A fost odată, în seara de Crăciun, un brad verde, liniștit. Nin-nin, nin-nin, cade zăpada moale. Clin-clin, clin-clin, sună ușor clopoțeii. Lic-lic, lic-lic, lucesc lumânări mici și cuminți. Totul e cald. Totul e bine.
Pe o ramură stă un clopoțel mic. Se leagănă încet. “Bună, bradule”, zice el. Clin-clin, clin-clin. Bradul foșnește blând. “Bună, micule”, parcă spune bradul. Nin-nin, nin-nin.
Sus, steaua face lic-lic. “Sunt aici”, zice steaua. “Sunt lumină.” Jos, un con mic face toc-toc pe coajă. “Sunt aici”, zice conul. “Sunt prieten.” Un fulg alb cade puf-puf pe ram. “Sunt aici”, șoptește fulgul. “Sunt moale.” Lumânările stau cuminți. Lic-lic, lic-lic. “Suntem calde”, par să spună. “Suntem blânde.”
Un vânt mic face fff-fff. Clopoțelul se mișcă ușor. Clin… clin… Sunet mic. Clopoțelul se uită la stea. “Mă auzi?” întreabă el. “Da”, răspunde steaua. Lic-lic. “Te aud.” Bradul foșnește iar. “Suntem aici.” Nin-nin, nin-nin.
“Hai să cântăm”, zice clopoțelul. “Hai să luminăm”, zic lumânările. Lic-lic, lic-lic. “Hai să stăm aproape”, zice bradul. Foș-foș, foș-foș. “Hai!”, râde fulgul. Hop! Puf-puf!
Și cântă toți, încet. Clin-clin, lic-lic, nin-nin. Clin-clin, lic-lic, nin-nin. Conul bate ușor: toc-toc, toc-toc. Steaua clipește blând: lic-lic. Lumânările fac un cerc mic de lumină. Cald-cald, lin-lin. Ramurile se apleacă. Îmbrățișare. Totul e bine.
O ramură mică e în umbră. Bradul o atinge cu grijă. “Aici”, zice. Lumânările se apropie puțin. Lic-lic, lic-lic. “Aici”, zic ele. Fulgul cade puf peste ramură. Clopoțelul cântă mai aproape. Clin-clin. Ramura zâmbește. Acum e lumină. Acum e cânt.
Seara stă liniștită. Nin-nin, nin-nin. Clin-clin, clin-clin. Lic-lic, lic-lic. Toți adorm încet. Pace. Cald. Bine.
Morala: Când împărțim lumină, timp și cântec, vine bucurie pentru toți.
