Capitolul 1
Era o seară blândă când Ana, Lina și Măriuca s-au așezat pe covorul cu dungi din camera lor. Fiecare avea o pernă mică, una cu stele, una cu fluturași și una cu ursuleți. Fetele aveau șase ani și râdeau mereu de lucruri mici. Astăzi au hotărât să pună ordine în gânduri.
„Să le sortăm după culori!” a spus Ana, care avea ochii curioși ca două mărgele de chihlimbar.
„Cum adică?” a întrebat Lina, care râdea mereu cu gura mare.
„Păi, fiecare gând e o culoare,” a explicat Măriuca, care iubea să deseneze. „Vreau să văd gânduri roz, gânduri verzi...”
Fetele au tras o cutie mare din dulap. Era o cutie cu 3 sertare: unul roșu, unul albastru și unul galben. „Perfect!” a zis Ana. „Doar că eu am mai multe culori în cap.”
„Atunci facem mai multe cutii,” a propus Lina. „Nu vrem gânduri înghesuite.”
S-au așezat în cerc și au început să scoată gândurile, pe care le imagineau ca pe niște bile de hârtie colorată. Ana a scos prima gândul: o bilă mov, care mirosea a ciocolată.
„Asta e gândul meu despre prăjitura de azi,” a zis ea. „Vreau încă o bucată.” Fetele au chicotit. Măriuca a spus: „Îl punem la sertarul galben, cald și dulce!” și a pus bila imaginară acolo. Ana a făcut o reverență ca să-și cerșească încă o felie.
Lina a scos o bilă verde, strălucitoare. „E gândul meu despre papagalul din parc care a spus «bună».” Toate au izbucnit în râs când au făcut voce de papagal. Măriuca a pus bila în sertarul albastru. „Verdele e curcubeu azi,” a zis ea în șoaptă.
Apoi a venit un gând portocaliu, cu o îmbrățișare. Era gândul care spunea: „Să mângâi pisica înainte de culcare.” Fetele au făcut fața pisicii, cu mustăți și ochi migdalați. „Acesta e moale,” a zis Lina. L-au pus la sertarul roșu, lângă gândul ciocolatei.
Fetele au început să-l numească pe fiecare. Au râs la gândul portocaliu care voia să danseze, la gândul albastru care visa la apă sărată și la gândul gri, puțin încurcat, care nu știa ce vrea. „Gândurile grise sunt leneșe,” a spus Ana. „Le punem într-un coș de somn.” Și au făcut asta, ca și cum ar fi pus pături unui urs somnoros.
Dialogurile erau scurte și vesele. „Unde pui gândul despre brocoli?” a întrebat Lina cu o față de groază. Măriuca a făcut o voce solemnă: „Acela îl punem la «curajos încercare».” Și râdeau, căci brocoli era uneori un erou.
Fetele și-au dat seama că, dacă așezi gândurile, ele par mai drăguțe. „Gândurile mari devin jucării când le pui ordonate,” a spus Ana. Lina a început să cânte un cântecel despre gânduri care se-ncing în sertare. Măriuca a bătut ritmul pe cutie.
Spre sfârșitul primului capitol, au găsit un gând care zbura din cutie: era o bilă argintie, strălucitoare, care făcea piruete. „Asta e gândul curiozității,” a murmurât Ana. Fetele l-au urmat cu ochii, iar bila a sărit în tinele lor, făcându-le să se întrebe de ce luna și-a pus o pălărie. Au râs din nou. Cortina de seară nu era încă coborâtă, dar aerul era mai moale, mai prietenos.
Capitolul 2
A doua etapă a serii a fost un mic joc: „Pune gândul la culcare.” Fiecare fată trebuia să aleagă un gând agitat și să-i spună o poveste de somn. Ana a luat un gând roz, care nu se oprea din zbenguială. „E gândul meu care vrea să sară pe saltea toată noaptea,” a spus ea cu ochii strălucind.
„Spune-i o poveste blândă,” a îndemnat Lina, și Ana a început: „A fost o pernă care iubea să danseze, dar într-o noapte a învățat să stea nemișcat ca o stea. Și stelele i-au spus «mulțumesc».” Gândul roz s-a potolit și a căzut în sertar cu o suspinare mică.
Măriuca a luat un gând albastru, ușor îngrijorat. „E gândul meu despre ploaia care bate pe geam,” a spus ea. „Îi spun povestea unei umbrele care avea ochi veseli.” Și a început: „Umbrela se plimba cu baloane, iar stropii îi cântau un cântec de leagăn...” Gândul a oftat, s-a cuibărit și a adormit.
Lina a avut cel mai mare gând: un gând galben, plin de idei care voiau să fie toate îndeplinite acum. „E gândul meu despre toate lucrurile pe care vreau să le desenez mâine,” a spus ea. Măriuca i-a șoptit: „Desenăm doar una. Restul se pot transforma în idei pentru poimâine.” Lina a zâmbit. A ales o poveste mică despre o linie care a învățat să fie curbată. Gândul galben s-a topit în zâmbet și a coborât în sertar.
Pe măsură ce micile povești se rostogoleau, fetele au început să glumească despre gânduri absurde. „Am un gând care vrea să fie înghețată și șosetă în același timp,” a spus Ana. Toate au făcut ochii mari: „Atunci înghețata nu se mai topește și șoseta nu iese din picior!” Măriuca a făcut un desen imaginar pe aer și a pus gândul într-un loc sigur.
