Partea 1: Un mister în noaptea de Halloween
Într-o seară răcoroasă de toamnă, vântul adia printre frunzele aurii și portocalii, iar luna plină lumina satul cu o lumină argintie. Într-o căsuță cu acoperiș de paie, iepurașul Dodo stătea în fața oglinzii și căuta de zor în dulapul lui mic.
— Unde este costumul meu de supererou? se întreba el cu urechile ciulite. Parcă ieri îl împachetasem frumos...
Dodo era nerăbdător. Seara aceea era specială: era Halloween! Toți prietenii lui, vulpița Vio, ariciul Titi și bufnița Lili, se pregăteau să iasă la colindat din ușă în ușă și să spună: „Trick or treat!” Dodo voia să fie cel mai curajos supererou, cu o pelerină roșie și o mască albastră.
Dar costumul lui dispăruse! A scotocit sub pat, în coșul cu jucării, chiar și în dulapul cu morcovi. Nimic-nimic!
— Oare să fi fugit costumul de frică? a chicotit Dodo, încercând să nu se îngrijoreze.
Deodată, a auzit o bătaie ușoară în geam. Era Vio, cu o pălărie de vrăjitoare mare cât o umbrelă!
— Dodo, ești gata? strigă Vio veselă. Toți ne întâlnim la stejarul bătrân!
— Nu găsesc costumul! răspunse Dodo, trăgându-și urechile de emoție.
Vio intră și începu să caute cu el. Dar nici urmă de costum!
— Să pornim într-o aventură, Dodo! Poate costumul tău a plecat la plimbare de Halloween! spuse Vio, făcând o piruetă în fustița mov.
Dodo râse și își șterse lăbuțele de praf. Aventura era pe cale să înceapă.
Partea 2: O aventură printre umbre și frunze
Dodo și Vio ieșiră afară, unde aerul mirosea a dovleac și a frunze ude. Luna îi însoțea ca un far strălucitor, iar umbrele jucăușe dansau pe garduri.
— Șșș! Ai auzit? se opri Dodo. Parcă cineva foșnește după tufă!
Dintr-o dată, un arici mic și rotunjor apăru, purtând o pălărie cu stele aurii.
— Salut, Dodo! Salut, Vio! Ce căutați așa de grăbiți? pufni Titi, ariciul.
— Costumul meu a dispărut! răspunse Dodo. Ai văzut cumva o pelerină roșie sau o mască albastră?
Titi se scărpină pe burtică.
— Nu, dar am văzut ceva roșu zburând pe lângă veverița Mara. Poate e pista voastră!
Cei trei prieteni porniră spre copacul veveriței Mara. Pe drum, trecură pe lângă fantome făcute din cearșafuri și dovleci cu fețe zâmbitoare. Dodo tresărea din când în când, dar Vio îl ținea de lăbuță și îi șoptea:
— E doar magie de Halloween! Și puțină sperietură face bine!
La copacul Marei, veverița stătea pe o ramură și ronțăia o alună.
— Mara, ai văzut costumul meu? întrebă Dodo cu speranță.
— Hmmm... am văzut ceva roșu prins în crengile copacului, dar a zburat mai departe, spre casa bufniței Lili. Poate acolo îl găsiți!
— Mulțumim, Mara! spuseră cu toții și porniră spre căsuța din copac a lui Lili, cu pași repezi și inimi curioase.
Partea 3: Misterul se adâncește
Când au ajuns la Lili, bufnița citea o carte groasă, cu coperți mov.
— Bună, Dodo! Bună, prieteni! Ce faceți la ora asta misterioasă? întreabă Lili, clipind în lumina felinarelor.
— Ne ajuți să-l găsim pe costumul meu? l-a întrebat Dodo.
Lili închise cartea și privi atent în jur.
— Am văzut o umbră cu pelerină roșie alergând spre marginea pădurii. Parcă era un iepuraș... sau poate vântul!
Dodo simți un fior pe șira spinării. Oare costumul lui plecase la plimbare singur? Sau cineva îl purta deja?
— Hai să mergem împreună! propuse Lili, dându-le tuturor câte un felinar mic.
Alergară printre copaci, râzând și spunând ghicitori. Dintr-o dată, lângă un buștean, au găsit... pelerina roșie! Era agățată de o creangă, iar lângă ea stătea un iepuraș mic, cu ochii mari.
— Bună! Eu sunt Mimi, a spus iepurașul. Am găsit pelerina și am vrut să fiu și eu supererou, măcar pentru o clipă.
Dodo s-a uitat la Mimi și i-a zâmbit larg.
— Poți să fii supererou cu mine! Putem împărți costumul. Ce zici?
Mimi a topăit de bucurie, iar prietenii au aplaudat.
Partea 4: Povestea din jurul dovleacului
Toți s-au întors la stejarul bătrân, unde îi așteptau dovleci luminoși și prăjituri cu scorțișoară. Dodo și Mimi și-au împărțit costumul – unul purta pelerina, altul masca. Arătau caraghios, dar foarte fericiți.
— Costumul nu face supereroul, ci inima! a spus Lili înțeleaptă.
— Și prietenia! a adăugat Vio, făcând cu ochiul.
Apoi, Dodo s-a așezat pe o buturugă și a început să spună o poveste scurtă, cu voce veselă:
— A fost odată un dovleac portocaliu care dorea să lumineze noaptea. Dar toți se temeau de el, crezând că e fioros. Într-o seară, un iepuraș curajos i-a zâmbit, iar dovleacul a luminat mai tare ca niciodată. De atunci, toți s-au împrietenit cu el și au sărbătorit Halloween-ul împreună, fără frică, doar cu bucurie în suflet.
Toți au râs, s-au îmbrățișat și au promis să fie buni unii cu alții, chiar și în nopțile misterioase. Iar Dodo a învățat că, uneori, costumele se pierd ca să facă loc prieteniei și aventurii.
Noaptea de Halloween a trecut cu povești, râsete și magie bună, iar prietenii s-au întors acasă cu inimile pline și cu promisiunea că vor fi mereu alături, la bine și la greu.
