Iepurașul Pufi se trezește în vizuină. Aerul e cald și moale. Pufi ascultă: „cip-cip” de la păsări, „bzzz” de la o albină. Pufi zâmbește.
Pufi iese afară. Soarele îl mângâie pe nas. Iarba e verde și pufoasă. Pufi atinge o frunză. E rece și fină. „Mmm, frumos”, spune Pufi.
Lângă potecă e o băltoacă mică. Pufi pune lăbuța. „Pluf!” Apa e limpede. Pufi vede norul alb în apă. „Uite un nor!”, spune el.
Vine Veve, veverița. „Bună, Pufi”, zice ea. „E primăvară.”
„Ce facem?”, întreabă Pufi.
„Ne uităm la flori”, răspunde Veve.
Ei merg încet. „Hop-hop” face Pufi. În iarbă apar flori mici, galbene. Pufi le miroase. Miros dulce, ca mierea. O buburuză urcă pe o frunză. „Toc-toc” fac pașii ei mici. Pufi râde încet.
La final, Pufi bea puțină apă și se întoarce în vizuină, liniștit. Își închide ochii și ascultă „cip-cip”.
Morala: Când privești încet și cu grijă, primăvara îți aduce bucurii mici în fiecare zi.