Matei se joacă în camera lui. Privește în jur. Unde este ursulețul lui? Ursulețul nu e pe pat. Nu e nici sub masă. Matei se uită sub pernă. Nimic.
„Mamă, ai văzut ursulețul meu?” întreabă Matei.
„Nu, Matei. Hai să căutăm împreună”, spune mama.
Matei merge încet pe vârfuri. Caută sub scaun. Găsește o șosetă. Râde. „Nu e ursulețul!” spune el. Mama zâmbește.
Matei se uită lângă dulap. O minge mică sare. „Bună, minge!” spune Matei și râde. Dar nu e ursulețul.
Matei merge la raftul de cărți. Privește sus. Acolo, lângă cartea cu tren, vede ceva maro. „Uite!” strigă Matei. Mama se uită. Ursulețul stă liniștit, parcă citește.
Matei ia ursulețul și îl îmbrățișează. „Te-am găsit!” spune el vesel. Mama îl pupă pe frunte.
Matei râde, mama râde, ursulețul parcă zâmbește și el.
Împreună, totul este mai ușor și mai vesel.
