Într-o dimineață strălucitoare de decembrie, micuța Ana se trezi cu zâmbetul pe buze. Crăciunul se apropia și casa era plină de miros de prăjituri și râsete vesele. Afară, zăpada cădea lin și parcă păturase tot satul într-o mantie albă și pufoasă.
Ana se apropie de geamul aburit și privi afară. Bătrânul stejar din curte era împodobit cu o guirlandă de luminițe, dar ceva nu mergea bine. Luminițele nu mai sclipeau ca altădată. Ana se gândi că, fără acele lumini strălucitoare, sărbătorile nu ar mai fi fost la fel.
- Trebuie să le repar! își spuse Ana, hotărâtă.
Tatăl ei intră în cameră, zâmbindu-i cu dragoste.
- Ce faci, micuța mea? întrebă el.
- Tată, luminițele nu merg! Trebuie să le reparăm! spuse Ana, apucându-l de mână.
Tatăl se plecă spre ea și îi zise:
- Hai să vedem ce e cu ele, ești de acord? Poate e doar un fir care s-a desprins.
Ana și tatăl ei se îndreptară spre stejar. Vântul adia ușor, iar zăpada scârțâia sub pașii lor. Ajunși lângă copac, Ana observă un fir răzleț.
- Uite, tată! Cred că am găsit problema! spuse Ana cu entuziasm.
Tatăl luă firul în mâini și îl potrivi la loc. În doar câteva clipe, luminițele începură să palpite de bucurie, răspândind culori vesele și scânteietoare peste tot în curte.
- Uraa! strigă Ana, bătând din palme. Acum Crăciunul nostru va fi minunat!
Dar povestea nu se opri aici. Văzând cât de fericită era Ana, tatăl îi propuse să împodobească împreună și câteva crengi din grădină cu ghirlande și fundițe. Împreună, au transformat curtea într-un mic paradis de Crăciun, iar Ana era extrem de mândră.
În acea seară, familia se adună în jurul bradului de Crăciun din casă. Bătrânul Moș Crăciun, în costumul său roșu și cu barba albă ca zăpada, își făcu apariția în povestirile bunicii. Toți ascultau cu drag poveștile despre cum Moșul aducea bucurie copiilor din întreaga lume. Ana îi urmărea pe toți cu ochii mari și curioși.
- Oare Moș Crăciun va vedea luminițele noastre? întrebă Ana.
- Sigur că da, răspunse mama, îmbrățișând-o. El mereu știe unde sunt copiii cuminți și gospodăriile luminoase.
Ana adormi visând la sania trasă de reni și la darurile minunate care o așteptau sub brad. În vis, luminițele stejarului sclipeau mai puternic ca niciodată, iar Moș Crăciun zâmbea larg, mângâind-o pe creștet.
A doua zi dimineață, Ana se trezi cu un sentiment de bucurie. Pe masă, sub bradul împodobit, se aflau cadouri colorate și multe dulciuri. Micuța se aruncă în brațele mamei și ale tatălui său, îmbrățișându-i cu dragoste.
- Crăciun fericit, Ana! spuseră amândoi cu blândețe în glas.
Era un Crăciun minunat, plin de iubire și de lumină. Și Ana știa că, de fiecare dată când luminițele vor străluci, Moș Crăciun nu va uita că acolo, în căsuța lor, un copilaș cu suflet bun îi așteaptă cu nerăbdare și iubire.
Și astfel, Crăciunul deveni pentru Ana nu doar o sărbătoare a cadourilor, ci mai ales o sărbătoare a iubirii, a familiei și a bucuriei împărtășite. Iar micuța noastră știa că cel mai prețios dar este timpul petrecut cu cei dragi, sub o plapumă de luminițe strălucitoare și povești nesfârșite.
