În seara de Ajun, Mara, o fetiță de 4 ani, stătea pe un scăunel în bucătărie. Afară ningea încet, ca și cum cerul scutura zahăr pudră peste case. Înăuntru mirosea a vanilie și portocale, iar bradul din colț clipocise cu lumini mici, roșii și aurii.
Pe masă era un tort rotund, cu cremă albă și fulgi de cocos. Mama îl tăiase cu grijă și pusese o felie mare pe o farfurie albastră.
„Mara,” a spus mama, „vrei să duci o felie de tort la vecina Nina? Să o împărțiți cu bucurie.”
Mara a dat din cap repede. „Da! Eu duc! Eu duc!”
Mama i-a pus farfuria într-o cutie cu capac și i-a înfășurat-o într-un prosop cald, ca să stea frumos. Apoi i-a pus pe cap o căciuliță cu moț și i-a tras mănușile până la degete.
„Mergi încet, ca un pui de urs,” a zis tata, zâmbind.
Mara a ieșit pe hol. Zăpada scârțâia ușor sub ghetuțe. Pe la ferestre, se vedeau lumânări și stele de hârtie. Mara ținea cutia cu amândouă mâinile și șoptea: „Tort pentru împărțit, tort pentru zâmbit.”
La ușa vecinei Nina, Mara a bătut: toc-toc-toc.
„Cine e?” s-a auzit o voce caldă.
„Eu sunt, Mara! Am tort!”
Ușa s-a deschis și a apărut Nina, cu un pulover verde și un clopoțel mic la gât, care făcea „cling”. „Ce surpriză dulce!”
În bucătăria Ninei era un miros de scorțișoară. Pe masă ardea o lumânare, iar lângă ea stătea un bol cu nuci. Nina a pus două farfurioare și a tăiat felia în două.
„Împărțim?” a întrebat Mara.
„Împărțim,” a spus Nina. „Și ne bucurăm.”
Au mâncat încet, cu firimituri mici pe buze. Mara a râs, iar Nina a râs și ea. Afară, ninsoarea continua, blândă și liniștită.
Când Mara s-a întors acasă, mama a luat-o în brațe. „Ai dus felia?”
„Da,” a spus Mara. „Și am adus bucurie.”
Bradul a clipit ca și cum ar fi înțeles, iar în casa lor Crăciunul s-a așezat moale, ca o pătură caldă peste toți.
