A fost odată un băiețel de patru ani. Era noapte de Crăciun. Afară ninge lin. Zăpadă, clopoței, brad, lumânări. Zăpadă, clopoței, brad, lumânări.
Băiețelul stă lângă fereastră. Privește fulgii. Privește luminile bradului. Mama îi pune o pătură caldă. Tata aduce un pahar cu lapte. Băiețelul bate din palme. Cântă un vers mic: „La, la, la”. „La, la”, zice mama. Clopoțelul sună încet. Zăngănit blând. Zăpadă, clopoței, brad, lumânări.
Mama taie două prăjituri mici. Băiețelul mănâncă cu bucurie. Împarte o bucată cu o păpușă. Împarte o bucată cu un urs. Băiețelul pune un ornament mic la brad. Pune o inimioară. „Uite”, spune el. Toți zâmbesc lângă brad. Lumânările luminează. E cald. E bine. Zăpadă, clopoței, brad, lumânări. O pisicuță mică se cuibărește lângă el. Toarce. El o mângâie. Numără stele: unu, doi, trei.
Băiețelul spune o dorință mică. Vrea ca toți să fie fericiți. Mama îl sărută pe frunte. Tata îi pune o pătură. Băiețelul adoarme ușor. Visul este blând. Afară fulgii dansează. Clopoțelul șoptește noaptea. În casă e pace. În casă e drag. Zăpadă, clopoței, brad, lumânări. Zăpadă, clopoței.
Morala: a dărui și a iubi aduc lumină în inimă.