Capitolul 1: Rețeta în aer liber
În dimineața aceea cu soare jucăuș, Mimo Vrăjitorul și-a legat eșarfa cu stele și a clipit spre fereastră. Avea o mică provocare: să testeze o rețetă nouă în curte, nu în casă, ca să nu sară stropi pe tavan. Rețeta se numea “Nor de Râs” și promitea chicote peste tot.
“Pot să reușesc”, și-a spus Mimo, dând din cap ca un clopoțel. “Doar trebuie să fiu atent și vesel.”
În poiană, a așezat o măsuță, o oală lucioasă și o lingură de lemn cu zâmbet pictat. Din buzunar a scos un clopoțel mic, cu o fundă albastră. Era clopoțelul de întrajutorare primit de la bunica. “Când ai nevoie, sună și vin prieteni buni”, îi spusese ea.
“Bună, Mimo!” a mieunat Pisica Lica, cu pălăria ei mică înclinată. “Ce fierbi azi?”
“Un nor care face lumea să râdă”, a spus Mimo, arătând lista. “Două picături de suc de măr, o linguriță de praf de gâdilat și… atenție! Două grimase caraghioase.”
“Grimase? He-he!” s-a învârtit Ariciul Bulbuc, prietenul lui țepos și blând.
“Dar începem încet”, a rostit Mimo. “Cu încredere, ca atunci când înveți un cântec.” A turnat cu grijă sucul, a amestecat ușor, iar oala a scos un “hmmm” rotund, ca o înghițitură de ceai. Aerul mirosea a măr și a joacă, iar vântul plutea ca o pană curioasă.
Capitolul 2: Duelul de grimase
“E timpul de grimase!” a anunțat Mimo, cu ochii sclipind ca două prune coapte. “Dar facem duel prietenos. Fără supărare, cu mult haz.”
“Încep eu!” a spus Lica, scoțând limba cât o panglică și strâmbând nasul ca un nasture. “Iată grimasa mea de pisică-pere!”
“Ha-ha!” a chicotit Bulbuc. “Eu am Grimasa Pufulete!” Și-a rotunjit obrajii ca două gogoși și a clipit rapid, de parcă făcea poze stelelor.
“Minunat,” a râs Mimo. “Acum eu!” Și-a ridicat sprâncenele sus-sus, și-a strâns buzele ca o trompetă și a spus: “Prrrru!” Oala a bolborosit și a scos o bulă mare în care se oglindea grimasa lui, doar că bula avea mustăți de sclipici. Toți au izbucnit în râs.
“Încă una!” a cerut vântul, foșnind prin iarbă, de parcă aplauda. Mimo și Lica s-au așezat față în față, ca în povestea unui turnir, dar cu bucurie. “Trei, doi, unu… strâmbă!” a numărat Bulbuc.
Mimo a făcut Grimasa Gogoșar Încurcat, iar Lica a făcut Grimasa Lămâie Veselă. Bulele din oală s-au umflat, s-au luminat și au plutit în sus ca baloanele de sărbătoare. “Uau, începe să meargă!” a spus Mimo, amestecând ca un dirijor cu lingura lui. “E ca un cântec care se prinde de urechi.”
“Și de nas!” a râs Lica, ciupindu-și nasul. Oala a cântat “blup-blup”, semn bun.
Capitolul 3: Clopoțelul de întrajutorare
Deodată, o pagină din rețetă s-a ridicat în vânt și a fluturat. Mimo a citit pe fugă: “Două… ceva.” A crezut că scrie “două polonice de praf de gâdilat”, dar era “două picături”. Ups! A turnat prea mult.
“Oopsi!” a zis Bulbuc, făcând ochii mari ca două perle.
Oala a început să umfle spumă pufoasă, dulce și jucăușă, ca o bezea care crește și se gudură. Spuma a gâdilat iarba, a atins ușor cizmulițele lor și le-a făcut să sară ca pe trambulină. Nu era periculos, doar foarte… săltăreț!
“Calm, calm,” a zis Mimo, cu o mână pe inimă. “Respir și mă uit din nou.” A prins clopoțelul albastru și l-a sunat: clin-clin!
Din tufă a apărut Bufnița Buna, cu ochelari rotunzi. “Ai chemat ajutor, mic vrăjitor?” a hohotit blând.
“Am turnat prea mult praf de gâdilat,” a recunoscut Mimo. “Dar cred că pot repara. Am nevoie de un strop de răbdare.”
“Răbdare ai chiar tu,” a spus Bufnița. “Măsoară cu respirații. Trei respirații adânci și un zâmbet. Asta e măsura potrivită.”
“Pot, știu că pot,” a spus Mimo. A făcut trei respirații, a zâmbit cât o lună mică și a atins ușor spuma cu lingura, învârtind încet. Spuma s-a liniștit, s-a așezat ca o pătură pufoasă, iar oala a cântat “mmm”.
“Vezi?” a mieunat Lica. “Când ai încredere, se așază și spuma.”
“Mulțumesc,” a zis Mimo, iar clopoțelul a clinchetit ca o aprobare voioasă.
Capitolul 4: Hohote în cană
Cerul a clipit prietenos, iar oala a scos o aburică argintie. “Cred că e gata,” a spus Mimo. A turnat lichidul în cănuțe mici de lemn, iar din fiecare s-a ridicat o râsotecă mică, ca o păsărică vioaie.
“Gustăm?” a întrebat Bulbuc, abia așteptând.
“Gustăm,” a râs Mimo. Au băut câte o înghițitură. În piept li s-a aprins o căldură ușoară, ca un pulover împletit din raze. “Ce bine mă simt!” a spus Lica. “Parcă pot să cânt pe vârfuri!”
“Și eu mă simt curajos,” a zis Bulbuc. “Aș putea face cea mai năstrușnică grimasă din lume!”
“Atunci, încă un duel!” a propus Mimo, jucăuș. S-au privit cu drag și au făcut grimase noi: Căpșuna Șugubeață, Ceașca Mirată, Veverița Cu Doi Dinți. Bulele din aer au copiat fețele lor și au pocnit ca niște râsete. Toată poiana a zâmbit.
“Rețeta a reușit,” a murmurat Bufnița Buna. “Dar cel mai frumos lucru e încrederea ta, Mimo. Ai știut să ceri ajutor, ai știut și să te liniștești.”
“Am învățat să măsor cu respirații,” a zâmbit Mimo, punând lângă oală clopoțelul albastru. “Și cu prietenie.”
Soarele a început să coboare încet, ca o portocală somnoroasă. Au strâns masa, au spălat lingura, au mângâiat iarba. Vântul a adunat baloanele rătăcite, le-a pupat ușor și le-a dus spre nori.
“Ne vedem mâine?” a întrebat Lica.
“Da, cu altă rețetă jucăușă,” a spus Mimo. “Dar tot afară, în siguranță și cu voie bună.”
“Clin-clin,” a răspuns clopoțelul, mulțumit. Mimo și-a lipit palma de oală, și-a închis ochii și a mulțumit pentru ziua plină. Aerul s-a făcut moale și liniștit, iar peste poiană, peste prieteni și peste oala lucioasă, a plutit un mulțumesc șoptit.
