Era o dimineață liniștită în casa lui Măricel. Soarele batea blând pe fereastră. Măricel se trezi cu o idee. Astăzi voia să fie detectiv.
El avea trei ani. Purta o căciuliță roșie. În mâini ținea o lupă de jucărie. Se uita pe fereastră. Grădina era plină de flori. Vecina Maria își plimba pisica Pufi. Dintr-odată Măricel observa ceva mic pe potecă.
„Ce este?” murmură el. Coborî pe scări în șosete. Mama îi zâmbi. „Măricel, ce faci?” întrebă ea.
„Sunt detectiv”, spuse el serios. „Trebuie să găsesc ce e pe potecă.” Mama râse și îi dădu un pupic. „Spor, detectivule.”
Pe potecă era un ruban roz. Strălucea în soare. Măricel îl ridică cu grijă. Era moale. Avea un nod mic. Mirosea a floare de trandafir. „Aha”, spuse el. „Este un indiciu.”
Măricel cântări rubanul la lumină cu lupa. Căuta urme. Nu erau urme de pantofi. Cei de la grădină erau mici. Pufi, pisica, privi curios. Măricel își puse lupa la nas și zâmbi.
„Vom întreba prietenii”, decise el. Mai întâi la doamna Florica. Doamna stătea la gard și uda flori. Măricel îi arătă rubanul. „Ai pierdut ceva?” întrebă el.
Doamna Florica privi și râse blând. „Oh, copil drag, nu e al meu. Poate e de la panglica de la cutia cu bomboane.” Ea dădu o bomboană lui Măricel. „Dar păstreaz-o pentru anchetă.”
Măricel mâncă bomboana și își puse mâinile la șold. Următorul la rând era băiețelul Luca. Lucas se juca cu o mașinuță roșie pe trotuar. „Ai văzut o panglică?” întrebă Măricel.
Luca ridică din umeri. „Am avut o panglică albastră la rucsac. Nu e a mea.” Măricel verifică rucsacul. Totul era bine. Apoi se gândi la locul unde jucăriile stau noaptea.
Micuțul detectiv se duse la parc. Era locul preferat pentru joacă. Acolo erau țârâitoare, tobogane și un leagăn. Pe o bancă stătea doamna Ana cu un coș. Ea cosea un nasture. Măricel îi arătă rubanul.
„Aaa, asta pare de la micul meu șorț de bucătărie”, spuse doamna Ana. „Dar eu nu am folosit panglică azi.” Ea îl pupă pe Măricel pe frunte. „Poți verifica la prichindeii de la grupa mică.”
Măricel se urcă pe tobogan și coborî repede. Acolo erau prietenii lui din grădiniță. Toți îi zâmbiră. Educatoarea, doamna Elena, îi primi cu o carte colorată. Măricel arătă rubanul.
„O, doar un ruban frumos”, zise doamna Elena. „Poate e de la un cadou.” Copiii se uitară la panglică. Toți dădeau din cap. Unul dintre ei, Ana-Maria, avea o rochiță roz.
„Rochița mea are panglică”, spuse Ana-Maria timid. „Dar nu mai am una pe jos.” Măricel se apropie. „Poți să verifici buzunarul?” întrebă el blând. Ana-Maria se uită la rochiță. Nu era.
Măricel se gândește. Se așeză pe o pietricică și privi rubanul. Fără grabă, el examină nodul. Nodul era mic și răsucit ca o floare. „Poate a căzut din vânt”, zise Pufi, care mieună în joacă. Toți râseră.
Detectivul Măricel avea o idee. „Hai să cercetăm pașii pe care i-am făcut azi.” Îi ceru fiecăruia să spună unde au fost dimineața. Doamna Florica a spus: pe potecă la flori. Luca: la banca din parc. Doamna Ana: la magazinul de pâine. Ana-Maria: a stat în clasă.
Măricel trase o linie imaginară pe pământ cu degetul. Toți erau pe linie. „Rubanul e roz. Cine a avut roz azi?” întrebă el. Copiii se uitară la rochițe, la căciulițe și la fundițe. Toți zâmbiră.
Deodată Pufi sări pe o bucată de hârtie. Era hârtia care înfășura un mic cadou de la întâlnirea de ieri. Pe hârtie era desenată o inimioară roz. Măricel ținu hârtia lângă ruban. Culorile se potriveau.
„Poate cineva a primit un cadou ieri și a uitat o panglică azi dimineață”, spuse Măricel. Toți își amintiră de petrecerea de la frizerie, unde toți au primit balonașe și panglici. Acolo era o cutie cu panglici.
Cei mici se duseră în grup la locul unde au jucat ieri. Caută sub mese și pe scaune. Găsiră o cutie mică. Era goală, dar pe fund era lipită o etichetă: „Pentru Andrei.” Andrei era un băiețel care nu fusese azi. Mama spuse: „Andrei a dus acasă ceva frumos.”
Măricel zâmbi și legă rubanul în jurul degetului. „Poate rubanul este de la cadoul lui Andrei”, spuse el. „Trebuie să-l ducem la el.” Doamna Elena luă telefonul și suna mamei lui Andrei. În curând, mama veni cu Andrei. El alerga fericit spre prieteni.
Andrei privi rubanul și ochii îi strălucră. „Aaaa! Mama mi-a dat o panglică roz la cadou!” spuse el. „Am pus-o pe jucăria mea ursuleț. A căzut când am alergat.” Măricel îi dădu rubanul cu grijă. Andrei îl puse la ursuleț. Ursulețul părea fericit.
Toți aplaudă, ușurați. „Brav, detectivule!” strigară copiii. Măricel roșea de bucurie. Apoi Andrei scoase o prăjitura mică și o împărți. Ei împărțiră prăjitura cu toții. Măricel învăță ceva frumos: împărțirea face lucrurile mai vesele.
Seara, când soarele coborî, Măricel se așeză în pat. Părinții îl pupă. „Ai fost un bun detectiv azi”, zise mama. Măricel își puse lupă sub pernă și oftă fericit. A fost o zi cu mister rezolvat.
El adormi liniștit. În vis, rubanul dansa ca o fâșie de curcubeu. Prietenii lui râdeau. Toți împărțeau lucruri bune. Măricel visa la următoarea anchetă. Dar pentru acum, casa era caldă și plină de zâmbete.
