Matei are un an. Stă pe covor, în camera lui. Lângă el e ursulețul, „Ursu”.
„Unde e mingea roșie?” zice Matei. Mingea nu e.
Mama vine. „Facem anchetă, hop-hop!”
Matei se uită sub masă. „Nimic.” Zice „hmm”.
Aude „tic-tic”. E ceasul mic de pe raft. Matei arată. „Acolo!” Dar mingea nu e acolo.
Mama zice: „Căutăm urme. Vezi ceva roșu?”
Matei vede o pată roșie pe cartea lui cu poze. „Roșu!”
Mama râde încet. „Poate mingea s-a rostogolit pe lângă carte.”
Matei merge încet. „Tap-tap.” Se uită după perdea. „Nu.”
Ursu cade ușor. „Buf!” Sub Ursu e un sunet: „plop”. Mingea!
Matei bate din palme. „Minge!” O ia și o ține strâns.
Mama zice: „Cum ai știut?” Matei arată la Ursu. „Ursu stătea pe ea.”
Mama zice: „Bravo, mic detectiv. Ai găsit cu ochi buni.”
Matei dă mingea la mama. „Pas!” Mama o dă înapoi. „Pas!” Ha-ha.
Morala: Când cauți încet și ceri ajutor, găsești repede și rămâi vesel.
