Capitolul 1: Casa veche și cheia misterioasă
Într-o zi frumoasă, Maria, o fetiță curioasă de trei ani, se plimba prin curte cu prietenul ei cel mai bun, Pufi, ursulețul de pluș. Maria era o mică detectivă. Îi plăcea mereu să caute mistere și să găsească răspunsuri.
— Pufi, hai să ne jucăm de-a detectivii, zise Maria veselă.
— Da, da, să găsim ceva ascuns! răspunse ea folosind vocea lui Pufi, chicotind.
În curte era o casă veche, cu geamuri mari și uși scârțâitoare. Maria s-a apropiat încet de poartă. Acolo a găsit o cheie ruginită pe jos.
— Uite, Pufi! O cheie! Oare ce deschide? întrebă Maria, uitându-se cu ochi mari la prietenul ei.
Pufi nu zise nimic, dar Maria știa că e de acord să caute. Au deschis poarta încet, încet, iar casa părea liniștită și prietenoasă.
— Intrăm? întrebă Maria încetișor, strângându-l pe Pufi la piept.
— Da, să vedem ce găsim, răspunse ea tot cu vocea lui Pufi.
Au pășit pe podeaua care scârțâia ușor. Înăuntru era răcoare și mirosea a praf. Pe masă era o hârtie colorată.
— Uite, Pufi! Un bilet!
Biletul spunea: „Caută sub scara cea mare, acolo primul indiciu apare.”
— Ce înseamnă, Pufi? Să căutăm sub scară? întrebă Maria cu ochii plini de curiozitate.
Pufi era gata de aventură. Au mers împreună spre scara mare și s-au uitat dedesubt.
— Ce vezi, Pufi? întreabă Maria.
Ea băgă mâna sub scară și găsi o cutiuță roșie.
— Am găsit ceva! Ce să fie în cutie, Pufi?
Capitolul 2: Misterul cutiuței roșii
Maria deschide cutiuța cu grijă. Înăuntru era o altă hârtie și o piatră albastră, lucioasă.
— O piatră strălucitoare! Ce frumoasă e, Pufi! Să citim și biletul, zise Maria.
Pe hârtie scria: „Caută locul unde soarele intră, acolo comoara te așteaptă și ea te încântă.”
Maria se gândi: — Unde intră soarele, Pufi? Hmm… La fereastră!
— Hai la fereastra mare! zise ea veselă.
La fereastră era un ghiveci vechi cu flori uscate. Maria s-a uitat atentă, s-a aplecat și a văzut ceva sclipind în pământ.
— Ce-o fi acolo, Pufi? întreabă Maria și începe să sape încet cu degetele.
Găsește o sticluță mică, verde.
— O sticluță! Are ceva scris… „Deschide-mă!”
Maria deschide sticluța și găsește înăuntru încă un bilețel: „Comoara nu e aur, nu e argint, e ceva ce găsești doar cu inima.”
Maria se uită la Pufi și zâmbește larg.
— Oare ce înseamnă, Pufi?
— Nu știu… poate e o îmbrățișare? zise ea, tot cu vocea lui Pufi.
Maria își îmbrățișează ursulețul strâns, strâns.
Capitolul 3: Comoara prieteniei
Dintr-odată, Maria își dă seama ce important e să fii alături de un prieten bun.
— Cred că am găsit comoara! strigă ea fericită. Comoara e prietenia noastră, Pufi! E faptul că suntem împreună și ne ajutăm!
Maria râde și îl strânge din nou pe Pufi în brațe.
— Am rezolvat misterul, Pufi! Comoara e iubirea, bucuria și prietenia! Noi suntem comoara!
Din tavan, printr-o crăpătură, soarele luminează fața Mariei și Pufi strălucește în brațele ei. Maria se simte fericită și curajoasă.
— O zi minunată, Pufi! Să mai venim aici, să ne jucăm de-a detectivii!
— Să mai venim, zice Pufi prin vocea Mariei.
Și așa, micuța Maria și prietenul ei ursuleț au învățat că, uneori, cea mai mare comoară este să ai pe cineva drag alături. Și misterul a fost rezolvat cu bucurie și multe zâmbete.
