Dimineața, soarele zâmbește pe fereastră. Dănuț, băiețelul de 3 ani, se trezește vesel: „Bună, mami!” Mami zâmbește: „Bună, Dănuț!” Dănuț aleargă hop-hop la bucătărie. Dar... ursulețul lui nu e pe pat! Hmm, mister!
Dănuț caută sub pătură. Nu e! Se uită sub pat. Nu e! Face „toc-toc” la dulap. Nu e acolo! Dănuț râde: „Unde e ursulețul meu?”
Mami vine și spune: „Hai să căutăm împreună!” Dănuț ține mami de mână. Amândoi merg „tip-til” prin cameră. Dănuț spune: „Sssst! Poate ursulețul doarme!”
Uite, lângă scaun, este o șosetă mică. Dănuț râde: „Aici e doar șoseta!” Mai departe, pe covor, este o minge. „Nu e ursulețul, e mingea poc-poc!” Dănuț se uită după dulap. Nu vede nimic.
Mami întreabă: „Unde a fost ursulețul ultima dată?” Dănuț se gândește. „La joacă, lângă masa mare!” Aleargă vesel „trrrrrr” spre masă. Sub masă, vede o blăniță pufoasă.
„Găsit!” strigă Dănuț. Ursulețul e acolo, ascuns! Dănuț râde: „Ce bine că ai stat la joacă!” Ursulețul primește o îmbrățișare mare. Mami zâmbește: „Bravo, Dănuț! Ești un mic detectiv!”
Dănuț și mami sar „hop, hop” de bucurie. Toți sunt fericiți. Ursulețul merge cu Dănuț la mic dejun. Lapte, biscuiți și prieteni buni!
La final, Dănuț spune: „Îmi place să caut! E distractiv!” Mami îl pupă pe frunte.
Uneori, micile mistere ne ajută să fim curioși și să ne bucurăm împreună.
