Băiețelul mic, Andrei, merge la plimbare cu mama. E toamnă. Frunzele cad ușor pe jos. Andrei zâmbește.
„Mama, uite, frunză galbenă!” spune Andrei. Mama râde: „Da, Andrei, frunză galbenă. Frunza dansează pe vânt.”
Andrei ridică frunza. E moale și ușoară. O pune la nas. „Miroase a toamnă?” întreabă mama. Andrei râde și dă din cap. Da, miroase a toamnă.
Andrei vede o frunză roșie. „Mamă, frunză roșie!” Mama spune: „Toamna, frunzele sunt galbene, roșii, portocalii.” Andrei le atinge. Ele foșnesc. Sună frumos.
Pe jos, Andrei vede o ghindă. O ia în mână. „Ghindă mică!” spune el. Mama spune: „Veverița caută ghinde.” Andrei se uită în copac. „Unde e veverița?” Mama spune: „Poate doarme.”
Andrei merge încet. Calcă pe frunze. Ele pocnesc sub picior. „Crunț, crunț!” râde Andrei. Mama râde și ea.
Vântul adie. Frunzele zboară. Andrei prinde o frunză în aer. „Bravo!” spune mama. Andrei zâmbește.
Soarele e blând. Aerul e răcoros. Andrei simte vântul pe obraji. El stă lângă mama. Mama îl ia de mână. „Mergem acasă?” întreabă ea. Andrei dă din cap.
Pe drum, Andrei ține frunza și ghinda. Spune: „Toamna e frumoasă!” Mama zâmbește: „Da, toamna e frumoasă.”
Afară, totul e liniștit și calm. Andrei e fericit. Toamna e magică. Andrei învață despre frunze, vânt și culoare. Andrei se bucură de toamnă.
