În căsuța de lemn din marginea pădurii, lupul cel mic, Lupuț, își lustruia boticul cu o șervețeluță. Azi voia liniște și joacă. Dar din bucătărie se auzea: „Hârști! Poc!” și apoi un „Hmmm!” supărat.
Fratele lui, Radu, ținea o lingură mare. Sora lui, Mara, ținea un bol cu aluat lipicios. Amândoi se uitau urât la aceeași... clătită.
„E clătita mea!” a spus Radu.
„Ba e a mea! Eu am amestecat!” a zis Mara.
„Eu am gustat primul!”
„Eu am pus gemul!”
Lupuț a ridicat urechile. „Oho! Alarmă de clătite!” A intrat țop-țop. „Ce se întâmplă aici, bucătari-șefi?”
„Radu nu împarte!” a mormăit Mara.
„Mara lipește tot!” a bombănit Radu.
Lupuț a zâmbit șiret. „Am un plan mic, pufos și amuzant. Facem un concurs: Clătita Care Împacă.”
„Cum?” au întrebat amândoi, cu ochii mari.
„Simplu. Faceți două clătite. Una pentru Radu, una pentru Mara. Dar… le întoarcem în aer cu… pălăria mea!”
A scos pălăria lui moale, roșie, și a pus-o pe masă. Radu a râs: „Pălăria nu e tigaie!”
„Ba e o tigaie de joacă,” a spus Lupuț. „Și eu sunt arbitru. Când zic ‘HOP!', aruncați clătita ușor. Nu sus, cât un pui de nor.”
Au început. Mara a turnat aluat: „Plosc!” Radu a uns cu unt: „Fleosc!” Lupuț număra: „Unu… doi… trei… HOP!”
Prima clătită a făcut „Pliiiuf!” și a aterizat… pe botul lui Lupuț.
„Sunt o mască de clătită!” a zis el cu voce groasă. „Mmm, miroase a prietenie!”
Mara a chicotit. Radu a pufnit. A doua clătită a zburat: „Huuup!” și a aterizat direct în pălărie, perfect rotundă.
„Victorie!” a strigat Radu.
„Stai,” a spus Lupuț, ștergându-și botul. „Regula finală: clătita se mănâncă doar dacă spui ceva frumos despre celălalt.”
Radu s-a scărpinat după ureche. „Mara… pui gemul cel mai bun.”
Mara s-a uitat în jos, rușinată și veselă. „Radu… întorci clătitele ca un campion.”
„Poc-poc!” a bătut Lupuț din lăbuțe. „Aprob!”
Au tăiat clătitele în jumătăți egale. „Croc-croc!” a făcut marginea. Au râs cu gura plină, iar Lupuț a primit și el o bucățică.
Seara, cu burțile calde, cei trei s-au cuibărit pe canapea. Radu și Mara s-au împins un pic, apoi s-au lipit unul de altul.
„Mâine facem iar?” a întrebat Mara.
„Da,” a zis Radu. „Dar fără mască pe bot.”
Lupuț a clipit. „Promit… deși îmi stătea bine!” Și toți au adormit cu un zâmbet pufos.
