Luca, Ana, Mara și David erau patru prieteni buni. Într-o dimineață de iarnă, când totul era alb și rece, ei se întâlnesc în fața blocului. „Brr, ce frig e azi!”, spune Ana, tremurând și lipindu-și mâinile de obraji. Mara râde: „Să ne mișcăm mult, ne încălzim repede!” David sare pe loc, iar Luca se uită la zăpada strălucitoare. Lui nu-i place frigul. Îi vine să se băge înapoi sub pătură. Dar amicii lui par veseli și curioși.
Cei patru încep să pășească încet pe alee. Zăpada scârțâie sub ghetuțe. „Uite, se vede aburul când respirăm!”, zice David și face cercuri cu gura. Ana zâmbește: „Parcă suntem dragoni!” Toți râd și pufăie aer rece. Luca își privește mănușile groase. Degetele tot îi sunt reci și nu prea îi place cum îi strânge fularul.
Se opresc sub un brad mare, încărcat cu zăpadă. „Vreți să facem un om de zăpadă?”, propune Mara. Toți spun da. Ana și Mara adună zăpadă moale și rotunjesc bulgări. David împinge bulgărele mare, iar Luca îi ajută. Dar, după puțin, mâinile lui Luca sunt iarăși reci. El le bagă sub geacă și stă puțin deoparte. Îi place să vadă cum ceilalți râd și se joacă, dar corpul lui cere o pauză.
„Hei, Luca, totul e bine?” întreabă Mara, grijulie. Luca dă din cap, dar șoptește: „Mi-e cam frig la mâini.” David se apropie și spune: „Eu țin o mânuță în buzunar, așa mă încălzesc.” Ana îl privește și spune: „Poți să ne spui dacă vrei să te oprești. Eu când mi-e frig, mă joc doar puțin și apoi intru la căldură.” Luca se uită la prietenii lui. „Aș vrea să stau puțin și să mă uit la voi. Îmi place să mă uit și să ascult.”
Copiii continuă să modeleze omul de zăpadă. Luca se așază pe o băncuță, sub brad, acoperit cu o păturică mică primită de la mama lui înainte să iasă afară. Ascultă râsetele prietenilor și simte mirosul zăpezii curate. Își mișcă degetele în mănuși și ascultă vântul ușor. Se simte bine să stea doar așa, să observe, fără să se grăbească ca ceilalți.
La final, omul lor de zăpadă are o eșarfă roșie, nasturi colorați și ochi din pietricele. Mara strigă: „Luca, vrei să îi pui tu eșarfa?” Luca zâmbește larg și, de data asta, vrea. Merge încet spre omul de zăpadă și îi înnoadă eșarfa la gât. Prietenii îl aplaudă. Luca se simte mândru și cald în suflet, chiar dacă afară e tot frig.
„Mi-a fost frig, dar acum mă simt mai bine”, spune Luca. „Poate mâine să stau mai puțin sau să am două perechi de mănuși.” Mara îi răspunde: „Fiecare știe cel mai bine cum se simte.” Ana adaugă: „Și e în regulă să fim diferiți.” David bate din palme: „Hai la ceai cald!” Toți aleargă spre casă, cu obraji roșii și zâmbete.
Când ajung în bucătăria caldă, beau ceai de fructe cu miere. Luca își simte degetele moi și calde. Privește pe geam la omul de zăpadă și la prietenii lui. Învață că iarna înseamnă și joacă, dar și grijă de sine. Nu trebuie să fie ca ceilalți, doar să asculte ce îi spune corpul. Și să se bucure de iarnă, fiecare în felul lui.
