Capitolul 1
Într-un sat mic, ascuns după o potcoavă de curcubeu, trăia o vrăjitoare pe nume Mima. Nu era o vrăjitoare înfricoșătoare, ci mai degrabă o vrăjitoare jucăușă: avea pălăria puțin înclinată și un mătură care fredona când o mătura pe sub arbuști. Cel mai mare prieten al ei era Lacul Oglindă, un lac atât de neted că tot ce se vedea în el părea o poveste care vorbește la ureche.
Într-o dimineață cu soare blând, Mima s-a trezit cu o idee strălucitoare. "O să fac un coussin de nori!" a spus ea, bătând din palme. Nu era orice coussin: ar fi fost moale cât o plapumă de pisică și ușor cât o balerină de vânt. Dar pentru a-l umple, Mima avea nevoie de suflu de lac și de puțin praf de stea. Așa că a pornit spre marginea Lacului Oglindă, cu sacul de vrăji în spate și zâmbetul larg.
Lacul Oglindă o primi cu o undă lină. În apa limpede, Mima își vedea chipul dublat: două ochi care chicoteau, două nasuri care se mirau. Vorbea cu oglinda apei, pentru că lacul avea o voce caldă: "Spune-mi ce vrei, Mimo." "Vreau să umflu un coussin de nori," răspunse ea. Lacul își făcu bucle și oferi un nor de aburi argintii. Dar nu era suficient. Mima știa că magia cea bună cere ajutor de la prieteni.
Capitolul 2
Vrăjitoarea chemă toți prietenii: broaștele cu papucii de lemn, peștii care cântau la ore fixe, și veverițele care colecționau frunze în formă de stea. "Veniți și voi la un joc!" îi chemă Mima. Prietenii veniți aduseră idei și energie: unul bătea din palme, altul suflă ușor, iar o veveriță aduse un borcan cu praf de stea. Împreună începeau să transforme aburul lacului în puf.
Mima începu să sufle în sacul de pânză. Aburii se adunau, se strângeau și începeau să formeze un coussin micuț, ca un ghem de lapte. Dar, din când în când, bucăți de nori se furișau și se rostogoleau pe luciul apei, făcând mici valuri de râs. Prietenii chicoteau și se încurajau unii pe alții. "Când munciți împreună, magia crește," zise Lacul Oglindă, și valurile-i aprobatoare scânteiau.
La un moment dat, coussinul se lăfăi prea tare în sac. Mima, mândră, apăsă din greșeală prea mult cu suflarea și... hop! coussinul de nori explodă ușor, ca o bezea, presărând puf argintiu peste toți. Peștii se acoperiră cu puf, broaștele purtară căciuli noroase, iar veverițele strigară de râs. Dar un colț de puf se ridică și începu să plutească spre mijlocul lacului. Mima se uită speriată doar o clipă: dacă norul se ducea la mijloc, ar fi plătit toată grupa de pești pentru curățenie. Mai mult, vântul, curios, începu să joace cu puful.
Capitolul 3
Atunci intră în scenă responsabilitatea colectivă. Mima își amintea poveștile bune: când cineva are o idee, toți ajută să funcționeze bine. A chemat: "Toți la mijloc! Sărim pe saltele!" Prietenii nu ezitară. Împreună, legară o lungă sfoară din iarbă, făcură o plută din lemne zâmbitoare și porni un plan simplu: fiecare avea un rol mic, dar important.
Veverițele se urcară pe plută ca pe un tobogan, broaștele oferiră din coaja lor ca remorci, iar peștii înotară aproape de mal ca să împingă plută cu o coadă mare de veselie. Mima suflă cu grijă din nou, încercând să încetinească norul jucăuș. Lacul Oglindă dădu bănuți de lumină, ca niște felii de lună, iar prietenii urmăriră puful care se legăna în mijlocul apei.
A fost ca o horă mică: cine apuca puful îl aducea înapoi pe plută, cine nu, cânta o rimă. Și toți râdeau. Nimeni nu se enervă, pentru că fiecare știa că doar împreună reușesc lucruri mari și mici. Când în fine puful fu strâns, Mima îl puse la loc în sac cu o atenție de cufăr de comori. Apoi toți alergară la marginea lacului să vadă ce putea ieși din acel coussin: poate o pernă de somn, poate o mică adiere de poveste.
Capitolul 4
Coussinul de nori deveni exact cum îl visase Mima: moale, cald și plin de fâlfâieli vesele. Dar nu era doar pentru ea. Mima propuse ca perna să fie împărțită la toți locuitorii satului, câte puțin, pentru nopțile când vântul este prea stran al, sau când cineva vrea un somn mai dulce. "Să avem grijă unii de alții," zise ea. Și așa fu decis: toți aveau câte o bucățică de pernuță de nor.
Seara, lacul strălucea ca o oglindă umplută de stele. Prietenii se așezară în jur și își împărțiră puful cu gesturi blânde. Mima le mulțumi cu un zâmbet larg; pălăria ei părea mai dreaptă de bucurie. Fiecare simți că atunci când îți place un lucru, e frumos să îl împarți. Și când ceva scapă, nu judeci, ci ajuți. Asta înseamnă responsabilitate colectivă: punem mâinile împreună și reușim.
Noaptea coborî, iar lacul murmură o ninsoare de petale luminoase. Prietenii plecară spre casele lor, ținând bucăți mici din coussinul de nori sub braț. Mima rămasă pe mal, privind apa care volă peste reflexia ei zâmbitoare. Își puse pălăria pe cap, oftează fericită și se întinse pe pernița mică pe care o împrumutase chiar lacului. Se simțea în siguranță, știind că cei de lângă ea erau bine.
Într-un final, sub ceru-nvelit de luna mică, Mima închise ochii. Lacul Oglindă șopti: "Noapte bună, prietenă." Mima zâmbi în vis, bucurându-se că lucrurile merg mai bine când toți contribuie. Și, în timp ce stelele bătucau ritmul, un mic "zzz" se auzi ușor, ca o dovadă că lumea era adormită, liniștită și împreună. zzz
