Beculeț era fericit în brad. Strălucea tare, fericit, așteptând Crăciunul. Dar, într-o dimineață, a văzut ceva ciudat. „Unde este zăpada? De ce e în casă?”, se miră Beculeț.
Pe podea era alb. Pe canapea era alb. Până și sub masă era alb! Un lutin mic, cu șapcă roșie, râdea: „He, he, he! Am adus zăpadă în casă! Să fie Crăciun de joacă!”
Beculeț clipea uimit. „Lutine, de ce faci asta?” întreabă el cu voce blândă.
Lutinașul sare peste pernă: „Eu? Mă joc! Crăciunul este și joacă!”
Beculeț râde: „Dar trebuie să punem globuri și să facem prăjituri. Vrei să mă ajuți?”
Lutinașul se învârte: „Aș putea... dacă mă lași să mă joc cu tine!”
Beculeț sare încetișor din brad. „Hai! Punem globuri, dar facem și bătaie cu bulgări de zăpadă!”
Lutinașul țipă vesel: „Pe locuri, fiți gata... bulgăre!” și aruncă un bulgăraș moale spre Beculeț.
Beculeț chicotește: „Prins! Acum, e rândul meu!”
Ei dansează prin casă. Pun globuri, fac bulgări, se tăvălesc pe podea. Brăduțul râde și el, clopoței sună încet. Pe la geam, licăresc luminițe. Totul e liniștit și fericit.
La final, Beculeț spune: „Lutine, ești amuzant. Cu tine, Crăciunul e mai vesel!”
Lutinașul oftează mic: „Eu doar voiam să râdem împreună.”
Beculeț îl îmbrățișează: „Să fim prieteni. Să facem Crăciunul plin de joacă și lumină.”
Lutinașul zâmbește larg: „Da! Să fim prieteni! Să râdem și să pregătim Crăciunul.”
Și de atunci, în fiecare an, Beculeț și Lutinașul aduc veselie, joacă și lumină în casă. Crăciunul e magic când ești cu cineva drag și totul e bine.
