-a uitat la pernă. Perna s-a uitat înapoi. Adică… nu, perna nu avea ochi. Dar parcă, doar parcă, părea prea sigură pe ea.
— Cico, ai văzut? a întrebat Mihai.
Cico a căscat. Un căscat lung, de parcă motanul semna un contract cu somnul.
— Da, da, tu ești zen. Eu sunt curios. E o problemă, a mormăit Mihai, dar deja zâmbea.
Capitolul 2: Perna Suspectă și Daria Detectiv
Mihai i-a răspuns Dariei: „Ce pernă? A mea tace. Deocamdată.”
Răspunsul a venit imediat: „Nu tace. Doar așteaptă. Pune urechea. Și să nu râzi tare.”
— Să nu râd tare, repetă Mihai. Asta e ca și cum mi-ai spune să nu clipesc.
S-a așezat în pat, a tras plapuma până la piept și și-a lipit urechea de pernă. Cico s-a suit și el, ca un bodyguard cu blană, și s-a ghemuit la picioarele lui.
La început se auzea doar foșnetul feței de pernă. Apoi… un sunet mic, ca o bășicuță de săpun care face „poc”.
Mihai s-a ridicat brusc.
— Ai auzit?!
Cico a ridicat o sprânceană imaginară.
Mihai a pus urechea iar. De data asta, foarte clar, perna a scos un „pff” scurt, ca și cum ar fi încercat să imite un trombon fără să aibă trombon.
— Nu se poate… perna mea are gaze? a șoptit Mihai, îngrozit și amuzat în același timp.
Telefonul a vibrat: „Ți-am zis! E perna Buf! E celebră la mine pe scară. Face sunete când îi spui o glumă.”
— Cum să-i spun o glumă unei perne? a întrebat Mihai, scriind cu degetele pe ecran.
Daria: „Încearcă. Dar glumă blândă. Nu de speriat. Astea sunt perne sensibile :))”
Mihai a inspirat. În ritualul lui, punctul 5 era „un lucru amuzant”. Perfect. N-avea cum să dea greș, nu?
S-a apropiat de pernă și i-a șoptit:
— De ce nu poate un schelet să mintă?
Perna a tăcut. Cico a mormăit, ca și cum ar fi zis „slab”.
— Pentru că i se vede prin oase! a spus Mihai și s-a pregătit să se simtă ridicol.
Perna a scos un „BUF!” rotund, ca un popcorn care a nimerit în tigaie. Mihai a înghețat o secundă, apoi i-a scăpat un râs mic, scurt, ca o scânteie.
— Daria, perna mea chiar e… amuzantă, a tastat el.
Daria: „Ține minte: dacă râzi, perna se umflă de mândrie.”
Mihai s-a uitat la pernă. Parcă era cu un deget mai pufoasă. Sau poate doar i se părea. Oricum, era imposibil să nu zâmbească.
Capitolul 3: Ritualul se Strică… în Cel Mai Drăguț Mod
Mihai a revenit la lista lui. Punctul 2: dinți. S-a dus la baie, cu Cico după el, ca un trenuleț cu un singur vagon blănos.
În timp ce se spăla, s-a gândit: dacă perna Buf se activează cu glume, atunci ritualul lui putea deveni… un spectacol. Dar el voia somn, nu festival.
S-a întors în cameră și a găsit o surpriză: perna stătea în mijlocul patului, ușor înclinată, de parcă ar fi fost atentă. Cico era lângă ea, cu lăbuța pe colț, ca un dresor.
— Nu-mi spune că ai învățat-o, a zis Mihai.
Cico a dat din coadă. Un semn clar: „poate”.
Telefonul a vibrat iar. Daria: „Regula 2: nu mai mult de 3 glume. Altfel, perna intră în modul ‘comedie fără pauză' și nu mai adormi.”
— Există mod comedie fără pauză? a murmurat Mihai, înghițind în sec.
