Capitolul 1: O dimineață cu bucluc
Într-un oraș unde nimic nu părea să fie prea serios, trăia un super-erou pe nume Super-Năzdrăvanul. Îl chema, de fapt, Emil, dar toți îl cunoșteau după porecla lui, pentru că avea cele mai ciudate puteri: putea să facă orice... în afară de lucrurile normale! De exemplu, dacă voia să zboare, îi creșteau pene pe nas. Dacă încerca să devină invizibil, doar șosetele îi dispăreau.
Într-o dimineață luminoasă, Emil s-a trezit cu chef de aventuri. S-a uitat în oglindă și și-a zis:
— Azi e ziua în care o să impresionez pe toată lumea cu super puterile mele!
A sărit din pat, și-a pus costumul de super-erou (un trening mov cu fulgere galbene și o mască din carton), și-a legat pelerina și a ieșit în grabă pe ușă. Numai că, la prima încercare de zbor, când a sărit de pe scara blocului, s-a trezit că îi cresc o pereche de urechi de iepure... pe genunchi!
— Ei, asta-i nouă, a mormăit el, încercând să nu râdă prea tare de propria lui imagine în oglinda mașinii parcate lângă scară.
Pe trotuar, vecina lui, tanti Maria, s-a uitat lung la el:
— Ești bine, Emile? Ai ceva de Paște pe genunchi?
— Noo, tanti Maria, doar încercam niște... noi accesorii! a îngăimat el, încercând să-și tragă pantalonii peste urechile de iepure.
Capitolul 2: Misiunea covrigului dispărut
Pe când încerca să-și ascundă urechile de iepure, Emil a auzit un strigăt disperat din colțul străzii. Era vânzătoarea de la ghereta cu covrigi, care plângea cu lacrimi de cocă:
— Ajutor! Toți covrigii mei au dispărut! Cineva mi i-a furat!
Emil a sărit în acțiune. A încercat să-și folosească super-puterea de vedere prin pereți, dar, ca de obicei, nu a mers tocmai cum spera. În loc să vadă ce se ascunde în spatele gheretei, a început să vadă doar ce e în stomacul lui: sandvișul de la micul dejun și o jumătate de măr de ieri.
— Uf, puterile mele zăpăcite! a oftat el. Poate e timpul să încerc altceva.
S-a gândit repede și a încercat super-puterea de super-miross, sperând să găsească mirosul de covrigi. Dar nasul lui a început să strănute atât de tare, încât a speriat trei porumbei de pe firele de electricitate.
— Aaaapciu! Covrigi, unde sunteți? a strigat el printre strănuturi.
Din tufă a ieșit un motan gras, cu două covrigi pe coadă. Se uita la Emil de parcă voia să-l provoace la un concurs de miorlăit.
— Stai, banditule cu blană! a strigat Emil și a pornit în urmărirea motanului.
Capitolul 3: Super-Năzdrăvanul la vânătoare de motani
Motanul alerga cu coada-n vânt, covrigii fluturând ca niște cercuri magice. Emil a încercat să folosească super-puterea lui de alergat ca vântul. Dar, în loc să devină rapid, a început să meargă cu spatele, ba chiar să sară în vârful degetelor ca un balerin.
— O să râdă și pietrele de mine! a bombănit el, încercând să nu se împiedice de propriile picioare.
Motanul s-a oprit brusc, s-a uitat la Emil și a început să toarcă atât de tare, încât s-a făcut curent pe stradă. O doamnă cu un cățel a trecut pe lângă ei și a chicotit:
— Măi, Emile, n-ai vrea să-ți schimbi super-puterea cu motanul? Poate-ți iese mai bine torsul decât alergatul!
Emil a zâmbit și i-a dat dreptate. Dar nu s-a lăsat. A încercat super-puterea de hipnotizare, uitându-se fix în ochii motanului. Dar, în loc să-l hipnotizeze pe motan, s-a hipnotizat singur. A început să miaune și să se lingă pe mână, spre amuzamentul trecătorilor.
— Miau... adică... nu, nu, stai! a încercat să-și revină.
Capitolul 4: Planul genial și puterea improvizației
După ce a ieșit din starea de motan, Emil s-a așezat pe bordură și s-a gândit: „Poate nu am cele mai spectaculoase puteri, dar sigur pot să improvizez ceva!”
A privit în jur și a văzut o undiță aruncată lângă un băiețel care pescuia într-o baltă de ploaie. S-a dus și l-a întrebat:
— Împrumuți undița să prind un motan-covrigar?
Băiatul a râs și i-a întins undița.
— Să ai noroc, Super-Năzdrăvanule! Motanul ăsta e mai alunecos decât un pește!
Emil a pus un fir de cașcaval pe cârlig și a așteptat. Motanul, atras de miros, a venit tiptil, tiptil, și s-a agățat cu lăbuța de undiță. În clipa următoare, covrigii au sărit în aer și au aterizat direct în mâinile lui Emil.
— Victorie! a strigat el, sărind într-un picior (că pe celălalt avea încă urechea de iepure).
Vânzătoarea de covrigi a venit alergând și l-a îmbrățișat.
— Ești un erou, Emile! Nimeni nu prindea motanul ăsta!
Emil a roșit puțin, dar și-a revenit repede.
— Uneori nu e nevoie de super-puteri perfecte. E de ajuns și o idee trăsnită!
Capitolul 5: Glorie, râsete și urechi de iepure
Toată lumea de pe stradă l-a aplaudat. Emil s-a înclinat ca un adevărat super-erou, iar motanul a sărit înapoi în tufiș, lăsând în urmă doar câteva fire de blană și un mieunat scurt.
Vecina lui, tanti Maria, a trecut din nou pe acolo și, văzându-l cu covrigii și cu urechile de iepure încă pe genunchi, a zis:
— Emile, tu ești cel mai nostim super-erou pe care l-am văzut vreodată! Nu vrei să vii la petrecerea de la bloc? Avem nevoie de cineva care să facă lumea să râdă!
Emil a dat din cap, fericit. A înțeles că nu trebuie să ai puteri perfecte ca să fii apreciat. E suficient să fii tu însuți, să ai idei năstrușnice și să aduci zâmbete pe fețele celor din jur.
Și uite așa, Super-Năzdrăvanul, cu toate puterile lui ciudate, a devenit cel mai iubit erou din oraș. Iar dacă te uiți atent, poate-l vezi și azi alergând cu spatele, cu urechi de iepure și cu un covrig în mână, pregătit pentru o nouă aventură amuzantă!