A apărut un mic rebondisment: dintr-un sertar, a ieșit un gând verde care credea că este un super-erou. S-a prefăcut că zboară, și a început să salveze alte gânduri rătăcite. „Nu te teme, gândule!” a exclamă Lina, imitând vocea unui comentator de desen animat. Gândul s-a făcut mic-mititel și s-a strecurat într-un buzunar din cutie unde stăteau gândurile curajoase.
Fetele au descoperit că unele gânduri se rusinau. Un gând roz pal recunoștea că se temea de întuneric. „Eu am și gânduri care uită uneori,” a spus Măriuca. Ana a făcut o față jucăușă: „Atunci le dăm un bilet cu «nu uita să zâmbești».” Le-au lipit bilete imaginare pe gânduri. Gândurile au primit un mic tratament: o îmbrățișare, o șoaptă, un cântec.
Au început să cânte o melodie scurtă despre culori: „Roșu pentru mâncare, verde pentru joacă, albastru pentru vis.” Vocea lor era caldă, ca o pătură. Ritmul s-a încetinit cu fiecare vers. Părinții le trimiteau sărutări de pe hol, și ele le prindeau ca pe niște fulgi de zâmbet.
Dialogurile s-au făcut mai liniștite. „Știi ce e amuzant?” a susurat Ana. „Că uneori gândul meu greșește și face mereu bule.” Toate au început să imite bule: „Puf! Puf!” Gândurile au început să gâdile tălpile. Erau în siguranță.
Capitolul 3
Seara a coborât ușor. Lampa mică a proiectat umbre prietenoase pe perete: un urs, o lună cu zâmbet și un copac cu ochi somnoroși. Fetele au pus ultimele gânduri în cutie: gânduri despre îmbrățisări, despre prieteni, despre cântece de leagăn.
Măriuca a pus în cutie un gând vesel, care zicea: „Astăzi am învățat ceva nou.” „Ce ai învățat?” a întrebat Lina. „Că e bine să râzi de tine când greșești,” a spus Măriuca. „Căci dacă râzi, greșeala devine o glumă, nu o furtună.” Fetele au bătut din palme. Era lecția lor preferată: auto-deriziunea blândă.
Ana a spus: „Eu am gândul acela care se încurcă la pronunțat «gogoașă» și zice «gogoașă».” Toate au început să-l spună greșit în joacă și au murit de râs. Râsul nu a fost sălbatic, a fost cald, ca o supă de pui. Râzând, fetele au simțit cum toate gândurile grele devin ușoare, ca niște baloane colorate.
Au făcut un pact: înainte de somn, fiecare gând primea o poveste scurtă, o mângâiere imaginară și un nume drăguț. „Gândul somnoros va fi «Pufu»,” a zis Lina. „Gândul curios va fi «Lumină»,” a spus Ana. Măriuca a desființat un gând îngrijorat cu o glumă mică: „Dar dacă soarele uită să se spele pe dinți?” Fetele au început să se gândească la soarele cu periuță de dinți și au chicotit până li s-a făcut o greață de zâmbet.
Pe măsură ce vocea lor s-a domolit, propozițiile s-au lungit puțin, ca niște pași leneși. „Știi, cred că toate gândurile mele sunt un colaj,” a murmură Ana. „Un colaj cu bomboane, păsări și șosete care dansează.” Măriuca a oftat fericit: „Și colajul tău miroase a vanilie.” Lina a adăugat, în șoaptă: „Și puțin a curcubeu.” Și au închis cutia cu grijă.
Apoi au făcut o cercare finală: au verificat dacă un gând timid nu s-a ascuns sub perna. Au găsit un gând mic care spunea „mulțumesc” și l-au așezat în palmă. L-au sărutat. Gândul a pâlpâit ca o lumină mică.
Ușor, aproape pe vârfuri, fetele s-au întins pe paturi. Pernele le-au cuprins fața ca niște nori moi. Mămicile le-au citit o ultimă propoziție din cărți cu animale care cântau. „Noapte bună, stele,” a spus una. „Noapte bună, cântec,” a spus cealaltă. Fetele au zâmbit.
Spre final, respirațiile lor s-au făcut lungi și moi, ca niște valuri care se rostogolesc. Cuvintele se domoleau, rândurile se alungau, iar ritmul poveștii se apleca într-un cântec lent. Gândurile aranjate s-au transformat în pături calde pentru inimile lor.
Înainte de a închide ochii, Lina a murmurit: „Chiar și gândurile care se împotmolesc pot deveni amuzante dacă le prindem în zâmbet.” Ana a oftat: „Și eu pot râde de mine când greșesc.” Măriuca a adăugat: „Și putem pune toate gândurile într-un sertar cu stele.”
Afara, luna și-a tras ușor un voal de noapte peste casă. Voalul era moale, ca o pătură de mătase. Lampa a clipit o dată, două, şi s-a făcut linişte. Fetele au simțit cum gândurile le coboară ca niște fulgi de lumină în cutie și se așază la loc. Somnul le-a făcut pleoapele grele și zâmbetele mai moi.
Ultimul gând care a rămas în aer a fost unul ricanător, care spunea: „Azi am făcut ordine în cap și am păstrat loc pentru vis.” Liniștea a sorbit acest gând și l-a transformat într-un miez cald. Voalul de noapte s-a așezat peste casă, peste ferestre, peste cutia cu gânduri, și a făcut o pătură neagră brodată cu stele. În acea noapte, toate gândurile au dormit, iar fetele au visat despre broaște care dansau vals și despre înghețate care spuneau poezii, în timp ce luna le veghea cu ochi blânzi.
