Început: Atelierul din cameră și „Provocarea Imposibilă”
Mihai avea 6 ani și o cameră care arăta ca un mic atelier: pe birou erau creioane colorate, lipici, șurubelnițe de jucărie și o cutie cu eticheta „COMORI”. Pe perete stătea o hârtie mare, lipită cu bandă: „PLANUL MEU”.
Într-o dimineață, Mihai a auzit un „Poc!” și apoi un „Puf!” ca un suspin. Turnul lui de cuburi, înalt cât o girafă mică (așa spunea el), se prăbușise peste covor.
„Nu e corect!” a zis Mihai, cu ochii mari și umezi. „Vreau să construiesc un turn atât de înalt încât să atingă… aproape tavanul!”
Din cutia „COMORI” a sărit un personaj mic, făcut dintr-un dop de plută și o agrafă îndoită ca o pălărie. Era Căpitanul Agrafă, prietenul lui imaginar, care se lua foarte în serios.
„Atenție! Provocare reputată imposibilă!” a anunțat Căpitanul Agrafă, ținându-și pălăria cu două degete. „Turnul care NU cade. Mulți au încercat. Unii au căzut cu tot cu șosete.”
Mihai a râs, deși încă era supărat. „Eu nu cad cu șosete. Eu am șosete cu dinozauri. Dinozaurii țin bine!”
„Atunci ai nevoie de un plan!” a zis Căpitanul. „Și de… organizare!”
Mihai s-a uitat la camera lui. Pe scaun era un urs, pe pat erau piese, iar sub pat… nimeni nu știa ce era sub pat.
„Bine,” a zis Mihai hotărât. „Facem turnul imposibil. Dar începem ca niște ingineri veseli!”
A luat un carnet și a desenat trei căsuțe mari: „1. Curățenie”, „2. Piese pe grupe”, „3. Turn cu trucuri”.
„Uau,” a zis Căpitanul Agrafă. „Ai scris fără să greșești. E un semn bun. Un semn foarte… ordonat.”
Mijloc: Obstacolele se transformă în joc
Mai întâi, Mihai a făcut „Curățenie fulger”. A pus o muzică în capul lui: „Ta-ta-ta, strângem, strângem!” și a alergat prin cameră ca o rotiță.
Dar fix atunci, pisica familiei, Zuzu, a intrat ca o regină și s-a așezat pe cutia cu cuburi.
„Zuzu, te rog, e misiune imposibilă!” a șoptit Mihai.
„Miau,” a zis Zuzu, adică „Nu mă mișc pentru lucruri mici”.
Căpitanul Agrafă a făcut un salut. „Negociem!”
Mihai a scos din sertar un peștișor de pluș care scotea un clinchet. „Uite, Zuzu, pește cu clopoțel.”
Zuzu a ridicat o sprânceană (cel puțin așa părea) și a plecat după pește, lăsând cutia liberă.
„Primul obstacol imposibil: pisica-lipită-de-cutie!” a râs Mihai. „Rezolvat!”
Apoi a început „Piese pe grupe”. A pus trei boluri: unul pentru cuburi mari, unul pentru cuburi mici și unul pentru „piese ciudate”. În bolul de piese ciudate a ajuns o roată, un capac, un nasture uriaș și… o linguriță.
„De ce e lingurița aici?” a întrebat Mihai.
„Poate vrea să fie arhitect,” a zis Căpitanul Agrafă. „Sau… catapultă. Sau… mustață.”
Mihai a lipit lingurița pe buza lui și a vorbit grav: „Sunt domnul Linguriță. Declar că turnul va fi… strălucitor!” Apoi a izbucnit în râs.
Când totul era organizat, a început partea serioasă, dar amuzantă: „Turn cu trucuri”. Mihai a pus cuburile mari jos, ca o bază lată. Apoi a făcut o regulă: „Două cuburi, pauză, verificare.”
„Verificarea se face cu dans?” a întrebat Căpitanul.
„Da,” a zis Mihai. „Dacă turnul stă în timp ce dansez, e bun!”
A dansat „dansul pinguinului”. Turnul a stat. A dansat „dansul broaștei”. Turnul a stat. A făcut „dansul dinozaurului cu șosete”. Turnul a tremurat puțin.
„Suspans!” a șoptit Căpitanul Agrafă.
Mihai a oprit dansul și a pus două cuburi mai mici ca niște „pene” sub un colț. „Aha! Turnul are o gâdilătură acolo. Îi pun suport.”
A mers mai departe, tot mai sus. Dar a apărut alt obstacol: o adiere de la fereastră. Perdeaua s-a mișcat și aerul a făcut „Fiuuu”.
Turnul s-a clătinat ca o jeleu.
„Vântul Imposibil!” a strigat Căpitanul, teatral.
Mihai s-a gândit repede. A luat o carte groasă și a pus-o ca paravan lângă turn, ca un zid mic. Apoi a închis fereastra încet, ca și cum ar adormi un dragon.
„Perfect,” a zis el. „Acum vântul stă la coadă.”
Când turnul ajunsese aproape de tavan, Mihai a zis: „Mai un cub și atingem aproape!”
A ridicat un cub micuț, foarte micuț. Atunci Zuzu s-a întors, curioasă, și a întins o labă.
„Zuzu, NU!” a șoptit Mihai, dar Zuzu făcea ochi de „eu doar salut”.
„Avem nevoie de ultimul truc,” a spus Căpitanul Agrafă. „Trucul organizării supreme!”
Mihai a luat o cutie transparentă și a pus-o peste baza turnului ca o „gardă de corp” împotriva lăbuțelor. Zuzu a atins cutia, a făcut „mrr?” și s-a așezat la distanță, jignită doar un pic.
„Mulțumesc,” a zis Mihai politicos. „Te invit la inaugurare.”
Sfârșit: Turnul reușit și un bis vesel
Mihai a pus cu grijă cubul micuț în vârf. Turnul a rămas drept, ca un soldat colorat. Nu a atins tavanul, dar era atât de aproape încât Mihai putea să-l salute.
„Am făcut-o!” a strigat el. „Turnul imposibil… posibil!”
Căpitanul Agrafă a scos o hârtie mică și a citit: „Diplomă pentru Mihai: Organizator-Șef și Îmblânzitor de Vânturi și Pisici.”
Mihai s-a uitat la camera lui. Pe jos nu mai erau piese rătăcite. Bolurile stăteau frumos, ca niște soldăței. Cutia „COMORI” era la locul ei. Chiar și ursul era pe perna lui.
„Când e ordine,” a zis Mihai, „turnul se simte în siguranță.”
Zuzu a venit încet și a mirosit turnul. Apoi, surprinzător, a dat un mic „miau” care suna ca „Bravo”. S-a frecat de piciorul lui Mihai și a plecat demnă, ca și cum ea ar fi construit totul.
„Acum bisul!” a anunțat Căpitanul Agrafă.
„Bis?” a întrebat Mihai.
„Da! Sărbătoare scurtă și veselă!”
Mihai a făcut „dansul dinozaurului cu șosete” încă o dată, dar de data asta departe de turn. Turnul a stat nemișcat, ca și cum ar fi râs și el.
Mihai a bătut din palme. „Mâine facem o provocare și mai imposibilă: să găsesc imediat… orice creion!”
Căpitanul Agrafă a clipit. „Cu organizarea ta, asta e deja aproape prea ușor!”
Și, în camera-atelier, turnul strălucea liniștit, iar Mihai se simțea mare, curajos și foarte, foarte ordonat.