Ca să fie pragmatic, și-a pus o limită pe bune. A luat caietul și a adăugat la listă, sub punctul 5:
„5a) maxim 3 glume.”
„5b) dacă perna Buf cere bis, o ignor politicos.”
— Politos, a repetat el, ca un prezentator la televizor. „Stimați spectatori, perna vă mulțumește, dar are program de somn.”
Apoi a luat paharul cu apă (punctul 3), a băut două înghițituri și a stins lumina mare, lăsând doar veioza mică (punctul 4). Camera a devenit moale, ca o poveste.
— Bun. Punctul 5. Un lucru amuzant. Doar unul… sau trei, a negociat el cu propria lui conștiință.
S-a aplecat spre pernă.
— Gluma 1: Care e animalul cel mai politicos?
Cico a ridicat capul. Era interesat. Mihai a continuat:
— Văcuța, pentru că spune mereu „mu-uuulțumesc”!
Perna: „BUF!”
Mihai: un râs mic.
Cico: un „mrr” care putea însemna „acceptabil”.
— Gluma 2, a zis Mihai, deja încurajat. Ce face un nor când se supără?
Perna a pufnit înainte de poantă, ca și cum ar fi anticipat. Mihai a spus:
— Tună și… bombăne!
Perna: „BUF-BUF!” dublu, ca niște pași de clovn.
Mihai a simțit cum îl ia valul. Gluma 3 stătea pe limbă ca un bob de porumb gata să sară.
— Ultima, promit. De ce se duce o carte la doctor?
Cico s-a întins, semn că e aproape mulțumit.
— Pentru că are… coperți! a spus Mihai.
Perna a făcut cel mai mare „BUUUUF!” de până atunci. Atât de mare încât plapuma s-a ridicat puțin, ca o brioșă care crește.
Mihai și-a acoperit gura cu mâna, să nu râdă tare. Dar râsul a ieșit pe nas, un „hâhâ” discret.
— Gata, punctul 6: somn, a anunțat el, serios ca un judecător.
Perna a mai scos un „pff” mic, ca un bis șoptit.
— Nu. Politicos, a spus Mihai. Mâine.
Capitolul 4: Daria Vine cu Soluția (și cu Biscuiți)
Tocmai când Mihai își găsea poziția perfectă, telefonul a vibrat din nou: apel video de la Daria. Mihai a ezitat. Ritualul lui era aproape complet, dar prietenia era prietenie.
A răspuns, cu voce joasă:
— Daria, e ora de somn.
Pe ecran, Daria era în pijama cu stele și ținea o farfurie.
— Știu. De-aia sun. Operațiunea „Adormit Rapid”. Am adus… biscuiți virtuali.
— Nu se pot mânca biscuiți virtuali, a zis Mihai, dar deja îi venea să râdă.
— Ba da, dacă îi descriu eu. Sunt rotunzi, crocanți, și au gust de „nu mai am chef de griji”, a spus Daria. Și, apropo, am o tehnică pentru perna Buf.
Mihai a făcut semn cu mâna să vorbească repede. Cico a venit lângă telefon și a încercat să-l miroasă, ca și cum Daria ar fi putut ieși din ecran.
— Tehnica se numește „Gluma-șosetă”, a zis Daria. Pui gluma într-o șosetă imaginară și o lași la ușă. Perna știe că gluma e acolo, dar nu o ia. Așa adoarme și ea.
— Perna adoarme? a șoptit Mihai.
— Normal. Crezi că e ușor să fii amuzantă? a zis Daria, foarte serioasă. Și acum: alege o glumă mică și pune-o în șosetă.
Mihai s-a gândit. A ales cea mai blândă, ca un fulg.
— „De ce zâmbește luna?”…
— Stop, a zis Daria. Nu o spui. Doar o rulezi frumos și o bagi în șosetă.
Mihai a făcut un gest teatral spre ușă, ca un magician fără public.
— Am pus gluma în șosetă.
Perna a scos un „pfff…”, un oftat satisfăcut. Parcă se lăsa la loc.
