Ana se trezește devreme. Geamul camerei e alb de la ger. Lumina e slabă și blândă. Afară, zăpada acoperă grădina. Copacii par pictați cu vopsea albă.
Ana își trage pijamalele până la genunchi. Mami o ia în brațe. "Hai să ne îmbrăcăm cald", spune mami. Pălăria e pufoasă. Fularul miroase a casă. Mănușile sunt moi.
Afară e rece, dar vântul nu mușcă. Ana simte cum aerul rece îi gâdilă obrajii. Respira ușor. Aerul e curat. Oamenii vorbesc încet pe stradă. Pașii scârțâie pe trotuar.
Ana vede un lac mic. Suprafața lui e lucioasă, ca o oglindă. Mami se oprește la margine. "Lacul e înghețat, dar nu e sigur", spune mami. "Stăm la distanță și ne uităm." Ana ascultă. Îi place cum cuvintele sunt lente și calde.
Frigul îi face pomeții roșii. Mami îi pune căciula mai jos pe frunte. "Îți simți corpul?", întreabă mami. Ana își bagă mâinile în buzunare. Simte palmele calde. "Da", zice ea. "Se liniștesc."
Un copil construiește un om de zăpadă puțin mai departe. Ana privește cum bilele de zăpadă devin un corp rotund. Oamenii râd blând. Sunetele sunt ca niște clopoței liniștiți. Ana respiră adânc. Umerii ei se lasă jos. Gâtul devine moale. Picioarele sunt calde în ciorapi groși.
Mami îi arată un pui de cioară care caută mâncare. Pasărea este neagră și mică. Se mișcă repede. Ana zâmbește. Vrea să o atingă, dar ține distanța. "Privește, nu-l atingem", spune mami. "E prietenul iernii." Ana învață să respecte.
Soarele e jos pe cer. Ziua e scurtă. Cerul devine roz pal. Culoarea e blândă ca o pătură. Ana simte cum oboseala o cuprinde. Mami o ia de mână. "Vrei să numărăm pașii până acasă?", întreabă mami. "Unu, doi, trei..." Numărătoarea e domoală și joacă. Fiecare pas e moale pe zăpadă.
Acasă, mami pregătește ceai cald. Cana aburește. Ana miros ceaiul și se simte mai caldă. "Hai să ne descălțăm", spune mami. Piciorușele ies din cizmulițe. Picioarele sunt ușor amorțite, dar mami le masează. "Simți cum se relaxează?", întreabă mami. Ana închide ochii. Respira încet. Umerii ei se relaxează mai mult.
Mami pune o pătură pufoasă pe canapea. Lampa e caldă. Lumina e mică și portocalie. Ana se așază lângă fereastră. Privește fulgii mici care mai cad ușor. "Iarna are momente reci", spune mami. "Și momente calde." Ana simte ambele lucruri.
Mami îi spune o poveste mică despre un pinguin ce învață să stea aproape de casă. "Pinguinul nu pașește pe gheață subțire", spune mami. Ana ascultă. Cuvintele sunt ca o mângâiere. Corpul ei devine tot mai ușor. Respirația încetinește. Picioarele nu mai tresar.
Înainte de culcare, mami îi reamintește regulile: păstrăm distanța de lacuri, nu alergăm pe gheață, purtăm haine calde. Ana repetă cu voce mică. "Nu pași pe gheață subțire", spune ea. Se simte curajoasă. Își dă seama că ascultând, se simte în siguranță.
Patul e încălzit. Ana se cuibărește sub pătură. Simte cum corpul ei se relaxează ca o floare care se închide la sfârșit de zi. Ochii i se pleacă încet. Gândul ei e simplu și cald. Nu vrea să piardă grijile, doar să le lase la ușă.
Se gândește la lacul lucios și promite să nu piardă această regulă. Nu va păși pe gheață subțire. Acest gând o face liniștită. Respirația ei devine ritmică. Somnul vine blând. Afară, iarna șoptește, în timp ce Ana visează la zăpadă și la căldura casei.
