Era o dată un băiețel pe nume Andrei. Andrei avea doi ani. Îi era frică de întuneric. Se ascundea sub pătură.
„Mami, mi-e frică!” spunea el.
„Nu-ți fie frică, Andrei. Întunericul este prietenos!” răspundea mama.
Într-o zi, la grădiniță, doamna educatoare le-a spus copiilor o poveste.
„În întuneric, stelele strălucesc!” a zis ea.
Andrei a ascultat atent.
„Și luna ne zâmbește!” a continuat educatoarea.
Andrei a început să râdă.
„Vino, Andrei! Să ne uităm pe fereastră!” a spus un prieten.
Au văzut stelele.
„Uite, sunt frumoase!” a spus Andrei.
„Da! Nu e frică!” a răspuns prietenul.
Seara, Andrei s-a dus la culcare.
„Văd stelele, nu-mi e frică!” a zâmbit el.
A adormit liniștit, știind că noaptea este plină de magie.