— Vezi? a șoptit Daria. Acum, ultimul pas: spune-i pernei „noapte bună” ca unui prieten.
Mihai s-a întors spre pernă.
— Noapte bună, Buf. Mulțumesc că nu m-ai făcut să râd ca un motor de drujbă.
Perna a răspuns cu un „buf” mic, ca o minge moale.
— Perfect, a zis Daria. Și tu, Cico, noapte bună.
Cico a clipit lent, solemn, ca un rege care acceptă salutul.
— Mâine îmi spui dacă ai visat biscuiți, a mai zis Daria. Pa!
— Pa, a murmurat Mihai, și a închis.
Camera a rămas cu lumina mică și cu liniștea aceea care nu te apasă, ci te ține ca o pătură.
Capitolul 5: Cico Devine Gardianul Somnului
Mihai s-a întins. Dar înainte să adoarmă, Cico s-a ridicat și s-a dus la ușă. A stat acolo, ca un soldat, doar că unul care miroase a ton.
— Ce faci? a întrebat Mihai, pe jumătate somnoros.
Cico s-a întors, apoi a miaunat scurt și s-a așezat cu spatele la ușă, ca și cum ar păzi șoseta imaginară cu gluma.
— Aha, ești agentul anti-bis, a șoptit Mihai. Ești… util. În felul tău foarte… păros.
Perna Buf a scos un „puf” aproape imperceptibil. Ca o râgâială de satisfacție, dar elegantă.
Mihai și-a amintit de lista lui și a zâmbit. Ritualul chiar funcționa, doar că era mai… viu decât se așteptase.
În liniștea aia, a auzit ploaia ușoară de afară, picăturile ca niște degete care bat încet în geam: toc-toc, toc-toc. Plapuma era caldă. Cico era o greutate liniștitoare la picioare. Perna era… o pernă cu personalitate, dar acum se cumințise.
Mihai a șoptit, doar pentru el:
— Prietenia e ciudată. Uneori e un mesaj de la Daria. Uneori e un motan bodyguard. Uneori e o pernă care zice „BUF” când ai nevoie să râzi puțin.
Perna, parcă auzind cuvântul „râzi”, a scos un „buf” minuscul. Mihai a simțit cum i se ridică colțurile gurii.
— Stai. Nu. Șoseta, a murmurat el, fără să se miște.
Cico a dat din coadă, foarte lent, ca un metronom de somn. Totul se potolea.
Capitolul 6: Râsul Care Închide Lumina
Gândurile lui Mihai au început să se lungească, ca plastilina caldă. Frazele din minte nu mai alergau; mergeau încet, cu papuci.
Încă un pic, și somnul venea.
Dar fix atunci, dinspre ușă, s-a auzit un „șșșt”. Mihai a deschis un ochi. Cico… își freca mustățile de ușă, iar șoseta imaginară, în capul lui Mihai, părea că alunecă.
— Cico… nu da drumul la glumă, a șoptit Mihai.
Cico a stat o secundă. Apoi a făcut cel mai mic „miau” posibil, adică un fel de „nu eu”.
Și atunci perna Buf a scos un „pff… bu-buf?” curios, ca o întrebare.
Mihai a realizat: perna nu cerea gluma. Doar verifica dacă toată lumea e bine. Ca un prieten care bate la ușă fără să intre.
— Suntem bine, Buf, a spus Mihai încet. Daria doarme. Cico păzește. Eu… aproape.
Perna a răspuns cu un „buf” atât de blând încât părea o bulă de aer într-un ceai.
Mihai a simțit un râs mic urcând, dar nu era râsul acela care te agită. Era unul rotund, liniștit, ca atunci când îți amintești o glumă și ți-e drag de cine ți-a spus-o.
A râs încet, o singură dată: „hâ”.
Cico a tors. Perna a oftat mulțumită. Ploaia a continuat să bată ușor, ca o melodie.
Și, cu râsul acela mic în piept, Mihai a adormit.
