Mihai are patru ani. Mihai iubește joaca. Mihai iubește să caute lucruri. Într-o dimineață însorită, la grădiniță, se întâmplă ceva mic și curios. Mingea roșie a dispărut.
„Unde e mingea roșie?” întreabă doamna învățătoare. Ea zâmbește blând. Copiii privesc. Unii se uită sub mese. Alții se uită lângă tobogan. Toți sunt calmi. Toți vor să-l ajute pe Mihai.
Mihai devine mic detectiv. El poartă o căciuliță cu urechi. Căciulița îi dă curaj. El ia un carnet mic cu desenul unui urs. În carnet scrie timpul de joacă. Azi la ora nouă începe pauza. Pauza e scurtă. Pauza ține zece minute. Mihai gândește: „Eu am văzut mingea la nouă fără cinci.” El scrie în carnet: „9:00 pauză, 8:55 am văzut mingea.”
Copiii știu că detectivii notează timpul. Detectivii sunt atenți. Detectivii sunt responsabili. Mihai e atent. El întreabă calm.
„Cine a mâncat mere?” glumește Maria. Ea ține un măr. Copiii râd încet. Râsul e ca un clopoțel. Mihai zâmbește. El întreabă pe rând.
„Unde ai fost la 8:55?” întreabă el pe Alex. Alex spune: „Am fost la leagăn.” Alex arată cu mâna stânga. Mihai desenează un leagăn în carnet.
„Unde ai fost tu?” întreabă Mihai pe Ana. Ana spune: „Am fost la nisip.” Ana are părul împletit. Ea face un cerc cu degetul pe pământ. Mihai desenează un cerc.
Copiii vorbesc pe rând. Fiecare spune ce făcea la 8:55. Doamna învățătoare scrie pe tablă: „Pauza: 9:00 - 9:10.” Toți citesc cu voce mică. „9:00”, zic toți în cor. E ca o mică poezie.
Mihai găsește indicii mici. O dungă de vopsea roșie pe banca verde. Un fir de iarbă prins în coarda mingii. Urme mici pe nisip. Urmele arată spre tufă. Mihai se apleacă. El miroase aerul. E un miros de gumă de mestecat cu căpșuni. Mihai se gândește. „Cine mănâncă gumă de căpșuni la 8:58?” întreabă el.
Copiii chicotesc. Mia ridică din umeri. „Eu mănânc struguri,” spune ea. „Eu mănânc banane,” spune David. Fiecare șoptește ceva gustos. Detectivul notează. El desenează un fir de iarbă și o dungă roșie. El scrie: „Indiciu: vopsea și iarbă.”
Mihai cere ajutorul prietenilor. „Hai să căutăm împreună,” spune el. Prietenii zic „Da!” Toți sunt uniți. Ei formează un cerc de mână. Mâinile sunt calde. E ca o echipă.
Împreună verifică toboganul. Niciun semn. Verifică banca. Găsesc o bucată mică de hârtie cu un zâmbet desenat. Doamna zâmbește: „Este desenul făcut ieri la pictură.” Copiii se uita la desen. Copiii cunosc zâmbetul.
„Poate mingea e la locul de pictură,” spune Mihai. Ei merg la masă. Masa e plină de pensule. Pe podea e o dungă roșie mică. Unde se oprește dungă? Urmele continuă. Urmele duc spre ușa de la grădină.
La ușă deschisă este o cutie mică de carton. Ea are găuri ca de aer. Cineva a pus acolo o pisicuță de jucărie. Lângă cutie e mingea! Mingea roșie stă cuminte. Toți tresar încântați. Mingea e acolo. Mihai zâmbește larg.
„Cine a pus mingea în cutie?” întreabă doamna. Toți privesc cutia. Cutia are o notă mică lipită. Pe notă scrie cu litere mari: „PENTRU JOACA LINIȘTITĂ.” Doamna citește: „A fost cineva care a vrut să păstreze mingea curată.” Copiii râd ușor.
Mihai privește atent. Pe cutie e o pictură făcută de Andrei. Andrei e mic și blând. El spune încet: „Eu am pus mingea acolo. Mingea era murdară. Am vrut să o curăț până vine ora de joacă.” Toți îl privesc. Andrei are mâinile unse de cremă. El pare responsabil. „Eu am vrut să ajut,” spune el.
Doamna zâmbește și spune: „Mulțumesc, Andrei. E frumos că ai avut grijă. Dar data viitoare spune și la un adult. Așa suntem cu toții în siguranță.” Andrei dă din cap. „Da,” spune el. El promite.
Mihai simte că a rezolvat misterul. El notează în carnet: „8:55 am văzut mingea. Andrei a mutat-o la 8:59. 9:00 pauza.” Toți privesc timpul. Pauza e aproape. Copiii sunt bucuroși.
„Vrem să jucăm acum?” întreabă Alex. Doamna spune: „Mai avem două minute până la pauza mare. Până atunci, putem număra până la zece.” Toți încep să numere cu glas blând: „Un, doi, trei...” Numărătoarea e ca o melodie moale.
Când sună ceasul, toți ies veseli afară. Mihai ține mingea cu grijă. El o pune în mijlocul cercului. „Hai să fim atenți cu mingea,” spune el. „Să o păstrăm curată. Să ne spunem când mutăm ceva.” Toți zic „Da!” și sar în sus.
Ei joacă un joc lin. Mingea se rostogolește încet. Se oprește lângă picioarele unui iepuraș de pluș. Nimeni nu plânge. Nimeni nu e supărat. Toți se ajută. Toți se responsabilizează ușor.
La întoarcere, doamna le spune: „Astăzi am avut un mic mister. L-am rezolvat împreună. Am fost buni detectivi.” Copiii aplaudă ca pe o mică ceremonie. Mihai pune carnetul în buzunar. El se simte mândru și cald în inimă.
Seara, acasă, Mihai le povestește părinților. Ei ascultă și zâmbesc. Tatăl îl întreabă: „Ai notat timpul?” Mihai scoate carnetul. Arată notițele. Părinții îl îmbrățișează. „Ai făcut bine,” spun ei.
Noaptea, Mihai visează mingea roșie care zâmbește. Mingea dansează ușor în aer. În vis, fiecare copil își spune ideea. Toți sunt prieteni. Toți sunt responsabili. Toți sunt liniștiți.
Dimineața, Mihai se trezește și știe un lucru. Când vezi ceva pierdut, poți întreba calm. Poți căuta indicii. Poți nota timpul. Poți cere ajutor. Așa e mai ușor. Așa lumea e mai bună.
Mingea roșie e lângă pat. Ea pare să povestească și ea. Mihai zâmbește. El știe că mâine va fi iar un mic detectiv. El știe că va fi iar o zi plină de joacă și grijă. Și adoarme liniștit.
