Într-o dimineață, Andrei se trezește.
Soarele intră pe geam.
„Bună, lume!”, spune Andrei.
Dintr-o dată, se aude „tic-tic-tic”.
Andrei ascultă.
Tic-tic vine din cameră.
El se uită la ursuleț.
Ursulețul tace.
Se uită la mașinuță.
Mașinuța face „vruum-vruum”, dar nu „tic-tic”.
„Hm”, zice Andrei.
„Avem un mic mister.”
El merge „tip-tip-tip” la dulap.
Deschide ușa.
Toc-toc.
Înăuntru, doar hăinuțe.
Tic-tic se aude iar.
Acum este mai tare.
Andrei râde.
„Vii-vii, tic-tic!”
Vine mama.
„Ce cauți, Andrei?”, întreabă ea.
„Tic-tic!”, răspunde el și arată cu degetul.
Mama ascultă.
„Aha”, spune ea încet.
„Hai să fim mici detectivi.”
Ei merg în hol.
Tic-tic nu se mai aude.
Ei merg în bucătărie.
Deodată: „tic-tic-tic-tic!”
Andrei face „oooh”.
Se uită pe masă.
Se uită sub masă.
„Acolo!”, spune el.
Pe frigider, un ceas mic.
Ceasul face „tic-tac, tic-tac”.
Andrei râde „hi-hi-hi”.
„Am găsit!”, strigă el.
„Ceas tic-tic!”
Mama zâmbește.
„Da, tu ești un bun detectiv.”
Andrei pune mânuța pe ceas.
„Mulțumesc, tic-tic”, spune el.
Acum sunetul este prieten.
În sufragerie, ursulețul așteaptă.
Andrei îl ia în brațe.
„Totul e bine”, șoptește.
El povestește ursulețului.
„Am căutat, am ascultat, am găsit.”
Ursulețul parcă spune „hop-hop”.
Andrei cască.
Se urcă în pat.
Tic-tac se aude încet, încet.
Sunet cald, ca o mângâiere.
Andrei închide ochii.
„Îmi place să caut”, spune încetișor.
Curiozitatea mică și blândă face din fiecare zi o joacă frumoasă.
