A fost odată ca niciodată, într-o seară liniștită de iarnă, două fetițe mici, Mara și Ana, care aveau aproape doi ani. Afară ningea încet, iar fulgii dansau ca niște steluțe moi. Mara și Ana priveau pe fereastră și zâmbeau larg.
Clopoțeii de la brad sunau ușor: „cling-cling, cling-cling”, iar luminițele de la brad clipeau vesel. Pe masă ardeau două lumânări mici și calde. Mara spuse: „Ana, uite brăduțul! E frumos!” Ana râse și răspunse: „Da, brad vesel, cu beteală!”.
Fetițele au mers lângă brad și au atins globurile colorate. Fiecare glob era ca o bombonică lucioasă. „Cling-cling, cling-cling”, sunau clopoțeii. Mara a găsit o steluță și a spus: „Stea sus, stea jos!”. Ana a pus steluța pe ramură și a zâmbit.
Mama a venit încet și a șoptit: „Să cântăm un cântec de Crăciun!”. Toți au cântat încet: „Ninge, ninge, peste case, peste bradul luminos…”. Mara și Ana au bătut din palme, bucuroase. Afară, zăpada se așeza ca o pătură pufoasă peste tot.
Mara a luat o jucărie și a dat-o Anei. „Pentru tine”, a zis ea. Ana a luat jucăria și a îmbrățișat-o pe Mara. „Prietenă”, a spus Ana, iar Mara a râs. Cling-cling, cling-cling, bradul era fericit.
În camera lor era cald și bine. Lumina lumânărilor era blândă ca o îmbrățișare. Mara și Ana s-au așezat pe covor și au ascultat cum vântul cânta la fereastră, încet, ca un cântec de leagăn.
La final, Mara a spus: „Noapte bună, Ana!”. Ana a răspuns: „Noapte bună, Mara!”. Cling-cling, cling-cling, bradul a șoptit și el: „Noapte bună!”.
Cel mai frumos cadou este să fii bun și să împarți cu prietenii tăi.
