Capitolul 1: Marele plan pentru gustare
Mihăiță are patru ani și este cel mai mic din familie. El locuiește cu sora lui, Andreea, care are șapte ani, și fratele lui mai mare, Vlad, care are nouă ani. Într-o după-amiază liniștită, toți trei se uitau la ceas. Burticile lor făceau gălăgie. Era ora gustării!
— Mi-e foame! spuse Mihăiță, ținându-se de burtică.
— Și mie! răspunse Vlad, făcând ochii mari.
— Dacă tot ne e foame, hai să facem noi gustarea, fără ajutor de la mami sau tati! propuse Andreea, mândră.
— Da, da! strigă Mihăiță bucuros. Eu vreau să pun gem pe pâine!
— Eu vreau să tai bananele! zise Vlad.
— Iar eu pun biscuiții pe farfurie, spuse Andreea.
Toți au bătut palma și au alergat spre bucătărie. Mihăiță a tras un scăunel și a urcat cu grijă, ca să ajungă la dulap. Vlad a scos bananele, iar Andreea a adus biscuiții.
— Eu iau gemul! strigă Mihăiță și a deschis borcanul. Dar, ups! Gemul era lipicios și a căzut direct pe podea.
— Oooops! a zis Vlad, râzând.
— Nu-i nimic! îl liniști Andreea. Strângem după ce terminăm.
Vlad a încercat să taie banana, dar banana a alunecat, hop! direct pe masa curată.
— Banana mea fuge! a zis Vlad, chicotind.
Mihăiță râdea cu gura până la urechi. Andreea a pus biscuiții pe farfurie, dar a uitat să le scoată din cutie. Biscuiții au căzut pe jos, crănț-crănț.
— Ups! a zis Andreea. Am făcut o mică-mare dezordine.
Toți s-au uitat unul la altul. Masa era plină de gem, banane și biscuiți. Podeaua era lipicioasă. Era un dezastru delicios!
Capitolul 2: Planul de salvare
— Ce facem acum? întrebă Mihăiță, cu ochii mari.
— Strângem tot, ca să nu ne certe mami, zise Andreea.
— Dar e prea mult! a zis Vlad. Suntem trei și e multă murdărie!
— Eu pot să șterg gemul, zise Mihăiță, luând un șervețel.
— Eu adun biscuiții, spuse Andreea.
— Eu spăl banana, râse Vlad.
Toți au început să lucreze. Mihăiță ștergea încet gemul, dar șervețelul se lipea de masă. Andreea aduna biscuiții, dar câțiva au ajuns sub masă. Vlad încerca să spele banana, dar banana se făcea tot mai moale.
— E greu, spuse Mihăiță, dar râdea.
— Suntem echipă! zise Andreea și i-a dat un șervețel lui Vlad.
— Hai să cântăm ceva, ca să fie mai ușor! propuse Vlad.
Toți au început să cânte: „Strângem masa, strângem masa, suntem veseli toți acasă!”
Puțin câte puțin, masa s-a curățat. Podeaua nu mai era lipicioasă. Biscuiții rămași s-au adunat într-un bol. Banana s-a rupt, dar tot era bună. Gemul s-a șters, chiar dacă un pic a rămas pe scăunel.
— Uraaa! am reușit! a strigat Mihăiță.
— Suntem cei mai grozavi! a zis Vlad.
— Am lucrat împreună, a spus Andreea, mândră.
Capitolul 3: Gustarea salvatoare
Când totul era curat, copiii s-au uitat la bolul cu biscuiți, la banana ruptă și la farfurioara cu gem.
— Să facem gustarea împreună! a zis Mihăiță.
Andreea a pus biscuiții pe farfurie. Vlad a pus bucățile de banană peste biscuiți. Mihăiță a pus o linguriță de gem deasupra.
— Arată ciudat, dar miroase bine, râse Vlad.
— E gustarea noastră specială, spuse Andreea.
— Eu zic să gustăm! a spus Mihăiță și a luat prima îmbucătură.
— Mmm, e bună! a zis el, cu gura plină.
— Da, și dulce, și crocantă! a zis Vlad.
— Și lipicioasă! a spus Andreea, râzând.
Au mâncat toți trei, povestind și râzând. Chiar dacă nu a ieșit perfect, gustarea era cea mai gustoasă din lume, pentru că au făcut-o împreună.
Când mami a intrat în bucătărie, i-a găsit pe toți cu gura până la urechi și cu firimituri pe obraji.
— Ce-ați făcut aici? a întrebat ea.
— Gustarea noastră specială! au spus toți, cu glas tare.
Mami a zâmbit și i-a pupat pe frunte.
— Când lucrați împreună, totul e mai gustos și mai frumos, le-a spus ea.
Mihăiță a râs și a zis:
— Mâine facem și mai multă dezordine, dar tot împreună!
Și toți au râs, știind că, oricât de multe firimituri ar fi, împreună e mereu cel mai bine.
