1. În lumea cu stele și baloane transparente
Într-o zi cu soare, dar fără nicio rază care să ajungă la el, Vlad, un băiat cu ochii mari și curioși, își lega șireturile cu o viteză de melc fericit. Vlad avea șase ani și o pasiune pentru tot ce era ciudat, neașteptat sau… imposibil! El nu mergea niciodată la plimbare, ci la vânat de idei. Azi, se afla în cel mai colorat loc: Planétariumul Iluziilor, unde totul părea că plutește, chiar și nasul lui când încerca să prindă miros de aventură.
Planétariumul era plin de stele pictate pe tavan, baloane cu dungi care dansau singure la fiecare curent de aer și oglinzi care te făceau să ai urechi de iepure sau nas de rinocer dacă te uitai prea mult la tine. În colțul cel mai îndepărtat, chiar lângă o lampă în formă de satelit, stătea un panou mare pe care scria cu litere sclipitoare: "Provocarea Imposibilului – Doar pentru cei cu minte inventivă și chef de joacă!"
Pe panou, cineva desenase un gogoșar care ținea o umbrelă pe dos și un măr care încerca să stea pe un cub de gheață. Vlad chicotea de fiecare dată când citea: „Dacă nu râzi, nu reușești!” Și Vlad râdea mereu.
Un domn cu pălărie mov și papion cu stele argintii îl privea pe Vlad și îi zâmbi ștrengărește:
— Ești pregătit de provocarea imposibilă, tinere explorator?
Vlad își împinse ochelarii pe nas și spuse cu mândrie:
— Da! Orice imposibil e doar un posibil care încă n-a fost încercat!
2. Provocarea „Căpșuna Plutitoare”
Domnul cu pălăria mov îi întinse o hârtie pe care scria: „Fă o căpșună să plutească în aer, fără să o atingi și fără să folosești niciun fir sau magnet. Folosește doar lucruri găsite aici!” Vlad se uită în jur: baloane transparente atârnate de tavan, o cutie cu ventilatoare mici, vată colorată, niște linguri de plastic și o mulțime de bile săltărețe.
Vlad se gândi: „Dacă aș fi o căpșună, mi-ar plăcea să zbor cu stil!” Așa că a început să bricoleze. Mai întâi, a legat cu grijă vată colorată de un balon, dar vata a căzut pe podea ca un nor leneș. Apoi a încercat să pună căpșuna pe o bilă săltăreață, dar căpșuna a sărit direct în papucii domnului cu pălărie mov, care a țopăit râzând, ca și cum ar fi călcat pe o muscă cu patine.
— Mai încerc, mai încerc! a spus Vlad, cu obrajii cât două cireșe coapte.
Apoi, Vlad a luat două ventilatoare mici, le-a pus față în față și a fixat căpșuna între ele, deasupra unei linguri de plastic. A apăsat butonul și, spre surpriza tuturor, căpșuna a început să tremure, să vibreze și… să plutească! Nu foarte sus, dar destul cât să facă un mic dans. Toți privitori au început să râdă și să aplaude. Vlad a spus tare, plin de bucurie:
— Căpșuna dansează, nu doar plutește! E o căpșună-dansatoare!
Domnul cu pălărie mov a făcut o reverență și i-a oferit lui Vlad un abțibild cu o stea.
3. Misterul „Labirintului de Oglinzi”
După ce a reușit să facă o căpșună să plutească, Vlad a simțit că poate orice. S-a aventurat către următoarea provocare: „Găsește drumul spre ieșire fără să te lovești de oglinzi și să ajungi la steaua albastră, folosind doar trei obiecte la alegere.” Vlad s-a uitat la mesele pline cu lucruri: o lanternă mică, o bucată de carton, și o eșarfă galbenă.
A ales lanterna, cartonul și eșarfa. Labirintul era plin de oglinzi care reflectau lumini și umbre stranii, iar Vlad vedea de zece ori mai multe variante ale lui însuși. A pornit lanterna și a văzut că unii Vlad erau cu fața la el, alții cu spatele. S-a gândit rapid:
— Dacă mi-aș pune eșarfa galbenă pe cap, aș ști care dintre mine sunt adevăratul Vlad și care sunt numai iluzii!
Și-a pus eșarfa, apoi a lipit cartonul peste ochii unei oglinzi, ca să nu se mai vadă de acolo încă un Vlad. A pășit încet, făcând pași mici, și s-a ghidat după lumina lanternei și după eșarfa galbenă reflectată corect. Când a ajuns la mijlocul labirintului, a văzut steaua albastră oglindită de zece ori. S-a concentrat, s-a învârtit, dar a observat în care oglindă se vedea și umbra lui. Așa și-a dat seama care e drumul bun. A urcat pe o cutie mică, a întins mâna și a atins steaua albastră adevărată! Toți copiii prezenți au aplaudat, chicotind. Un băiețel i-a spus:
— Poți să mă înveți și pe mine să-mi găsesc ieșirea din labirint?
Vlad i-a zâmbit:
— Sigur! Fiecare găsește ieșirea în felul lui, dar putem să râdem împreună de fiecare dată când o luăm pe unde nu trebuie!
4. Final cu râsete și un salt spre stele
După atâtea aventuri, Vlad nu era obosit, ci și mai plin de chef de joacă. Domnul cu pălăria mov a apărut din nou, ținând în mână o cutie cu abțibilduri strălucitoare:
— Vlad, ai făcut imposibilul să devină… foarte amuzant! Planétariumul nostru nu a avut niciodată un inventator atât de isteț și hazliu.
Vlad s-a ridicat pe vârfuri și a răspuns:
— Dacă ești vesel și te joci, nimic nu e prea greu! Toate provocările devin joacă, iar joaca e cel mai frumos drum spre stele!
Domnul cu pălăria mov a făcut un salt, de parcă ar fi decolat spre luna de deasupra, și toți copiii au râs și au aplaudat. Vlad a împărțit abțibilduri tuturor, iar la plecare, s-au salutat cu toții cu o mișcare trăsnită: fiecare a ridicat mâna, a făcut un mic dans și a spus în cor:
— Salutare, Planétarium al Iluziilor! Ne vedem la următoarea provocare… imposibil de amuzantă!
Așa s-a încheiat o zi în care imposibilul a devenit cel mai vesel joc și fiecare copil a plecat acasă cu zâmbetul până la urechi și cu chef de a descoperi noi provocări, pline de râsete și de imaginație.
