Într-o dimineață luminoasă, Mara, o fetiță veselă de patru ani, s-a trezit cu un chef mare de joacă. Soarele intra pe fereastra camerei și făcea totul să pară galben și fericit. Mara a sărit din pat, și-a pus bluzița preferată cu fluturași și a pornit să-și caute animăluțul de pluș, pe iepurașul Nino.
În fiecare dimineață, Mara îl găsea pe Nino lângă pernă. Dar azi, Nino nu era acolo. Mara a ridicat plapuma. Nu era. S-a uitat sub pernă. Nu era! S-a uitat în cutia cu jucării. Nici acolo.
Mara și-a pus mâinile la ochi, apoi le-a desfăcut larg.
— Unde ești, Nino? a întrebat ea încet.
Mama a intrat zâmbind în cameră.
— Ce căutăm, detective Mara?
— Pe Nino, a spus Mara cu ochi mari.
— Să-l căutăm împreună! a spus mama.
Mara s-a gândit: “Sunt o detectivă adevărată. Trebuie să rezolv misterul!” Și-a luat lupa de jucărie. A privit cu atenție fiecare colț. S-a uitat după urme. Pe covor, a văzut o urmă mică: o fărtură de ață roz.
Mara a ridicat firul.
— Uite, mamă, cred că Nino a pierdut o ață!
Au urmat ața până la raftul cu cărți. Mara s-a uitat după raft. Nimic. Apoi a văzut ceva alb pe sub birou. S-a târât acolo, cu burtica pe covor.
— Nino, ești acolo? a întrebat Mara plină de speranță.
Dar sub birou nu era decât o șosetă rătăcită și un cub colorat. Mara a râs când a văzut cum șoseta și cubul stau de parcă ar dansa.
— Poate Nino s-a ascuns de-a binelea, a spus Mara.
Atunci, din sufragerie, s-a auzit un cârâit vesel. Era Papagalul Coco.
— Coco, ai văzut pe Nino? a întrebat Mara.
— Nino! Nino! a strigat papagalul.
Mara a zâmbit și a alergat spre Coco. S-a uitat sub fotoliu. Acolo era mingea roșie. Mara a luat-o și a pus-o la loc.
— Fiecare lucru la locul lui, spunea mama mereu.
Apoi, Mara s-a întors în camera ei și s-a așezat pe podea. S-a uitat la dulăpiorul cu sertare mici. S-a gândit. “Nino nu poate să deschidă sertarele. Dar poate s-a rostogolit pe sub ceva!”
Și atunci, a observat ceva: lângă dulăpior era măsuța de joacă. Era ușoară și colorată. Mara s-a apropiat și a privit dedesubt. Nu vedea nimic. Așa că și-a suflecat mânecile micuțe și a împins cu grijă măsuța.
Sub măsuță… o urechiușă albă și pufoasă! Mara a țipat fericită:
— L-am găsit! Nino era ascuns aici!
Mama a venit să vadă.
— Bravo, Mara! Ești o detectivă grozavă!
Mara și-a luat iepurașul în brațe. Era cald și moale.
— Nino, ai fost aventurier azi, a spus Mara râzând.
— Data viitoare, te rog, stai la vedere, a glumit mama.
Mara a sărit în brațele mamei.
— Am găsit indiciile, am urmat ața și am mutat măsuța. Totul cu grijă!
Mama a spus:
— Da, și ai pus lucrurile la loc. Asta e foarte important.
Coco a cârâit din nou.
— Detectivă Mara! Detectivă Mara!
Mara a râs și a făcut o plecăciune.
— Mulțumesc, Coco!
Nino a primit o îmbrățișare mare. Mara și mama au adunat jucăriile și totul a devenit ordonat și colorat. Mara era bucuroasă. Misterul dispăruse, iar camera era liniștită și veselă.
În după-amiaza aceea, Mara, Nino și mama au citit o poveste la soare. Mara se simțea curajoasă și fericită. Știa că, de fiecare dată când are un mister, poate să găsească răspunsul cu răbdare și grijă.
Și dacă lucrurile dispar, nu e nimic grav. Mereu pot fi găsite cu puțină atenție, puțin ajutor și multă dragoste.
La final de zi, Mara l-a pus pe Nino la locul lui preferat: pe pernă, sub razele calde ale soarelui. Apoi a șoptit încet:
— Noapte bună, mic detective.
Totul era bine. Mara a adormit liniștită, pregătită pentru noi aventuri frumoase și liniștite.
