Matei deschide ochii încet. Afară e lumină mică. Ziua e scurtă iarna. Mama spune încet: „Uite, ninge.”
Matei sare din pat. Hop! Merge la fereastră. Afară, fulgi albi. Pic, pic, pic, pe geam. Totul e alb. Case, copaci, mașini.
„E frig, mami?” întreabă Matei.
„Da, puțin. Dar noi ne îmbrăcăm bine,” spune mama.
Mama pune pe Matei bluziță groasă. Pantaloni călduroși. Ciorapi pufoși. Fular moale. Căciulă. Mănuși mici. Matei râde: „Sunt ursuleț!”
Ies afară. Crac-crac face zăpada sub ghetuțe. „Crac-crac, hop-hop!” râde Matei. Îl ține tata de mână. Aerul e rece, curat. Nor alb iese din gura lui: „Huuu.” Matei se uită uimit. „Abur!” spune tata. „Respiri și se vede.”
Se joacă. Face biluță. Strânge, strânge. Biluța e rece. „Brrr!” râde el. O pune pe un morman de zăpadă. „Uite, un om mic de zăpadă,” spune tata.
Deodată, vântul face „fșșșș”. Obrajii lui Matei sunt roșii. „Mami, e frig la nas,” spune el. Mama îl ia în brațe. „Mergem în casă acum.”
În casă e cald. Hopp, sus pe canapea. Mama aduce ceai călduț. „Puf-puf”, aburul se ridică. Matei suflă ușor. Bea încet. Se simte bine.
Privește pe geam. Afară e deja mai întuneric. Luminile din case fac „clip-clip”. Iarna ziua e mică, dar seara e luminoasă în casă.
Tata citește o carte cu poze de zăpadă. Matei cască. „Îmi place iarna,” șoptește. „E rece afară, dar cald la noi.” Mama îl acoperă cu plapuma.
Iarna e frumoasă când ne îmbrăcăm bine și stăm aproape unii de alții.
